Calafat - capitală folk

Din prima zi de august oraşul dunărean Calafat a fost invadat. Apoi ocupat. De-a binelea. De muzică folk. Şi de poezie. Folkişti celebri şi poeţi. Poeţi şi folkişti în acelaşi timp. „Cântautori” care au lansat  şi discuri noi, dar şi volume de poezie inedite.

La fiecare prânz, în centrul oraşului, cu primarul în frunte se întâmpla o lansare. Unii localnici se apropie discret, ascultă, urmăresc, alţii trec grijulii pe partea cealaltă parcă spre a nu se infecta. Oameni şi gusturi. Garanţia că nu îi muşcă nimeni este însuşi primarul Mircea Guţă. Aşa că vino neamule, ţine apropape că nici nu ştii ce pierzi..., pardon, asta e de la Caracal citire...

De 15 ani se tot întâmplă acest  lucru. Calafeteanul s-a obişnuit  cu piaţa populată de pletoşi şi pletoase. Şi capete rase „skinheads”ca al lui Ovidiu Scridon, Adrian Maftei poetul sau Nicu Alifantis, Doru Stănculescu, Eugen Avram. S-a obişnuit cu muzica sau cu vorbele rostite, puţin înainte de prânz până să îl omoare soarele acid al începutului de august. Sau, acelaşi calafetean, intrând  la ”Club OK”  - centrul spiritual şi material al taberei, căci aşa se cheamă fenomemnul, ”tabăra folk” -   sau plimbându-se prin centru, fără să sperie sau să creadă că-s vedenii să dea nas în nas cu Vintilă, Baniciu, Alifantis, Maria Gheorghiu în original... Toţi lejeri, în pantaloni scurţi, cu ochelari fumurii de vedetă, cu şepci sau pălării pe cap, obiecte  care te protejează de soare şi de curioşi- deşi la Calafat  vânătorii de autografe nu au agresivitatea  occidentală, de pildă. Ei, fanii preferă să vină seara, să se adune în hala deschisă a fostei vămi desfiinţată de noul pod ce lagă oraşul de Vidin şi să urmărească recitaluri în trombă, cu duiumul, cu toptanul printr-o  ordine făcută de şeful suprem Dan Vană...

Ca, apoi după recital, la o bere, un suc să atace vedeta la autografe. Pe scurt spus, orice amator de folk venit seara în port era ca peştele-n Dunăre. Plutea  în  songuri, texte şi chiar poezii rostite de autorii lor. Căutând unele similitudini însă, cu tot libertinajul sau lipsa de protocol, nu am putea spune că am avut de–a face cu un mic Woodstok. Fiindcă mai toţi invitaţii au locuit civilizat, cu apă şi canal  la dispoziţie, iar nu în corturi şi cu toalete comune. O îmburghezire totală, ar spune un hippy al anilor ‘60 . Dar suntem deja în secolul 21. Bref! 

Şi dacă am rămâne pe linia unor contradicţii sau contraziceri, am avut suportul de a numi ”capitală” locul taberei, fiindcă deşi aproape în paralel s-au desfăşurat şi alte evenimente similre, la FolkYou sau Gărâna, mai toţi participanţii de acolo  - de exemplu Baniciu, Imre, Vintilă, Scridon,  - au trecut dar nu au zăbovit. Aici, la Calafat au stat. Au cântat. Mâncat. Băut. Distrat... şi mai ales comunicat. Ce anume în afară de a-şi prezenta noile cântece?

Un nou statut al taberei: acela de a deveni una de folk ŞI POEZIE. De fapt, cum e în realitate  dar nu se i spune în titlu. Apoi, s-a discutat şi sper, adoptat la propunerea subsemnatului, problema - da, culmea! - salvării patrimoniului  folkului românesc. Adică, în ceea ce-i priveşte  pe tinerii artişti, debutanţi mai ales, de la anul să vină cu piese de top ale dispăruţilor din folk, dispăruţi sau retraşi. Vali Sterian, Gil Ioniţă, Tatiana Stepa, Mihai Diaconescu, Valeriu Penişoară. Şi, de ce nu, revoluţionarul Paţurcă? Eu, unul, posed o listă întreagă de astfel de cântece, iar Teodora Ionescu, proaspăt  pensionar RRA, titular cu state de emisiuni folk cunoscând o întreagă arhivă, cardex, de unde  tinerii aspiranţi şi nu numai, se pot înfrupta.

O listă a participanţilor deloc exhaustivă este impresionantă întregeşte, confirmă conceptul de „tabără de folk şi poezie” şi atinge după o socoteală făcută pentru noi de Dan Vană şi anexată materialului prezent: 55 de participanţi la acţiuni. În:

1.recital de muzică folk;

2.recital de poezie;

3. lansare carte îndeobşte de versuri;

Ceea ce îl bucură pe poetul din subsemnatul e faptul că multe lansări de carte au aparţinut folkiştilor înşişi. Fie Nicu Alifantis, Ovidiu Mihăilescu, Ovidiu Scridon or Ioan Mateiciuc. Seară de seară de la 9 până cănd se termina răsunau cântece şi versuri. Principiul: cântă cine vrea, cât vrea, dacă vrea. Impresionante au fost şi recitalurile unor trupe venite din afară: Denvar Project International din Bulgaria cu aport românesc Sorin Minghia, personaj istoric al taberei. De fapt unul dintre intemeietori. Stefan Gheraksiev, Neli Kalâceva, Rosen Paskulov şi Grupul „Rasă Rară” toţi din Bulgaria, ”Misteria Carpatica” condus de Cristian Vagner din Serbia.

Doar câteva excepţii celeste, fură. Cum, spre exemplu, debutul Theodorei Ionescu - de o viaţă fan folk şi redactor de specialitate la RRA - ca poetă cu cartea ”Boala vindecărilor” de o sensibilitate şi o vibraţie aparte. Calităţi remarcate de cel care a prezentat-o. Subsemnatul. Care la rândul lui a lansat cele cca 800 de pagini de critică, materiale bio-bibliografice, dar mai ales de poezie, publicate de Ed Pricepss din Iaşi sub titlul „Cu tandreţe maximă”.

Apoi, la categoria celor ce au lansat numai carte se adaugă poeţii Andrei Maftei , Clara Mărgineanu, Bogdan Grosu, Sorin Poclitaru, Ciprian Paul Mihai . E momentul să abordez şi un subiect delicat al taberei mai ales că el s-a  manifestat, e drept cu discreţie fără a strni valuri, dar declanşând destule ironii şi animozităţi. Este vorba despre aşa numita ”poclitarizare a folkului românesc”. Adică, o mare  parte dintre participanţi, cei tineri, în special majoritatea venind din spaţiul moldavo-bucovinean inclusiv Adrian Beznă plus bănăţeanul Vasile Mardare ambii consacraţi, au apelat la, sau exclusiv la..., texte sau poeme scrise de bardul din Gura Humorului.

Reacţia ostilă a venit clar de la vechea generaţie de folkişti care au trecut cândva prin experianţa Adrian Păunescu. Cu diferenţa că, totuşi, deşi excesiv Păunescu scria genial.... E doar, aceasta, o constatare de fapt. Căci, nu e problema noastră. Noi chiar, cu toate resentimentele prezente, ne-am exprimat în paginile Adevărului favorabil despre o carte recentă a lui Poclitaru dar... -  ar rămâne în aer acest ”dar”... -  fiindcă monopolizarea textelor de către o singură persoană degajă  miroazne mai puţin plăcute, semănând nu musai a dictatură, ci mai degrabă a monotonie... olfactivă. Punct.

A mai fost un moment deosebit. Reprezentaţia de la Cetate în prezenţa şi la reşedinţa  poetului Mircea Dinescu şi a distinsei sale soţii, Maşa.Un loc de vis  pe care numai snsibilitatea  unui poet l-ar fi putu alege, adapta  şi anima. Dar şi un spectacol lung şi minunat cu  muzică Andrei Păunescu, Emeric Imre, Gyuri Pascu, Radu Gheorghe, Florentin Budea şi poezie în recital cu subsemnatul şi I. Mateiciuc... Repet, în prezenţa amfitrionului. Care nu a scăpat niciun detaliu al reprezentaţiei. La care a avut şi el câţiva invitaţi: omul de afaceri Gigi Neţoiu şi primarul localităţii, cu anturajele lor. Fie că în prima etapă Dinescu a vizionat din balcon sau apoi de la  o masă pusă în preajma conacului, paralelă cu aceea a artiştilor, el a fost prezent  mai tot timpul. Este drept că nu s-a dus personal să salute chiar pe toţi necunoscuţii... Spun asta contrazicând în numele realităţii ceea ce deformat şi tendenţios ar putea scrie pe Facebook un complexat. Anume, cum că Dinescu nici nu a apărut prin preajmă...

Organizarea lui Dan Vană care trebuia să ordoneze o masă amalgamată de, fabulăm şi noi: voci răguşite, jazzbandişti caşlagurişti, indivizi pur şi simplu, cântăreţi paranoici, baritoni închipuiţi, soprane surexcitate şi isterice, vedete de carton cu  inşi talentaţi de  la mama  lor, vedete autentice, mituri în viaţă, zeităţi... a fost exemplară. Căci cu materia primă existentă nu ai cum să atingi perfecţiunea. Calm, răbdător, civilizat, manierat el a suportat cu seninătate sub privirile din umbră ale Cristinei, soţia sa, şi ale Cristinei, directoarea toate asperităţile, dar şi extazele, vârfurile manifestării.

Căci, recitaluri precum au fost cele susţinute de Mircea Vintilă şi apoi de Nicu Alifantis, Gyuri Pascu au gust fiecare în parte, un adevărat regal. Apoi, credem noi, elementul surpriză al taberei a fost ”lansarea la apă”, debutul inedit al cuplului Maria Gheorghiu -  Daniel Iancu cu Patria sa, el  fiind concomitent şi producător, pe lângă solist, folkist, creator. Vom urmări cu interes acest cuplu.

Multe ar mai fi de spus despre consistenţa intelectuală a celor şapte zile de Calafat despre atmosfera  încinsă de l „Clubul OK”, unde ochiul patronilor Costinel şi Mihaela fură mereu treji; unde calitatea şi diversitatea alimentelor şi a lichidelor frapate au fost peste media unei tabere. Şi asta deoarece gustul cuplului patronal e orientat spre muzica folk. Pe scurt, cei doi au pus suflet  în bucate; Despre recitalurile de pe  plaja danubiană de la  Başcov unde s-a cântat la 40 de grade Celsius; despre  incursiunile, ieşirile în mase ale lui Doru Stănculescu mândru de  noua sa producţie discografică elaborată în studiourile  marelui Dan Andrei Aldea din Munchen; despre prezenţa inexplicabilă, misterioasă a  lui Sorin Minghiat factorul cel  mai activ în alţi ani ai taberei.

despre apropierea celor din ”linia a doua” cum  se autointitula ca  lider Eugen Avram, de cei din prima  linie deja clasici. Şi, mă refer aici  la însuşi Eugen Avram, Walter Ghiculescu ins tenace, talentat,persitent ăn stil,Ov Mihăilescu poet şi folk-rocker deopotrivă, Adrian Beznă, cvasi consacrat, Ov Scridon idem Daniel Iancu în noua ipostază, Silvan Stăncel, Florin Thomits, Florin Camen, etc

Obiectivele atinse ale taberei dau suportul  unor  viitoare deziderate.Unul ar fi acela ca  pustia fostă vamă să se transforme  într-un  centru cultural. Apoi, repet, adăugarea poeziei la tema, la titulatura taberei. Şi, pe cât se  poate, evitarea  paralelismelor cronologice cu Gărâna sau FolkYou. Căci una e FolkYou Vamă şi alta Tabăra Folk Vană...

Oricum, concluzia acestei tabere s-a tras ulterior la festivalul frăţesc de folk de  la  Tg Jiu. Cu Viorel şi Iani Gârbaciu organizatori. Tată şi fiu, transmiţându-şi ştafeta... Eminescizând nostalgic putem spune că Viitor de aur Folkul nostru are!