Drama căpitanului magistrat Constantin Balosache

Alexandru Poleucă tocmai s-a întors din Ucraina, cu câteva ore înainte ca eu să trec Prutul pentru a poposi la Chişinău, alături de alţi jurnalişti români, din nucleul dinamic al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, care vor fi primiţi de Î.P.S. Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, apoi de Vitalie Marinuţa, ministrul Apărării, garantul modernizării Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

Dialogul cu compatriotul Poleucă ţine însă şi de o fascinantă poveste de dragoste, fără final fericit, derulată în cadrul specific al cedării, de către aliaţii occidentali, către Moscova, a controlului ţărilor est-europene, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Un moment care, subtil, pe alte coordonate, azi economice, pare a se derula şi azi...

- În ce împrejurări aţi ajuns să cunoaşteţi drama căpitanului magistrat Constantin Balosache?

- De această dramă a unui ofiţer român, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, am aflat de la fiul acestuia, Costin Balosache.  

A fost soţul dirigintei mele din liceu, doamna Florica Balosache. Faţă de doamna profesoară de educaţie fizică şi sport, am un respect profund şi sincer, ea fiind un pedagog de excepţie şi o sportivă de performanţă.

În anul 1964 a câştigat Cupa Campionilor Europeni la Handbal fiind atunci componentă a echipei de handbal feminin Rapid Bucureşti.

Ce vremuri....eram o forţă...în sport şi făceam ,,legea'' în multe ramuri sportive.

Aşa i-am cunoscut soţul, Costin Balosache, Acesta s-a stins din viaţă în urmă cu un an, în luna septembrie, ca şi tatăl lui.

El mi-a fost un foarte bun şi apropiat prieten. Împreună nici nu simţeam când trece timpul.

Ne pierdeam în lungi şi plăcute conversaţii, abordând obiectiv orice temă sau subiect. 

Avea un suflet nobil, o inteligenţă sclipitoare şi dorinţa vie de a fi în pas cu tehnica şi evoluţia societăţii.

De la el am aflat despre drama tatălui său.

Mi-a spus sec:

,,Era căpitan magistrat şi a fost impuşcat de comuniştii veniţi în ţara noastră pe tancuri. Făcea parte din curtea marţială şi investiga o serie de persoane, ce au venit în ţara noastră după 23 august 1944 şi desfăşurau activităţi de spionaj, în favoarea Rusiei'' .

Certificatul de deces, cu circumstanţele morţii ofiţerului Balosache. 

La intrebarea mea : "De unde ştiţi aceste amănunte?" Am primit următorul răspuns : ,, Aveam un unchi, fost ofiţer de aviaţie, ce s-a interesat, în mod discret, de circumstanţele acelui asasinat. În acea perioadă, familia ţinea sub secret circumstantele asasinarii ofiţerului şi au vorbit doar după mulţi ani, când această dramă nu mai reprezenta un pericol pentru regimul comunist ''.

După decesul prietenului meu, soţia lui, Florica Balosache şi una dintre cele două fiice, ale soţilor Balosache, Antoanela Narcis Balosache, au făcut curăţenie prin casă şi au găsit o mapă, ce a fost bine ascunsă, în perioada comunistă, ce conţinea o serie de documente personale, precum şi medaliile obţinute, pe front, de căpitanul magistrat Constantin Balosache.

Unul dintre numeroşii ofiţeri români, care au servit Tricolorul românesc pe front, căpitanul Balosache. 

Studiindu-le cu atenţie, am reuşit să le descifrez conţinutul şi să înţeleg anumite aspecte, ce reieşeau din aceste documente, din perioada desfăşurării celui de Al Doilea Război Mondial şi după asasinarea ofiţerului.

Doamna Florica Balosache (în fotografia din dreapta), la comemorarea căpitanului Constantin Balosache.  

- Ce misiuni specifice structurilor de informaţii militare româneşti a efectuat ofiţerul Balosache?

Din discuţiile purtate cu doamna profesoara Balosache, am reţinut o întâmplare extraordinară.

Într-o zi de vară, soţii Florica şi Costin Balosache au primit o vizită, din partea unei doamne în vârstă venită tocmai din Odessa, azi în Ucraina.

Ea l-a cunoscut pe impunătorul căpitan, după 23 august 1944, în Basarabia, pe pământ românesc.

Şi l-a iubit. Între cei doi a fost o dragoste puternică, care a marcat-o pe viaţă. Din acest motiv a dorit să vină în România şi să îi cunoască familia.

Doamna de la Odessa se chema Viorica şi a venit în România, cam prin 1986/1987, mărturisind atunci că l-a cunoscut pe tânărul ofiţer, când acesta era civil, documentându-se, de o manieră adecvată, asupra originii unor lideri comunişti, noi sosiţi la Bucureşti, pe tancurile sovietice.

Motiv pentru care Viorica l-a ascuns, l-a protejat şi a făcut tot ceea  ce a depins de ea, ca să nu fie găsit de autorităţile sovietice. Emoţionant! Nu ? Viaţa bate filmul! 

Viorica a avut dorinţa de a merge inclusiv la cimitirul din Valea Călugarească, unde este înmormântat ofiţerul erou, pentru ,,a vedea, prima şi ultima dată, locul unde este înmormântat fostul ei iubit'' . Tulburător...

- De ce activitatea lui a deranjat în aşa măsură, încât s-a decis asasinarea sa?

- Dupa 23 august 1944, liderii Partidului Comunist Român au folosit orice mijloace pentru consolidarea rapidă a poziţiei lor şi pentru îndepărtarea Casei Regale.

Era firesc ca şi Casa Regală să întreprindă o serie de acţiuni, pentru identificarea şi anihilarea pericolelor ce ar fi putut duce la eliminarea Regelui.

Căpitanul magistrat Constantin Balosache era o persoană ce a intrat, după venirea de pe front, în graţiile Casei Regale.

Era invitatul Casei Regale la toate seratele şi recepţiile organizate. Familia a moştenit de la el un pian cu placa de bronz, de fabricaţie germană, oferită cadou, de către Rege, acestuia.

Ofiţerul magistrat era un foarte bun pianist şi la sfârşitul recepţiilor rămâneau un grup restrâns şi continuau petrecerea interpretând piese muzicale americane şi franceze, la modă în acea vreme, dar  şi tangouri argentiniene.

Am văzut personal acest pian, o piesă deosebită, pe care se află efigia Coroanei Regale.

Ofiţerul Balosache era o persoana ce şi-a dovedit bărbăţia, eroismul şi devotamentul faţă de popor şi de Rege, pe front, într-o acţiune în care acesta a reuşit să iasă dintr-o ambuscadă cu pierderi minime, dar obţinând o victorie prin 200 de morti, răniţi şi prizonieri din rândurile inamicului rus, faptă ce i-a fost răsplătită, prin acordarea decoraţiei ,,Ordinul MIHAI VITEAZUL''.

Totodata era şi o persoană instruită, inteligentă, absolvent al Facultăţii de Drept. Fiind remarcat prin calităţile şi faptele sale, de către membrii Casei Regale, bucurându-se de încrederea totală, din partea ei, mi se pare logic să-l şi folosească în ,,misiuni speciale'', specifice serviciilor de informaţii ale vremii.

Acest ofiţer erou a desfăşurat în mod logic şi firesc activităţi specifice serviciilor de spionaj şi contraspionaj, în favoarea conducerii statale din acel moment, adică în favoarea Casei Regale. 

Modalitatea prin care ofiţerul român a fost ucis îmi ridică o mulţime de întrebări, la care am căutat să le găsesc răspunsul cel mai documentat şi logic posibil. 

Din documentele găsite, rezultă în mod clar că moartea a survenit ,, ÎN TIMP CE VENEA LA SERVICIU, CU DOSARE ÎN MÂNĂ, fiind PROCUROR DE ŞEDINTĂ, în acea zi, la colţul străzii Maior Giurescu, cu Bulevardul Regina Maria, unde a fost ÎMPUŞCAT MORTAL DE PATRU INDIVIZI''. 

Data la care a fost asasinat - 10 septembrie 1945.  Războiul luase sfârşit si oficial era pace....mai puţin pe ,,frontul nevăzut''.

Care erau principalii duşmani ai Casei Regale ? Bolşevismul rusesc, reprezentanţii de marcă ai Partidului Comunist Român veniţi odată cu trupele ruseşti.

Care a fost - ulterior anului 1945 -, evoluţia comuniştilor români ? Ce au făcut ei şi cum şi-au impus doctrina? Cum i-au eliminat pe Mareşalul Ion Antonescu şi pe şefii serviciilor de informaţii si contraspionaj, Cristescu si Moruzov ? 

Personal sunt convins că atât evoluţia ofiţerului pe front, prin pricinuirea de pierderi de vieţi omeneşti în rândurile inamicilor estici, precum şi prin activitatea sa desfăşurată în interesul naţional, al armatei si al Casei Regale a fost principala cauză ce a generat asasinarea sa prin împuşcare, nu de către o persoan, ci de...patru. 

De ce? Nu îşi permiteau să dea greş, nici să fie capturaţi  şi să fie astfel deconspirată originea celor ce au comandat asasinatul. 

Practic, a fost un mic comando, iar acţiunea a fost una rapida, în forţă, specifică unor persoane antrenate, cu experienţă în suprimarea unei vieţi omeneşti şi a vizat atât anihilarea ofiţerului magistrat, cât şi furtul dosarelor, ce făceau obiectul instanţei militare, din acea zi. 

După tot ce a făcut acest ofiţer român, acolo pe front, fiindu-i recunoscută fapta de eroism, curaj, bravură, vitejie, stăpânire de sine, lăsând în urmă 200 de morti şi răniţi, soldaţi ruşi, şi a mai avut ,,tupeul'' să ia şi prizonieri, credeţi că, după 23 august 1944 l-ar fi căutat să-l ,,felicite'' şi să-l propună la avansări succesive în grad ca... în zilele noastre, când a fost o adevărată ,,ploaie de stele'' ?