Vorbiţi daca? (II)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă limba noastră este neîndoios neolatină, albia este totuşi geto-dacică, limba triburilor autohtone care coboară, la rândul lor, din traci şi din iliri.

Despre iliri ştim că erau răspândiţi pe o arie mărginită de Adriatică, de un hotar ce urcă, la nord, dinspre Istria până în Pannonia superioară, şi care coboară, în peninsulă, până în Calabria, incluzându-i pe veneţi sau venetici, în limba noastră mai veche.

În privinţa tracilor, se pare că migraţia acestora a pornit din Carpaţi (carpii erau un alt neam tracic) întinzându-se din Moravia (la vest) până la Nipru (la est), pentru ca la sud să atingă poalele Olimpului şi insulele egeene. Unii sunt de părere că teritoriul era mult mai vast, ajungând până în actuala Anatolie. Fireşte, pe un spaţiu atât de vast, traca nu putea fi un idiom omogen. Indigenţa datelor nu ar trebui să lase loc liber speculaţiilor. Tot ce putem scoate la iveală, ca zăcământ străbun, sunt elementele comune cu albaneza, şi aceasta o limbă tracă, dar şi cu aspect ilir.

Al. Rosetti, sintetizând, arată că sufixul adjectival -esc/-eşte ne vine din adâncuri: omenesc, bărbăteşte, Bucureşti (derivat din Bucur, întru totul tracic). În toponimie s-au păstrat unele nume de râuri traco-ilire: Argeş, Buzău, Criş, Mureş, Timiş, mai degrabă reintroduse de slavi sau chiar de unguri. O celebră baladă începe astfel:

Pe Argeş în jos, Pe un mal frumos

unde Argeş si mal sunt, desigur, anteromanice.

Marelui fluviu al lumii noastre i s-a spus: Istros (trac), Danubius (latin) şi apoi Dunăre, iar acesta întruchipează, metaforic, pentru mine, curgerea istorică a limbii, cu afluenţi despre care voi vorbi pe îndelete, dar şi cu aluviunile încă necunoscute.

Din matca acestui „fluviu”, s-au păstrat, în ordinea importanţei, o serie de cuvinte de bază: moş, fărâmă, groapă, copil, murg, brad, gata, cioc, curma, fluier, fluture, mânz, ţarc, mugur, văpaie, căciulă, măgar, raţă, strungă, bucura, bulz, gălbează, grumaz, grunz, vatră, zgură, olog, scrum, traistă, mazăre, pălărie, pârâu (râu e latinesc!), zgardă, baligă, căpuşă, cioară, copac, hămesi, măgură, mire, năpârcă, pală, sâmbure, şopârlă, ţap (etimologie multiplă), balaur, barză, ciut, coacăză, mal, mărar (etimologie multiplă), mânzare, păstaie, rânză, stavă, viezure. Mai trebuie adăugate, fie şi pentru savoare: brânză (nesigur), brâu, buză, cătun, ceafă, ciuf, droaie, gard, ghimpe, guşă, jumătate, mare (adjectiv, opusul lui mic), noian, pupăză, scăpăra, spuză, ţeapă, urdă etc. Numărul total variază între 150-175 de cuvinte de bază, fără a se lua în calcul şi derivatele. Şi pentru că am pomenit de socotit, se spune că tiparul de formare a numeralelor cardinale (unsprezece, doisprezece… nouăsprezece) ne vine de dedesubt, din substrat.

După cum se vede, multe cuvinte sunt puternic ancorate în limba cea de toate zilele. Am să vă suscit imaginaţia căutând expresivităţi care să dezvăluie duioasele împreunări între vechile elemente şi fondul latinesc.

Pe copil îl aduce barza, care îşi face cuib în copacul din faţa casei. În cătunul îndepărtat, noaptea vine Moş Ene pe la gene, iar iarna, prin noiane de zăpadă, Moş Crăciun, aduce bradul, daruri în traistă şi bucurii. Pe câmp se aud ciorile croncănind. Când copilul se face mare, el se joacă cu mânzul, duce murgul în grajd, adună raţele în ţarc, aude pupăza în tei, aleargă după viezuri, prinde fluturi şi ademeneşte animale în cursă. Cântă din fluier şi poartă căciulă sau pălărie. Hămesit de foame, mănâncă brânză sau urdă, bulz de te lingi pe buze, o strachină cu mazăre sau o ceafă de porc în spuză, cu pâine scoasă atunci din vatră.

Să mi se ierte această imitaţie călinesciană, care, deşi îmi stă ca un ghimpe în suflet, nu văd o cale mai bună de a spune povestea vorbelor, pentru ca să ne aducem aminte cu bucurie de gustul înmiresmat al sâmburelui străvechi.

Ovidiu, exilat la Pont, zicea că ar fi tocmit nişte versuri în barbarul grai getic. Istoricul literar Al. Piru a văzut în imaginarul poetului naşterea literaturii române. Fireşte, o exaltare, azi aproape hazlie. Dar sonoritatea arhaică nu a încetat să străbată timpurile până la noi. Şi nu se va curma.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite