Criteriul PNL pentru funcţia de ministru: influenţa în partid. Cine este Ramona Mănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Ramona Mănescu, alături de soţul ei, Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6, face parte dintr-o puternică sferă de influenţă coagulată în jurul lui Crin Antonescu. Criteriul influenţei la nivel de partid l-a propulsat, de altfel, şi pe Nini Săpunaru între propunerile pentru şefia Ministerului Transporturilor.

Europarlamentarul Ramona Mănescu este membru cu vechime în PNL, iar până în prezent nu a fost implicată în scandaluri de presă. Totuşi, criticile care i se aduc vizează lipsa ei de experienţă în domeniu, dar şi implicarea soţului acesteia într-o serie de afaceri controversate.

Ramona Mănescu, aleasă pentru CV

Ramona Mănescu s-a născut la Constanţa, în 1972 şi este membru PNL din 1990. În prezent, este deputat în Parlamentul European din partea PNL,  făcând parte din Comisia pentru dezvoltare regională, dar şi din Delegaţia cu Peninsula Arabică.

După cum relatează într-o postare publicată pe site-ul propriu, a ales politica din „entuziasm“.  „Dorinţa mea de a ajuta oamenii şi convingerea că o pot face m-au determinat să rămân în politică“, arată ea.

De profesie jurist, Mănescu este licenţiata Facultăţii de Drept din Bucureşti, cu o lucrare pe tema „Interpretarea Tratatelor Internaţionale“. Ulterior, europarlamentarul liberal a urmat mai multe cursuri postuniversitare, inclusiv în cadrul Institutului Diplomatic Român din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Totodată, soţia primarului Sectorului 6, Rareş Mănescu, este absolventă a unui master în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

În perioada 1996-1997, Ramona Mănescu a fost preşedintele Organizaţiei de Tineret Sector 6, iar ulterior, până în 2004, a fost membru al Departamentului de Relaţii Externe din cadrul PNL. Între anii 2002 şi 2004, ea a ocupat funcţia de expert parlamentar, în fişa postului fiind inclusă consilierea vicepreşedintelui Comisiei de Apărare, Afaceri Interne şi Securitate Europeană, Ovidiu-Virgil Drăgănescu.

De asemenea, în perioada 2000-2005, Ramona Mănescu a oferit servicii de consultanţă în Drept Comercial şi Civil, iar ulterior a deţinut funcţia de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Tineret.

În 2012, numele Ramonei Mănescu a fost vehiculat, alături de altele, pentru şefia Ministerului Afacerilor Externe, în primul Guvern condus de Victor Ponta.

Tot în 2012, Ramona Mănescu a fost în centrul unui scandal, în urma referendumului privind suspendarea preşedintelui.

La acea dată, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară din cauza unor declaraţii făcute de europarlamentarul PNL, prin care s-ar fi adus atingere independenţei justiţiei, potrivit Digi 24.

Ramona Mănescu s-a arătat surprinsă şi a acuzat CSM de rea-credinţă.

În ce priveşte provocările pe care le va înfrunta în calitate de ministru al Transpoturilor, în special privatizarea CFR Marfă, Ramona Mănescu a admis că nu a avut timp să îşi schiţeze o strategie.

„Nu am avut timp, vă daţi seama, această nominalizare a venit foarte repede, nu, timpul a fost foarte scurt, dar în momentul în care vom şti cu siguranţă că eu voi ocupa acel scaun al ministrului Transporturilor, sigur voi face absolut toate demersurile. În primul rând trebuie să ştiu exact care sunt proiectele, care sunt priorităţile, care este situaţia şi cu siguranţă, împreună cu echipa pe care o voi avea, trebuie să vin cu soluţii. Dar este prematur să vorbim acum despre acest lucru, mai ales că aşteptăm decizia preşedintelui Băsescu, pentru că numai dumnealui va hotărî dacă într-adevăr acceptă sau nu propunerea făcută de premierul Ponta”, a conchis Ramona Mănescu, la Digi24.

Bărbatul din spatele femeii puternice

Soţul Ramonei Mănescu, Rareş Mănescu, este primar al Sectorului 6 din Bucureşti, iar la nivel de partid este trezorerier. Numele lui Mănescu a apărut, de-a lungul timpului, într-o serie de afaceri controversate. În 2012, numele său a fost menţionat în dosarul de prostituţie în baza căruia Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, era cercetată pentru coordonarea unei reţele de proxenetism.

În luna martie a acestui an, ziarul „Gândul“ publica o anchetă despre afacerea în care s-a transformat ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, în Bucureşti. Potrivit sursei menţionate, firmele pe care primăriile de sector le-au angajat să se ocupe de asta percep taxe de până la 150 de euro pentru fiecare maşină ridicată. În sectorul 1, 4, dar şi în sectorul 6, unde primar este Rareş Mănescu, încă se mai ridică maşini parcate neregulamentar, Mănescu moştenind contractul de la fostul primar, Cristian Poteraş.

Tot în calitate de primar al Sectorului 6, Mănescu a încheiat un contract de două milioane de euro, pentru servicii silvice, cu firma Gecalmpex SRL, care a câştigat numeroase contracte cu primăriile de sector, în special în sectoarele 4 şi 6, relata România TV, în luna august a acestui an.

Rares Manescu

Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6 şi soţul europarlamentarului Ramona Mănescu FOTO Arhiva Adevărul

În ce priveşte afacerile proprii, Mănescu a păstrat discreţia. Potrivit declaraţiei de avere, liberalul Mănescu deţine împreună cu soţia un teren de 990 de metri pătraţi şi o casă de 140 de metri pătraţi în oraşul Bragadiru din judeţul Ilfov.

Familia Mănescu mai are şi un apartament în Predeal. Conform declaraţiei de avere, Rareş Mănescu mai are în proprietate două autoturisme marca Audi, unul marca Ford şi un moped marca Aprilia, toate dobândite prin cumpărare. De asemenea, în 2011, a vândut un autoturism marca Volvo cu 32.400 de euro.

Conform declaraţiei de avere depuse în iunie 2012, actualul primar a câştigat, în 2011, 7.731 de lei în calitate de consilier la Camera Consultanţilor Fiscali. În schimb, soţia sa, Ramona Mănescu, a câştigat în 2011 de la Parlamentul European 74.445,84 de euro.

Tot în 2011, Rareş şi Ramona Mănescu au câştigat împreună 500 de lei ca cesiune părţi sociale de la firma SC Spedcom SRL Giurgiu, o firmă de comisionariat vamal. Noul primar al sectorului 6 avea, în 2008, o participaţie de 25% în firma Spedcom SRL.

În urma unei răscumpărări a unei poliţe de la Alico Asigurări România SA, Rareş Mănescu a încasat în 2011 suma de 21.754,77 de lei.

Materiale pe aceeaşi temă:

PNL  îi prezintă premierului propunerea „2 în 1“: Ramona Mănescu şi Nini Săpunaru. Ponta o alege pe Mănescu

 Nini Săpunaru, propunerea lui Crin la Transporturi: „Ştiu ce am de făcut la minister. Am un scenariu de război“

Ponta: „Aştept de la PNL o persoană cu experienţă politică şi cu imagine foarte bună pentru Transporturi“

Ramona Mănescu, propusă la Transporturi: „Mă onorează încrederea acordată de premierul Victor Ponta“

Roşca Stănescu, despre propunerea Ramonei Mănescu la Transporturi: „Este un act de sacrificiu pentru Victor Ponta“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite