Victoria's Secret şi-a ales „îngerii“ sexy pentru celebrul show din decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirranda Kerr, în stânga, a renunţat anul acesta la colaborarea cu Victoria's Secret pentru a se dedica familiei
Mirranda Kerr, în stânga, a renunţat anul acesta la colaborarea cu Victoria's Secret pentru a se dedica familiei

Săptămâna Modei de la New York, eveniment care se încheie mâine, a fost umbrită pentru scurt timp de anunţarea manechinelor care vor defila în spectacolul organizat de cunoscuta casă de modă la fiecare sfârşit de an.

Supermodelele Adriana Lima, Alessandra Ambrosio, Lily Aldridge, Candice Swanepoel, Lindsay Ellingson, Karlie Kloss, Doutzen Kroes şi Behati Prinsloo sunt îngerii aleşi să încânte privirile la 10 decembrie, în cadrul spectacolului elaborat pe care Victoria`s Secret îl pregăteşte an de an, show care va fi transmis de postul american de televiziune CBS. 

image

Adriana Lima FOTO www.aceshowbiz.com

Celor opt manechine principale ale defilării este posibil să li se alăture Cara Delevingne şi Jourdan Dunn, unele dintre cele mai în vogă modele ale momentului, acestea fiind incluse şi în prezentarea de anul trecut, dar fără a fi deocamdată ridicate la rangul de înger oficial Victoria's Secret.

image

Lindsay Ellingson FOTO www.aceshowbiz.com

Marea absentă de anul acesta va fi Miranda Kerr, care a anunţat la începutul acestui an că părăseşte echipa Victoria's Secret pentru a se concentra pe viaţa de familie. 

image

Manechinul Doutzen Kroes, alaturi de Rihanna, în spectacolul Victoria' Secret de anul trecut FOTO www.aceshowbiz.com

Revista Vogue a prezentat şi câteva desene care oferă o idee despre ţinutele provocatoare ce vor fi prezentate pe podium, urmând ca în luna octombrie să fie anunţate şi alte detalii din culise show-ului.

image

Una dintre ţinutele care va fi realizată pentru show-ul Victoria's Secret din luna decembrie FOTO Vogue

Chiar dacă nu s-a oferit niciun indiciu despre artiştii care vor cânta pe scena Victoria's Secret, aşteptările tuturor sunt mari, devreme ce anul trecut au fost invitaţi Rihanna şi Justin Bieber. Conform unor surse neoficiale, în cărţi s-ar afla formaţia britanică de muzică pop One Direction, băieţii fiind consideraţi de fanii din întreaga lume urmaşii legendarei trupe Rolling Stone.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite