FOTO Secretarul general al NATO a ieşit la jogging în Parcul Carol din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat într-o vizită oficială în România, Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a publicat pe contul său de Facebook trei fotografii cu el alergând în Parcul Carol din Bucureşti.

„Alergare excelentă de dimineaţă în Parcul Carol din Bucureşti”, a scris secretarul general al NATO lângă fotografii. 

anders fogh rasmussen nato jogging bucuresti foto facebook
anders fogh rasmussen nato jogging bucuresti foto facebook

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a fost primit, vineri dimineaţă, la sediul MApN de către ministrul Apărării, Mircea Duşa şi de şeful SMG, Ştefan Dănilă.

Oficialul NATO a fost întâmpinat de ministrul Apărării, fiind prezent şi şeful SMG. Ceremonia primirii oficiale de la MApN, desfăşurată pe ploaie, a cuprins intonarea imnului şi trecere în revistă a gărzii de onoare.

nsoţitorii i-au protejat pe oficiali de ploaie cu umbrele.

Rasmussen a salutat în limba română, la microfon, fără însoţitor cu umbrelă, Regimentul 30 Gardă.

După ceremonie, a avut loc o scurtă discuţie tete-a-tete Rasmussen-Duşa, urmată de discuţii între cele două delegaţii, unde este prezent şi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu.

Anterior, în cursul dimineţii, Rasmussen a fost primit la sediul MAE de către şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean. La convorbirile celor doi oficiali a fost prezent şi Sorin Ducaru, şeful misiunii României la NATO, care a fost numit recent în funcţia de asistent al secretarului general NATO.

De altfel, Rasmussen i-a adresat lui Corlţean felicitări pentru numirea lui Ducaru.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite