Viteza excesivă printre cauzele principale ale accidentului feroviar din Spania. Trenul depăşise cu 100 de kilometri pe oră limita de viteză impusă pe acel traseu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul feroviar din Spania s-a soldat cu 77 de morţi şi 143 de răniţi FOTO Reuters
Accidentul feroviar din Spania s-a soldat cu 77 de morţi şi 143 de răniţi FOTO Reuters

Presa spaniolă enumera, joi, viteza excesivă printre cauzele principale ale accidentului de tren soldat cu 77 de morţi şi 143 de răniţi, miercuri seara, la Santiago de Compostela, în nord-vestul ţării, relatează AFP.

"Excesul de viteză în timpul unui viraj, posibila cauză a accidentului", scrie cotidianul El Pais. Citând surse apropiate anchetei, cotidianul afirmă că, la momentul accidentului, trenul circula cu o viteză de 180 de kilometri pe oră pe un tronson unde limita era de 80 de kilometri pe oră.

"Este vorba despre o curbă foarte complicată, foarte strânsă. De aceea, în locul unde a deraiat trenul, este interzis să se circule cu peste 80 de kilometri pe oră", adaugă El Pais.

Accidentul s-a produs pe un tronson de cale ferată de mare viteză, într-un viraj, la aproximativ patru kilometri de gara Santiago de Compostela, oraş de pelerinaj mondial celebru.

Un purtător de cuvânt al Renfe, compania căilor ferate spaniole, a declarat "că o anchetă este în desfăşurare". "Trebuie să aşteptăm" pentru a cunoaşte cauzele accidentului, "vom afla în curând viteza când analiştii noştri vor examina cutiile negre ale trenului", a adăugat el.

"Mare viteză mortală", titra pe prima pagină cotidianul El Mundo, potrivit căruia trenul avea 220 de kilometri pe oră pe un tronson cu limită de 80 de kilometri pe oră. "Excesul de viteză este una dintre ipotezele care predomină pentru explicarea accidentului", scrie cotidianul.

"Primele ipoteze merg în direcţia excesului de viteză drept cauză a accidentului", comentează, de asemnea, La Voz de Galicia, un cotidian regional.

Trenul venea de la Madrid şi se îndrepta spre localitatea El Ferrol, pe coasta Atlanticului, şi circula pe acest sector pe un tronson de cale ferată de mare viteză, dat în folosinţă în decembrie 2011, pe ruta Ourense-Santiago-Coruna.

Acesta transporta 218 pasageri şi patru angajaţi ai Renfe. Cel puţin 77 de persoane au murit şi alte 143 au fost rănite, potrivit unui nou bilanţ provizoriu anunţat de tribunalul din Galicia.

Spania, cu o reţea de 3.100 de kilometri, este a doua ţară din lume, după China, ca număr de kilometri de cale ferată de mare viteză, AVE (alta velocidad española). Galicia nu este legată de Madrid prin AVE, dar această regiune dispune de propria linie ce face legătura între oraşele situate în vestul regiunii.

Citeşte mai multe despre accidentul feroviar din Spania:

FOTO VIDEO Accidentul feroviar din Spania, al treilea cel mai grav din istoria ţării: 78 de morţi şi 143 de răniţi

Accidentul trenului care a deraiat este al treilea cel mai grav din istoria Spaniei, potrivit bilanţului provizoriu, care se ridică la 78 de persoane decedate şi 143 de răniţi.

FOTO VIDEO Accident în Spania: Cel puţin 77 de morţi şi 143 de răniţi în urma deraierii unui tren

Cel puţin 77 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 143 au fost rănite, după ce un tren a deraiat, miercuri, la Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei. Acesta este cel mai mare număr de victime înregistrat într-un incident feroviar, de la atentatele teroriste de la Madrid, din 2004, când patru trenuri au explodat în patru staţii diferite.

VIDEO Cum s-a produs accidentul feroviar din Spania, soldat cu cel puţin 78 de morţi şi 143 de răniţi

Cotidianul „El Pais” a publicat joi o filmare care arată cum trenul care a deraiat în drum spre Santiago de Compostela s-a desprins de pe şine, iar mai multe vagoane au fost distruse.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite