Jos mâna de pe bikini!

Există in filmul „The Iron Lady” o replică foarte bună: „În politică, unii vor să facă ceva, alţii vor să fie cineva”.  Cu siguranţă, ultima categorie e cea care trăieşte excesiv şi obsesiv din imagine, o categorie care nu pierde nicio ocazie să se arate şi să comenteze orice.

Ultimele săptămâni au devenit, din punct de vedere mediatic, un război al vacanţelor. Cine e mai patriot şi-şi face vacanţa pe meleagurile geto-dacice, cât de apetisant se prezintă, cine trădează mai mult ţărişoara îndestulând bugetul altor ţări, cine se plimbă cu bona sau cine se aventurează deasupra câmpiilor şi munţilor cu elicopterul sau străpunge valurile provocatoare ale Mării Negre cu şalupe, iahturi şi alte jucării nautice luxoase.

E firesc ca presa să facă „subiect”, e nefiresc însă că se bage în vorbă şi politicienii, unii chiar din vacanţă. Atât de mult s-a putut degrada discursul public şi prestanţa politică încât efortul de a ignora personajele în cauză devine epuizant. Pe fond, înţeleg să dau accente grave acestui subiect doar în măsura în care am dovezi că aceste vacanţe ale politicienilor sunt decontate din bani publici, ca şi cum şi vacanţa e tot un fel de serviciu, o relaxare în folosul patriei.

Dincolo de asta, e doar lipsa celor şapte ani de acasă să te ofuschezi dacă cutare şi-a luat bona cu el, dacă a ales o altă destinaţie de vacanţă decât cea natală ori dacă îşi permite să facă plajă sau să intre în mare în costum de baie. Probabil că ar trebui să aibă fiecare politician o salopetă groasă la îndemână şi să o poarte, indiferent de anotimp.

De fapt, de ce ai face cuiva morală că foloseşte spaţiul de socializare pentru a posta fotografii de vacanţă? Fie el şi politician! Că mie îmi place sau nu, ţine deja de gustul meu şi nu consider că trebuie să îl fac măsură publică. Mai trebuie să las şi publicului opţiunea de a decide dacă va sancţiona vreun politician pentru acest tip de marketing.

Am constatat - deloc cu plăcere - că unii colegi de partid au găsit de cuviinţă să comenteze despre o altă colegă, reproşându-i prezenţa media oarecum indecentă şi excesiv de transparentă. Ca să vezi de unde ne vine problema!

De fapt, problema e exact acolo unde ştim. Înţeleg să fim preocupaţi de ceea ce se întâmplă cu propriile organizaţii, înţeleg să ascuţim verbul împotriva unei guvernări care ne şochează zilnic cu lipsa de viziune, care ţine cetăţeanul tot mai strâns în lesa statului, înţeleg să nu fim confuzi atunci când decidem strategia de partid, să protejăm structurile şi să ne limpezim trecutul, ca să putem aborda cu sinceritate viitorul. Înţeleg şi accept că unii politicieni nu pot continua decât sprijinindu-se pe un om, că alţii optează să se sprijine pe idei sau principii, care servesc un interes mai mare decât cel al unui om. Toate acestea pot provoca polemici şi pot avea sens.

Nu înţeleg însă, cum de clarificarea problemelor se opreşte în dunga de la bikini. Să te arăţi public revoltat de strategia unui politician care alege să îşi etaleze vacanţa după cum consideră e doar o altă strategie de marketing la fel de discutabilă.

Ar putea să fie mult mai util să ne concentrăm, noi, politicieni, să reacţionăm eficient şi prompt la toate încălcările de legi, la sfidarea omului de rând care s-ar putea să nu meargă la mare, pentru că ultimul costum de baie e ros şi ieşit din modă. Să căutam inspiraţie, energie, tenacitate, consecvenţa de a gândi proiecte şi a le materializa în folosul comunităţii căreia îi aparţinem, să avem abilitatea şi inteligenţa de a ne convinge „grupul” că merită să rămânem împreună, chiar dacă opoziţia nu e cea mai aducătoare de profit.

Să generăm unitate, putere, curaj ca să ne ridicăm deasupra unor atitudini care să nu se împotmolească trist şi jenant în nisipul plajei sau în reproşuri - egocentrice şi narcisiste -despre capacitatea de a aduce voturi.

Poate fi o temă cum se adună voturi, poate fi o temă legea finanţării partidelor, dar altfel cramponarea în dispute despre vestimentaţie şi accesorii de vacanţă e nedemnă şi vădeşte o îngrijorătoare lipsă de substanţă politică.