Despre Bacalaureatul de acum 131 de ani

În Scrisoarea a XII-a către Vasile Alecsandri, datată 22 octombrie 1882, aşezată sub titlul „Dascăli greci şi dascăli români“, Ion Ghica îşi aminteşte cum pe la începutul secolului al XIX-lea dascălii greci „învăţau pe coconaşi să vorbească limba Fanarului cu Vodă şi cu marele postelnic, când s-or face mari“.

Spre finele textului, scriitorul, dar şi omul politic remarcabil care a fost Ion Ghica, îşi îngăduie câteva consideraţii despre şcoala din 1882:

„Nu se poate tăgădui că şcolile noastre, afară de Facultatea de drept şi de medicină, au dat slabe rezultate până acum. Tinerii care dobândesc Bacalaureatul la noi nu se pot compara nici în limbile vechi, nici în istorie, nici în filozofie, nici în ştiinţe cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei sau Elveţiei; învăţătura noastră gimnazială nu este destul de serioasă, profesorii nu sunt destul de exigenţi, nici destul de riguroşi la esamene; gradul universitar se acordă prea lesne şi a devenit accesibil inteligenţelor celor mai mediocre. Lipsa de seriozitate în învăţătura umanitară face ca părinţii care au mijloace să-şi trimită copii lor în şcolile străine; astăzi avem numai în Paris peste o mie de tineri la şcoli. În loc de-a încuraja inteligenţele slabe, ar fi mult mai bine a deturna curentul şi a împinge tinerimea şi spre meşteşuguri şi meserii, şi a pune astfel inteligenţele mediocre în stare de a deveni producătoare în loc de a fi sterile şi de multe ori pernicioase prin pretenţiunile şi exigenţele lor. A face oamenii învăţaţi este un bine, a face numai advocaţi şi jurnalişti este un rău.

Aud zicându-mi-se că un asemenea sistem ar fi o tendinţă a împiedica pe fiii poporului de a putea să aspire la poziţiunile cele înalte ale societăţii, făcându-le accesibile numai acelor cari au mijloace de-a sacrifica zecimi de ani la studii. Nu! Inteligenţele alese nu se opresc dinaintea nici unui obstacol; ar fi fatal să nu avem dulgheri, tâmplari, zidari, croitori, cizmari şi să avem numai oameni stropiţi cu literatură şi filozofie; am ajunge la agoraua Atenei şi în curând Filip ar fi în cetate. Dacă oamenii învăţaţi sunt folositori, cei meşteri sunt indispensabili.

Ceea ce cred eu că ar conveni României şi fiilor ei ar fi ca învăţătura clasică şi ştiinţifică să devie serioasă, nu numai o spoială; iar acelor cari nu sunt destul de bine înzestraţi ca să poată deveni adepţii literaturii şi ai ştiinţei, să li se deschidă şcoli în cari învăţătura să meargă mână în mână cu atelierul. Să se înfiinţeze în fiecare oraş trei, patru, zece douăzeci de ateliere, în cari copiii să înveţe meseria la care se destină şi totodată să aibă trei sau patru  lecţii scurte pe fiecare zi, în care să poată dobândi cunoştinţe de religie, de limba naţională, de istoria ţării, de calcul, de geometrie şi desen aplicabil la meseria lui. (...)

Strigăm cu toţii industrie; dar pare că am crede că s-ar putea înfiinţa industrie fără meşteri şi că s-ar putea produce fără producători“.

Când Ion Ghica scria aceste rânduri, premier era Ion C. Brătianu, la Culte şi Instrucţiune Publică era Vasile A. Urechia, iar în fruntea statului se afla Majestatea sa Carol I.

Principatele Unite alcătuiau doar România Mică.

Ţara se găsea într-o alianţă secretă, ştiută doar de Carol I, care împărtăşea asta fiecărui nou prim-ministru, off the record, cu Austro-Ungaria.

Suntem în 2013.

Premier e Victor Ponta, la Educaţie Naţională e Remus Pricopie, iar la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu.

România, care acum ar fi România Mare dacă ar avea Bucovina de Nord şi Basarabia, se află într-o alianţă declarată cu Marile Puteri Occidentale, ca membră NATO şi UE.

Deşi au trecut, din 1882, 131 de ani, două războaie mondiale, patru dictaturi (carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă), deşi se circulă cu avionul şi nu cu poştalionul, deşi se scrie cu tastatura şi nu cu tocul, multe dintre cele spuse de Ion Ghica despre învăţământul românesc de la finele secolului al XIX-lea sunt valabile şi azi:

1)    Astfel, tinerii care dau Bacalaureatul nu se pot compara cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei şi Elveţiei.
2)    Profesorii nu sunt destul de exigenţi la examene.
3)    Gradul universitar se acordă prea lesne.
4)    Părinţii care au mijloace îşi trimit copii lor în şcolile străine.
5)    Avem ziarişti, avocaţi, PR-işti, politicieni, deputaţi şi miniştri, consilieri politici şi purtători de cuvânt. N-avem dulgheri, tâmplari, zidari, croitori, cizmari.
4)    Avem licee teoretice şi facultăţi cu duiumul. N-avem şcoli de meserii.
5)    Avem industrie fără meşteri şi producţie fără producători.

Există, totuşi, o deosebire faţă de vremurile lui Ion Ghica: Avem capitalism fără capitalişti şi democraţie fără democraţi!