Românul care a contribuit la descifrarea universurilor paralele
0Timişoreanul Peter Freund este profesor de fizică la Universitatea din Chicago. Cercetările lui au dus la schimbarea percepţiei fizicienilor în ceea ce priveşte una dintre teoriile la modă din ştiinţa zilelor noastre.
Peter George Oliver Freund s-a născut la Timişoara, în anul 1936, într-o familie evreiască înstărită, tatăl său fiind medic chirurg şi ginecolog, iar mama - cântăreaţă de operă. Până să plece din ţară, familia Freund a cunoscut România atât sub nazişti, cât şi sub ruşi. „Viaţa era foarte elegantă, eu mă simt ca şi cum aş fi fost născut în secolul al XIX-lea, o viaţă cu servitori, cu serate şi aşa mai departe“, şi-a amintit profesorul.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Peter Freund locuia în Sanatoriul Central din Timişoara, clădirea spitalului în care lucra tatăl său fiind proprietatea familiei. „În timpul războiului, în clădirea în care se află acum Facultatea de Medicină din apropiere era un liceu nemţesc. În fiecare duminică, toţi elevii ieşeau cu steaguri cu svastică şi cântau cântece naziste. Noi trăgeam rulourile şi ne uitam printre crăpături, iar tata spunea: «Vezi, ei toţi vor să ne omoare». Făceam şi probe de evacuare, dacă vin nemţii. Eu aveam un rucsac pregătit în dulap, cu toate cele necesare, în special alimente. Ne gândeam că nemţii ne vor da 30 de secunde să împachetăm când vin să ne deporteze. Tata stătea cu cronometrul, iar eu trebuia să fug până la dulap să-mi iau rucsacul. Aveam 6-7 ani, eram un copil, nu percepeam atât de serios aceste lucruri“, a povestit Peter Freund. După venirea comuniştilor la putere, familia Freund a fost evacuată din Sanatoriu, mutându-se într-un apartament cu două camere din centrul Timişoarei.
Liceul, cea mai mare influenţă
Peter Freund a urmat cursurile liceului „C. D. Loga“. „După război, când eu am început liceul, am fi putut pleca, însă părinţii mei erau oarecum naivi din punct de vedere istoric. Ei îşi imaginau că va apărea un nou Versailles, un tratat de pace, ruşii vor pleca, iar regele va fi veşnic. N-a fost chiar aşa“, a spus Peter Freund.
La liceu, Freund a învăţat limba rusă. „Loga era şi atunci o şcoală foarte bună. Există un lucru pe care-l datorez comunismului. În clasa a VII-a ar fi trebuit să începem cu limba latină, dar au băgat în loc limba rusă. Mi-a fost mult mai folositoare, pentru că am putut citi toate cărţile de fizică şi matematică ale savanţilor ruşi. Tot liceul a fost absolut minunat, aproape toţi profesorii aveau doctorate“, a explicat savantul.
„În ştiinţă, frumuseţea contează foarte mult, trebuie să ştii să apreciezi asta. Dacă vreau să lucrez pe o anumită problemă, fac asta pentru că mă interesează, am o pasiune pentru ea. Această pasiune a fost dezvoltată la Loga“, a mărturisit Peter Freund.
Faptul că provenea dintr-o familie bună nu l-a ajutat deloc pe tânărul Peter, odată cu venirea comuniştilor. „La finalul liceului am fost o generaţie de traziţie, se introducea sistemul rusesc, cu zece clase la liceu. Puteam să iau Bacalaureatul după clasa a X-a, însă aveam şi posibilitatea să mai fac un an. Cum la dosar eram trecut „fiu de fost capitalist”, nu aveam voie se mă înscriu la Universitate. Clasa a XI-a a fost 1952 – 1953. În martie 1953 a murit Stalin, iar în iunie sau iulie s-a anunţat că numărul copiilor de foşti capitalişti care se pot înscrie la facultate a crescut de la zero la trei. Aşa am intrat la Politehnică. Niciodată nu am vrut să devin inginer, dar acolo erau cei mai buni matematicieni”, a explicat Peter Freund.
Timişoara şi revoluţia maghiară
În timpul revoluţiei maghiare din 1956, tânărul Peter Freund a fost reţinut de armată, alături de alte sute de tineri, şi ameninţat cu moartea. „Studenţii au ieşit în stradă, iar a doua zi, în faţa fostului sediu al Facultăţii de Agronomie, a fost o demonstraţie, mai ales că erau câţiva studenţi reţinuţi cu o seară înainte. Am mers spre fostul sediu al partidului, iar imediat cum am intrat în centru, am văzut că la o clădire care era dormitor de fete, toate fetele erau la geam şi strigau să le salvăm. Securiştii ocupaseră clădirea. Imediat ne-am trezit înconjuraţi de soldaţi cu puştile tremurând îndreptate spre noi, erau tineri simpli, de la sate. Când eşti înconjurat de soldaţi înarmaţi, se întâmplă un fenomen predictibil: mergi spre mijlocul muţimii, pentru că dacă vor începe să tragă, cei de la margine vor fi loviţi primii. În toate permutările astea, ne-am dat seama că fiul lui Coriolan Drăgulescu, rectorul Institutului Politehnic, era cu noi. Şi le-am spus soldaţilor că o să fie spânzuraţi dacă-l împuşcă pe el, pentru că e fiul unui om important”, a povestit doctorul Freund. Coriolan Drăgulescu avea să fie înlocuit din funcţie în urma mişcărilor studenţeşti.
„Ne-au urcat în nişte camioane şi ne-au dus la cazarma din cetate, unde ne-au aliniat în faţa unui zid, cu mitralierele îndreptate spre noi. Nu-mi era frică de loc, eram în continuare entuziasmat, strigam «afară cu ruşiii», «vrem libertate». A fost ca în filme, îndreptau mitralierele spre noi, dar venea cineva cu un ordin nou, îndreptau mitralierele în altă parte, apoi invres şi tot aşa. Asta a durat vreo 15 minute şi apoi şi-au dat seama că dacă vor începe să tragă cu mitralierele în centrul oraşului, vor provoca o revoltă generală. Ne-au ameninţat că vom fi duşi afară din oraş, la un şanţ, şi vom fi împuşcaţi în cap. Însă oficialul care era cu noi ne-a şoptit că n-o să păţim nimic, ci vom fi duşi la Becicherecul Mic, unde erau şi ceilalţi care fuseseră luaţi din centru. Acolo erau nişte barăci, iar la fiecare a doua baracă – un cuib de mitralieră. Ne-au spus că dacă scoatem şi un deget afară din baracă, vor deschide focul”, şi-a amintit Peter Freund.
La barăcile de la Becicherecul Mic, studenţii reţinuţi au fost vizitaţi de medici şi de ofiţeri superiori din armată, dar şi de ofiţeri de securitate, care le-au spus că trebuie să le aducă haine, pentru că vor fi eliberaţi abia în primăvara următoare, evenimentele petrecându-se la începutul lunii noiembrie 1956. În cele din urmă, tinerii timişoreni au scăpat mai uşor decât se aşteptau. „I-am povestit securistului că mergeam pe jos spre un prieten, pentru că aveam nevoie de o carte sovietică pentru nişte formule. Ştiam exact ce carte, ce pagină, tot. Şi i-am povestit că, atunci când am ajuns la podul de la Catedrală, a venit un imens şuvoi de oameni şi ne-a prins şi pe noi, am fost duşi de mulţime. Din 2.000 de oameni, câţi au fost în centru, probabil 1998 erau din întâmplare pe pod şi au fost prinşi în mulţime. Ne-au eliberat în acea seară, după ce ne-au pus să semnăm o declaraţie că nu am fost niciodată arestaţi şi că n-a existat nicio manifestaţie”, a spus Peter Freund.
Repartizarea pe posturi
Regimul comunist asigura un loc de muncă pentru toată lumea, indiferent dacă-l doreai sau nu. „Când am terminat Politehnica, trebuia să-mi iau un job, aşa era pe atunci. Eu şi încă un coleg avea cea mai bună medie la terminarea facultăţii însă, cum eram de «origine nesănătoasă», aveam dreptul să aleg ultimul. Tot ce a rămas a fost un post pentru electrificarea agriculturii în Apuseni, în zona Oradea. Eu nu doream să merg acolo, iar unchiul meu, Emerich Freund, antrenorul echipei olimpice de înot, a rezolvat ca acel job să fie desfiinţat înainte să trebuiască eu să mă prezint acolo”, a povestit fizicianul teoretician.
„Aşa că am avut un an întreg să lucrez la Universitatea de Vest, unde am învăţat ideile noi din fizică alături de profesorul Mircea Zăgănescu. În această perioadă am început să lucrez singur şi am scris o lucrare, care încă nu era gata, însă ideea de bază era clară, metoda era clară, şi am avut un «truc» prin care am obţinut un rezultat foarte interesant”, a spus Freund.
Plecarea din România
Familia Freund a plecat din ţară în 1959, prin programul de emigraţie pentru reunificarea familiilor de evrei. „Aveai voie să stai un an fără loc de muncă, apoi te transformai în parazit social, moment în care guvernul te repartiza forţat la un loc de muncă, oricare ar fi fost acesta. Am plecat din ţară cu trei zile înainte să ajung la acel termen”, şi-a amintit profesorul emerit.
Familia ajuns la Viena, unde un reprezentant al statului Israel i-a aştepta în gară şi le-a spus, fără drept de apel, că peste trei zile vor pleca spre Israel, lucru care nu era pe placul familiei. Peter Freund avea, însă, un plan.
„Ştiam că la Universitatea din Viena ajunsese un profesor nou la catedra de fizică teoretică, cu trei luni înainte. Se numea Walter Thirring. La ora 7.00 am ajuns la Viena, iar la 10.00 eram la Universitate, să-i arăt ce am făcut la Timişoara. Am intrat în biroul său şi i-am povestit despre lucrarea pe care am scris-o. Şi când ajung la «trucul» matematic pe care l-am folosit, el ghiceşte manevra, ghiceşte de ce este important şi ghiceşte rezultatul. Pe moment am crezut fie că ce am făcut eu a fost extrem de trivial, fie este binecunoscut, doar că nu auzisem eu. Dar nu era nici una, nici alta. A deschis un sertar, a scos nişte hârtii şi mi-a arătat că el lucra la aceeaşi problemă, a făcut acelaşi «truc» şi a ajuns la acelaşi rezultat“, a povestit Freund.
Impresionat de lucrarea tânărului timişorean, Thirring i-a oferit pe loc un post de asistent universitar, însă Freund nu avea doctoratul, iar în trei zile ar fi trebuit să plece spre Israel. Fizicianul german, care tocmai preluase biroul faimosului Erwin Schrödinger, era bun prieten cu vice-cancelarul Austriei din acea perioadă. L-a sunat pe loc, iar în două ore familia Freund avea asigurată viza pe trei luni.
„Am mers la poliţie, unde am aflat că va dura cam o săptămână să ne facă toate actele. Însă israelianul vroia să ne ia în trei zile. În a treia seară nu mai îndrăzneam să mergem înapoi la hotelul unde eram cazaţi. Am dormit pe podea, în camera de hotel a unchiului din Portugalia, care venise să ne vadă. Şi în ziua de azi, când ajung la Viena, tot la acel hotel merg. În a patra sau a cincea zi aveam toate actele”, a povestit Peter Freund.
Familia a fost susţinută atunci de unul dintre cei mai importanţi politicieni austrieci ai secolului XX. „După trei luni, ca să nu se repete povestea, Thirring a rugat reprezentanţii a trei ziare din Viena să îmi ia un interviu. Le-am spus povestea mea, iar ei mi-au dat numerele lor de telefon şi mi-au spus că, dacă se ajunge la situaţia să fim deportaţi, să le dăm un telefon, iar ei vor ajunge la gară sau aeroport înaintea noastră, şi vor face atâta scandal încât ministrul de interne va trebui să-şi dea demisia. Ministrul de interne colaboa cu Israelul nu pentru că-i plăcea Israelul, ci pentru că era un antisemit care vroia să-i vadă pe toţi evreii plecaţi din Austria. Nu a mai fost, însă, nicio problemă, iar până la sfârşitul anului am depus actele pentru cetăţenia austriacă, pe care am primit-o într-o lună, printr-un decret al consiliului de miniştri. Cazul meu a fost prezentat de Bruno Kreisky, care apoi a devenit şi cancelar al Austriei”, a povestit Peter Freund.
S-a perfecţionat la Chicago şi Princeton
În nici un an, timişoreanul obţinea doctoratul în fizică teoretică la Universitatea din Viena.
„În noiembrie 1959 am ajuns în Austria, iar până la Crăciunul din 1960 a fost deja ceremonia în care am primit doctoratul. Imediat am primit o ofertă ca şef de lucrări la Universitatea din Geneva, de unde am fost chemat la Chicago. Am ajuns acolo în 1962. Am fost invitat de cunoscutul fizician Oppenheimer la Institutul de la Princeton, iar cei de la Chicago mi-au cerut să merg acolo doar pentru un an, nu pentru doi cât ar fi fost normal“, a spus Peter Freund, care de la mijlocul anilor ’60 predă, cu mici întreruperi, la Universitatea din Chicago. „Oppenheimer era un om neplăcut şi nesigur de sine. M-a invitat la Institutul pentru Studii Avansate de la Universitea Princeton. E poate cel mai mare organizator din istoria ştiinţei, cu Proiectul Manhattan şi aşa mai departe, dar ca om... De la o vârstă tânără a fost mereu şef peste oameni care clar erau mai buni decât el, iar el ştia asta. Era directorul lui Einstein şi al lui Hermann Weyl. Trebuie să fi total idiot ca să nu-ţi dai seama că Einstein este mai deştept decât tine”, a spus savantul născut la Timişoara.
Atitudinea lui J. Robert Oppenheimer, numit şi „părintele bombei atomice”, la adresa celorlalţi oameni de ştiinţă este exemplificată de vizita unui coleg de la Chicago al lui Peter Freund, americanul de origine japoneză Yoichiro Nambu, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2008. „De exemplu, un coleg de al meu a fost într-o vizită la Princeton şi, când l-a primit, Oppenheimer a spus grupului că «după cum ştiţi, aici lucrează domnul Einstein. Nimeni nu are voie să-l deranjeze fără permisiune specială de la mine». Prietenul meu, Yoichiro Nambu, s-a gândit că e inadmisibil să meargă până acolo şi să nu-l vadă pe Einstein. Aşa că s-a dus, şi mi-a povestit că bătrânul era fericit că mai vine cineva să vorbească şi cu el”, şi-a amintit, râzând, profesorul Freund.
La Chicago, savantul a întâlnit-o pe soţia sa, Lucy, care i-a dăruit două fiice, Caroline şi Pauline, ambele cu cariere de succes în SUA în domeniul financiar, respectiv juridic. Caroline s-a căsătorit cu Simeon Jankov, care în ultimii patru ani, până în această primăvară, a fost ministru de finanţe şi vice prim ministru al Bulgariei, care a studiat în Statele Unite şi a cunoscut-o pe fiica lui Peter Freund la o întânire a Băncii Mondiale.
După 1989, Peter Freund, care este şi un autor de beletristică, a revenit periodic în România, pentru a susţine prelegeri la universităţi, iar în 1996 a fost numit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara.
Este membru al Asociaţiei Americane de Fizică (American Physical Society), formată în 1899, cea mai mare organizaţie a fizicienilor, după cea germană. Frank Wilczek, unul dintre foştii elevi ai timişoreanului, a luat Premiul Nobel pentru fizică în 2004.
Contribuţia lui Freund în lumea ştiinţei
Peter Freund a contribuit la evoluţia Teoriei stringurilor, un concept ipotetic din fizică, îmbunătăţind ideile iniţiale vehiculate de fizicieni pe acest subiect. Teoria stringurilor este o idee relativ nouă, care include concepte neobişnuite cum ar fi supercorzile, membranele sau dimensiunile suplimentare, şi care este un pas important spre „teoria tuturor lucrurilor”, acea singură teorie prin care oamenii de ştiinţă speră să poată explica Universul. Pe scurt, teoria stringurilor spune că particulele sunt de fapt mici corzi invizibile, din care materia existentă emană precum muzica din corzile unui instrument.
Împreună cu unul dintre elevii săi, Peter Freund a dat un nou impuls fizicienilor care încercau să descifreze teoria stringurilor, introducând „compactificarea Freund-Rubin”, o idee nouă care a dat direcţii proaspete de gândire fizicienilor preocupaţi de această teorie. Compactificarea Freund-Rubin reduce numărul de dimensiuni adăugat de fizicieni la teoria stringurilor, pentru a o explica mai uşor (se ajunsese la 11 dimensiuni, 10 spaţiale şi una temporală), fără a-i afecta validitatea.
Teoria stringurilor a evoluat apoi în teoria membranelor, care spune că toată materia din univers este conectată într-o singură structură imensă, numită membrană, ajungându-se la ideea că universul nostru este doar o membrană printre multe altele care există în paralel. Cea mai nouă evoluţie a acestei teorii este „multiversul” sau universul multiplu, teorie care spune că există un număr infinit de universuri, însă în care legile fizicii sunt diferite. Dezbaterea în privinţa „multiversului” este în toi, mulţi oameni de ştiinţă considerând că ar fi o variantă mult prea simplă şi convenabilă pentru a explica lucrurile pe care nu le înţelegem.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
