Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis luni în judecată pe preşedintele Federaţiei Române de Fotbal  (FRF), Mircea Sandu, dar şi pe Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesionale de Fotbal (LPF). Acuzaţiile: abuz în serviciu, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere şi sustragere de sub sechestru - în dosarul "Dezafilierea Universităţii Craiova".

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Sandu şi Dragomir, trimişi în judecată sub trei capete de acuzare în dosarul "Dezafilierea Universităţii Craiova"

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi cel al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova.

„Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru“, se precizează în comunicatul DNA.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată instituţiile conduse de cei doi, respectiv FRF şi LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, pe 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U“ Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi se motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.

Sandu şi Dragomir şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului FRF

„Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF“, susţin procurorii.

„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţii ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva „S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A“ au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului. Deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011“, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Măsura excluderii provizorii a Craiovei, considerată de Curtea de Apel „un manifest exces de putere“

Ulterior, arată procurorii, pe 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp“.

În rechizitoriu se mai precizează că „urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U“ Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora“.

Prejudiciul cauzat în acest caz  se ridică la 15, 8 milioane de lei 

Toate acestea, susţin procurorii anticorupţie, s-au întâmpla în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.

„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei“, mai precizează procurorii anticorupţie.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA.

Sechestru asigurator  asupra bunurilor lui Sandu şi Dragomir

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

DNA mai precizează că ceilalţi zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoşi de sub urmărire penală, în condiţiile în care votul din şedinţa de excludere a Craiovei s-ar fi dat  „numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Sandu şi Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă“
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite