FOTO VIDEO Vacanţă în România. În judeţul Dâmboviţa se află cea mai mare rezervaţie de zimbri din ţară - „Zimbrăria Neagra“, de la Bucşani
0
Puţini turişti care vizitează judeţul Dâmboviţa ştiu că aici se află cea mai mare rezervaţie de zimbri din România. Pot fi admiraţi în natură 47 de zimbri, dintre care 23 masculi şi 24 femele, ce trăiesc pe 162 de hectare de pădure. "Zimbrăria Neagra'' este situată la mai puţin de 80 de kilometri de Bucureşti,iar cele 47 de animale au fost botezate cu nume care încep cu „RO“: Rococo, Rotunda, Rogojan, Romario, Roberta şi chiar „Robokap“.
„Pentru noi este o datorie de a înmulţi această specie şi ne bucurăm de prezenţa turiştilor în special în weekenduri şi separat grupuri de copii, de şcolari, grupuri organizate“, ne-a spus Daniel Oprea, pădurar.
Zimbrăria Neagra s-a înfiinţat în 1983, cu scopul adaptării speciei în zona de câmpie a acestui animal.
La maturitate, după şapte, opt ani, zimbrul cântăreşte aproape o tonă, o tonă şi o sută de kilograme iar femela în jur de patru, cinci, până la 600 de kg. Chiar dacă trăieşte în captivitate, zimbrul este un animal mândru şi sfios, căruia nu îi place să se apropie prea mult de oameni.
Pe timpul iernii, zimbrul nu se mai poate hrăni singur în totalitate, aşa că îngrijitorii le dau hrană măcinată. În fiecare zi, îngrijitorii le dau celor 47 de zimbri, peste 350 de kilograme de mâncare. „Deja s-a învăţat cu ajutorul din partea omului, iar pădurile nu mai sunt virgine, ca altădată. Vizitatorii sosesc mai ales la sfârşit de săptămână. Sâmbăta şi duminica vin în medie 70 de turişti, care pleacă cu amintiri frumoase“, ne-a spus unul dintre îngrijitori.
Biletul de intrare în rezervaţie este de doar trei lei, iar cea mai bună oră de vizită este dimineaţa, pe la ora zece, când zimbri vin să mănânce suplimentele de hrană.
Zimbrul a dispărut de pe teritoriul actual al României în secolul al XIX-lea, din cauza vânării lui în exces şi a scăderii drastice a fondului forestier. În 1958, ţara noastră a importat câteva exemplare din Polonia, care au fost duse la rezervaţia de la Haţeg. În afară de Haţeg şi Bucşani, în România mai sunt două rezervaţii de zimbri: la Dragoş Vodă (Neamţ) şi la Vama Buzăului (Braşov). Pentru cei care vor să petreacă mai mult timp în natură, în apropierea zimbrilor, pot închiria o cabană de 12 locuri chiar lângă rezervaţie, pentru doar 500 de lei pe noapte. Intrarea în zimbrărie costă 10 lei.
„ROBOKAP“
La sfârşitul anului 2009, zimbrăria s-a îmbogăţit cu patru noi exemplare. Născut în iunie 1986, Rociu este cel mai vârstnic zimbru. Alţi zimbri poartă nume ca Rococo, Rotunda, Rogojan, Romario, Roberta şi chiar „Robokap“.
Zimbrăria Neagra s-a înfiinţat în 1983, cu scopul adaptării speciei în zona de câmpie a acestui animal. În 1983, au fost aduşi la Bucşani 18 zimbrii din ţară, dar şi câteva exemplare din străinătate. După 1995, scopul zimbrăriei noastre a fost de înmulţire şi transfer al zimbrilor către celelalte rezervaţii. La maturitate, după şapte, opt ani, zimbrul cântăreşte aproape o tonă, o tonă şi o sută de kilograme, femela în jur de patru, cinci, până la 600 de kg.
Chiar dacă trăieşte în captivitate, zimbrul este un animal mândru şi sfios, căruia nu îi place să se apropie prea mult de oameni. Pentru cei care vor să petreacă mai mult timp în natură, în apropierea zimbrilor, pot închiria o cabană de 12 locuri chiar lângă rezervaţie.
În 1958, ţara noastră a importat câteva exemplare din Polonia, care au fost duse la rezervaţia de la Haţeg. În afară de Haţeg şi Bucşani, în România mai sunt două rezervaţii de zimbri: la Dragoş Vodă (Neamţ) şi la Vama Buzăului (Braşov). În Neamţ se intenţionează punerea în libertate a zimbrilor, însă pe timpul iernii aceştia vor fi hrăniţi de către oameni.
UTIL PENTRU TURIŞTI!
TRASEU. Din Bucureşti, se poate ajunge la Bucşani prin Buftea, Butimanu, Bilciureşti, Băleni sau pe drumul spre Târgovişte (aproximativ 70 de kilometri).
Moştenirea Dalles de la Bucşani, un muzeu în aer liber
Boierii au lăsat localităţii clădiri care adăpostesc astăzi instituţii importante: primărie, poliţie, şcoală, spital, biserică. Parcul amenajat după planuri franţuzeşti încă atrage publicul iubitor de istorie, linişte şi natură, chiar dacă nu mai este întreţinut ca odinioară.
Aşezare fericită de Dumnezeu, înconjurată de păduri, dealuri şi câmpiile mănoase ale Târgoviştei şi Băleniului. Râul Ialomiţa grăniţuieşte localitatea de la nord la sud, formând o luncă pitorească, cu zăvoaie şi desişuri îndrăgite de boierii cărturari Dalles, cei care au fost stâlpii de bază ai Bucşaniului. Moşia Dalles era imensă.
Întreg satul se afla sub ocârmuirea economică şi culturală a ilustrei familii. De numele acestora sunt legate mai toate instituţiile din comună. Biserica, şcolile, spitalul, conacul boieresc, care acum adăposteşte Primăria, au fost ridicate prin contribuţia familiei Dalles. Dar, cel mai căutat obiectiv rămâne de departe Parcul Dalles. Chiar dacă nu mai este întreţinută ca odinioară, grădina amenajată după planuri franţuzeşti încă atrage publicul iubitor de istorie, linişte şi natură.
Boierii Dalles au fost preţuiţi de ţăranii din Bucşani
Aleile, străjuite de arbori de toate speciile aduşi din întreaga Europă, se întindeau până pe malurile râului Ialomiţa. Spun bătrânii că noaptea erau luminate şi că, din loc în loc, existau băncuţe. În zilele de sărbătoare, boierii Dalles adunau în parc toată suflarea satului. Se încingeau hore, se tăiau berbecuţi, iar fanfara cânta la umbra falnicilor stejar, minunându-i pe localnici, care nu văzuseră niciodată o orchestră adevărată.
Parcul a fost fondat în 1870 de Ioan Dalles care şi-a dorit să aducă la Bucşani un pic din farmecul Cişmigiului.
Familia Dalles a fost preţuită de bucşăneni. Boierii săreau în ajutorul ţăranilor atunci când îi copleşea sărăcia şi boala. Proaspeţilor căsătoriţi le făceau cadou pământ şi casă. Tocmai de aceea, în timpul Răscoalei de la 1907, ţăranii din Bucşani au sărit cu furci şi coase nu împotriva moşierilor Dalles, ci pentru a le apăra proprietăţile de valul nemulţumiţilor veniţi din alte sate.
Şi-au lăsat averea moştenire naţiei române
În ciuda generozităţii de care a dat dovadă, macedoneanca Elena, căsătorită cu boierul Ioan Dalles, a avut o soartă punctată numai de nenorociri. Şi-a pierdut copiii rând pe rând, fiind condamnată la supravieţuire. Pe George, la numai doi ani, pe Dora, când de-abia împlinise 17 ani, şi pe Ioan, la 35 de ani. Toată averea a lăsat-o moştenire spitalelor, aşezămintelor de cultură şi bisericilor.
De asemenea, a dăruit Academiei Române mai multe imobile, cu scopul de a fi deschise acolo galerii de artă, biblioteci etc. A rămas celebră până astăzi Sala Dalles din Bucureşti. A avut o singură dorinţă, exprimată prin testament. Să se înfiinţeze o fundaţie culturală care să poarte numele fiului său cel mic, pe care îl alinta Jean.
Statuia din bronz a acestuia veghează şi acum locurile iubite de la Bucşani, iar privirea îi este parcă aţintită până departe, spre dealurile acoperite altădată cu vii mănoase.
Parcul „Dalles“ are suprafaţa de 5,95 hecatare, este situat în continuarea râului Ialomiţa la aproximativ 100 de metri de albia râului Ialomiţa şi 150 de metri de centrul comunei, fără înclinare aparţinând zonei de câmpie înaltă, cu sol brun-roşcat, având altitudinea de 120-200 metri.
În centrul parcului tronează statuia de bronz a lui Jean Dalles (boierul ce a trăit pe teritoriul comunei Bucşani), pe un soclu înalt, incadrată de cinci stejari cu diametrul de 80 centrimetri.
Speciile de arbori prezentate în acest parc sunt: plop alb, tei, carpen, jugastru, castan porcesc platani, ulm, plop euro american, salcâm, larice, mesteacăn, arţar, nuc, dispuşi în alei cu fiecare specie, unele în linie dreaptă cu orientare est-vest.
Complexul de izvoare de la Corbii – Ciungi
Este cea mai interesantă descoperire a unui complex de izvoare, mlaştini de izvor şi pârâiaşe colectoare la valea Neajlovului. Acest complex se găseşte situat la o altitudine de aproximativ 120 de metri, cam la 800 de metri în amonte de capătul satului Corbii Ciungi şi 2 kilometri în aval de comuna Corbii Mari în sud-vestul judeţului Dâmboviţa, pe malul stâng al văii Neajlovului.
Distanţa între complex şi râu nu depăşeşte 800 m. Complexul se distinge uşor de la oarecare distanţă, graţie zăvoiului de arini, lemn câinesc sau salcie, zăvoi bine conturat pe întinderea complet despădurită a câmpiei.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“.
Izvoarele care măsoară fiecare în jur de 800-1000 de metri lungime fiecare, apropiate în porţiunile lor frontale, dar care apoi se distanţează, delimitând între ele o suprafaţă de 8–10 hectare, ocupaţi de culturi agricole, pentru a se apropia din nou spre vărsarea în Neajlov. Acestor izvoare le sunt specifice câteva particularităţi: apă limpede cu puritate perfectă, cu temperatură stabilă variind între 10,20 grade Celsius şi 13,80 grade Celsius în perioada de vegetaţie.
Având în vedere problemele şi ameninţările privind conservarea biodiversităţii se constată necesitatea restabilirii condiţiilor ecologice din această rezervaţie, atât din punct de vedere al conservării mediului şi al managementului durabil al acesteia prin crearea de condiţii pentru protecţia şi studiul ecosistemelor din rezervaţie, precum şi a reţelei de izvoare Corbii Ciungi.
În prezent zona este supusă unei presiuni antropice datorate depozitării accidentale de deşeuri în arealul ce trebuie protejat şi conservat prin măsuri specifice. Calitatea apei din izvoare este bună, problema majora fiind malurile pâraielor, în cazul cărora se remarcă prezenţa gunoiului menajer provenit din gospodării particulare şi în urma activităţilor desfăşurate în localităţile învecinate, astfel biodiversitatea zonei şi peisajul fiind ameninţate în mod vizibil de poluare.
Pe aceeaşi temă:
FOTO VIDEO Totul despre Dunărea la Cazane. Chipul lui Decebal şi Mânăstirea Mraconia
Se încarcă comentariile...
