VIDEO Interviu-eveniment (partea I). B.U.G. Mafia, la 20 de ani de carieră: „Nu avem averi, dar nu avem nici şefi. Foarte mulţi români nu-şi permit asta“

Tataee, Caddy şi Uzzi: de 20 de ani B.U.G. Mafia FOTO Arhivă personală/Facebook

Pe 12 octombrie, B.U.G. Mafia, una dintre cele mai reprezentative trupe din muzica românească postdecembristă, a aniversat 20 de ani de la înfiinţare. Într-un interviu-eveniment pentru „Weekend Adevărul“cei trei membri ai formaţiei vorbesc despre cele două decenii de „poezie de stradă“ care şi-au pus amprenta asupra întregii societăţi româneşti. Astăzi, prima parte: despre începuturi, cultura hip-hop, Paraziţii, marijuana şi relaţia cu presa.

„Priveşte bine, pe lângă tine, că ai putea să înţelegi ceva...“.  S-au scurs aproape 24 de ani de la Revoluţie, iar tranziţia României a fost marcată de multe variabile: în politică, justiţie, economie, societate, artă. Puţine au fost constantele şi au avut pe nedrept soarta excepţiei de la regulă. B.U.G. Mafia nu numai că este, de două decenii, una dintre constantele muzicii româneşti, dar a depăşit de mult graniţele (adeseori superficiale) ale showbizului, transformându-se într-un fenomen social. „Niciun senator n-a coborât vreodată în cartier“, spune poezia de stradă a celor trei. Nu, acolo i-au ascultat şi „respirat“ ai lor. Însă povestea de cartier a ajuns departe, până-n în zone rezidenţiale, „contaminând“ viitori lideri politici.

Pe când se întâmplau basmele, puteam să-i numim simplu Vlad, Dragoş şi Alin. Au rămas tot ei, chiar dacă Tataee, Caddy şi Uzzi au schimbat astăzi porecla în renume, ca-n versurile lui Alecsandri. Brută, neşlefuită, dură, reală, profundă, poezia lor a scăpat din „sclavia“ iambilor şi-a troheilor, dar a vorbit o limbă comună în care s-au regăsit şi cei care îi ascultau în faţa blocului din Pantelimon, şi cei care le puneau CD-urile pe aparate ultraperformante. B.U.G. Mafia s-a suprapus tranziţiei româneşti deşi, paradoxal, au avut drumuri paralele. Cine e cu ei?

Material video realizat de Alex Varninschi. 

 B.U.G. Mafia la 20 de ani: "Cu Paraziţii avem o relaţie specială, dar fără să fim prieteni"

„Weekend Adevărul“: Pe când se întâmplau basmele, în 1993... Aşa a început totul, ca într-un basm?

Tataee: Nu ştiam nici noi ce era. Nu doar în muzică, în toate domeniile, în perioada aceea era un haos total şi nu ştiai de unde să începi. Bineînţeles că în muzică era, cu atât mai mult, o problemă pentru că nu existase industrie muzicală până atunci. Nu aveam acces la studiouri, la informaţii, la oameni care să ştie ce fac. Nu existau manageri. Pe vremea aceea aveam o singură casă de discuri, n-aveam radiouri comerciale, n-aveam nimic. Nu am mers pe ideea că o să avem vreodată succes. Noi am zis: „Hai s-o facem şi vedem ce se va întâmpla“. Oricum, prea multe variante pentru fiecare dintre noi nu erau. Muzica era ceva nou, care ne-a plăcut foarte mult şi s-a legat, oarecum, natural. Eram foarte timizi şi nu conştientizam prea bine ce facem. Încă stăteam acasă, la părinţi, când ne-am îndrăgostit de muzica rap.

Tataee:Da, erau casete-pirat. Aşa am ajuns să ascultăm hip-hop. Mai erau emisiuni înregistrate pe casete video precum „Yo, MTV Raps“. Tocmai apărea cablul atunci. Câţiva care aveau cablu înregistrau emisiunea, circulau casetele video. O altă sursă de informaţie erau cele câteva reviste româneşti, mai erau revistele germane sau americane aduse din afară. În ceea ce priveşte modul în care circula informaţia, diferenţa era uriaşă. Pentru cineva care s-a născut în anul 2000 este de neimaginat. Erau foarte puţine surse, toată lumea care asculta hip-hop era avidă şi foarte activă în căutare de muzică. Comunitatea hip-hop era destul de mică, pentru că genul muzical era foarte proaspăt. Rock, pop şi Depeche Mode se mai auzeau.

Era taberele, rockerii, „depeşarii“, apoi au venit rapperii.

Tataee: Cred că un mare rol în mediatizarea rapului în România l-au avut MC Hammer şi Vannila Ice, pentru că ei au popularizat acest gen la nivel de masă, chiar dacă nu în cea mai pură formă a lui. Clar este un merit şi un ajutor pentru rapperii de aici. Tocmai începeau să se organizeze, apăreau mici evenimente, ne întâlneam pe la TNB (Teatrul Naţional din Bucureşti - n.r.), la Sfântul Gheorghe, stăteam şi ascultam muzică după care plecam.

Cum v-aţi cunoscut voi trei?

Tataee: Ne-am cunoscut pe rând. Iniţial m-am întâlnit eu cu Caddilac, pe stradă. Purtam o şapcă cu Cypress Hill cusută, de un prieten, de mână (râde). Am intrat în vorbă, am schimbat nişte muzică. La câteva săptămâni după prima noastră întâlnire ne-am spus: „Hai, poate facem ceva împreună“. Iar cu Uzzi ne-am întâlnit la un an şi ceva după. Căutam mai mulţi artişti, voiam să creăm un soi de grupare şi să începem să înregistrăm primul nostru album. La alte câteva luni a venit şi concluzia că trebuie să cântăm toţi trei în această formulă finală a trupei.

Tataee şi Caddy, în 1995

Uzzi, tu erai la altă trupă atunci când te-ai întâlnit cu ei.

Uzzi: Eram la Demonii.

Cum te-ai rupt de acolo şi ai venit în Mafia?

Uzzi: Băiatul ăsta cu care eram a vrut să-şi facă o altă trupă, de fapt, încă una pe lângă asta (Demonii - n.r.), că aşa era la modă atunci. Pe mine m-a rupt în două treaba asta.

Tataee: Cam în acelaşi timp a venit şi propunerea de la noi, o alegere naturală pentru toată lumea. S-au legat lucrurile natural. În general, de-a lungul timpului, pentru noi, s-au întâmplat multe lucruri care au fost coincidenţe norocoase. Au fost multe momente norocoase, iar formarea trupei este unul dintre ele.

Cum v-aţi ales numele?

Tataee: Copiam artiştii de afară şi ne luam nume cât mai ameninţătoare. Treaba cu Underground, că iniţial aşa s-a numit, era la modă afară. Genul acesta muzical nu explodase la nivel comercial şi nici măcar în Statele Unite nu era o sursă considerabilă de venit. Atunci când am ajuns la formula completă cu trei oameni am decis să ne schimbăm stilul şi să cântăm în română, pentru că nu ne înţelegea nimeni în engleză. Nu mai mergea nici numele Black Undergound, aşa că ne-am gândit să-i adăugăm ceva. Mergeam într-o zi pe la Universitate şi aşa ne-a venit ideea: „Mafia“. Ne-a plăcut foarte mult, ni s-a părut că se potriveşte foarte mult cu muzica pe care voiam să o facem. Era un cuvânt foarte cunoscut oriunde, apoi am hotărât să prescurtăm Black Underground în „B.U.G.“. Am avut multe probleme cu „B.U.G.-ul“ ăsta, au existat câteva discuţii de a renunţa la el, dar nu am făcut-o. A fost ceva special, multă lume se întreba ce înseamnă, a ajutat un pic.

Tataee, Uzzi şi caddy - B.U.G. Mafia, în 1995

Dar cum a prins, în România, hip-hop-ul în limba română? Pentru că oricum nu era un gen foarte popular la începutul anilor ’90.

Tataee: Au fost de la început trupe care cântau în limba română. Vorbire Directă a fost una dintre ele. Noi şi Paraziţii am apărut la doi-trei ani după ei. Vorbire Directă a fost o trupă lansată ca şi noi la Radio Uniplus. Au avut câteva evenimente mai măricele, dar s-au pierdut pe drum. Clar, hip-hop-ul în limba română avea succes, circulau casete cu selecţii şi compilaţii hip-hop. Lumea gusta foarte mult, nu pentru limbaj, oamenii erau obişnuiţi cu înjurăturile, deci nu ascultau neapărat pentru asta, cât pentru faptul că muzica era în română.

Caddy: Majoritatea trupelor au început în limba română. În engleză au fost foarte puţine.

Tataee: Adevăratul impact al hip-hop-ului la marea masă a avut loc în 1996, când noi am lansat „Pantelimonul petrece“, o piesă de club, de dans. Într-un fel a fost o alegere inspirată pentru noi, pentru că nu exista muzică de dans românească, în perioada respectivă. Sau era foarte rară şi, de cele mai multe ori, nu era făcută bine.

Caddy: Eram la concurenţă cu „Party in Transilvania“.

Tataee: La un an după noi au apărut şi Genius, şi 3 Sud Est. Mai era şi trupa T-Short, care a pornit odată cu noi şi a avut succes mare atunci. „Pantelimonul petrece“ a fost prima noastră piesă care s-a difuzat în discotecile din România. Concuram cu „Party in Transilvania“, care era o porcărie. Nu că a noastră era mult mai bună, dar parcă aia era mai porcărie decât a noastră. Am avut noroc că nu erau piese româneşti în cluburi, apoi piesa s-a difuzat şi pe radio. Cu câteva săptămâni înainte ca noi să lansăm „Pantelimonul petrece“, fusese promulgată legea dreptului de autor. Toţi oamenii de la radiouri rămăseseră cu impresia că e ca în Franţa, acolo unde legea dreptului de autor impune difuzarea a 40% muzică autohtonă. Dar cum nu exista muzică românească de difuzat, au băgat B.U.G. Mafia din jumătate în jumătate de oră. Două luni de zile.

De-asta aduceai aminte de noroc, mai devreme.

Tataee: Au fost multe coincidenţe care ne-au ajutat şi, în general, oamenii care au succes în diferite domenii au avut parte de aşa ceva. E cam greu să se lege toate perfect fără o intervenţie din afară.

Voi nu mai locuiţi în Pantelinom. Percepţia generală este că trebuie să ai salariul minim pe economie şi să stai într-un apartament de două camere ca să poţi vorbi despre aceste realităţi...

Caddy: Dar Snoop Dogg cum face? Nici nu ne comparăm. Artiştii din afară cântă toţi despre cartier şi stau în Beverly Hills. Eu stau undeva între Iancului şi Muncii.

Tataee: Nu suntem atât de bogaţi, nu suntem bogaţi, de fapt. Majoritatea banilor pe care i-am făcut i-am reinvestit ca să funcţioneze lucrurile. N-am strâns averi.

Atunci când aţi început să faceţi muzică, v-aţi dorit să câştigaţi şi bani din asta. A fost unul din scopurile voastre şi nu l-aţi ascuns.

Tataee: Dorim să trăim din asta, da.

Unii spun că publicul şi fanii ar trebui să conteze.

Tataee: E o ipocrizie pură.

Uzzi: Dacă o să facem bani pentru vile, atunci o să ni le cumpărăm.

Tataee: Da, am încercat să facem bani din asta, dar, în acelaşi timp nu acesta să fie singurul scop. Am încercat să facem ca în lumea civilizată. Nu am trecut prin trei-patru genuri muzicale ca alţi artişti români. Există unii artişti foarte apreciaţi în România, dar care, afară, ar fi izgoniţi în şuturi. Nu e nimic personal.

Pentru că s-au „prostituat“ şi şi-au schimbat stilul?

Tataee: Sunt câteva trupe de succes care au trecut prin câteva genuri muzicale. Eu nu ştiu nicio Tina Turner care să fi trecut prin altceva decât prin pop-rock. Sau vreo Mariah Carey care să fi trecut prin altceva decât R&B. Sau Metallica să fi făcut altceva decât rock-ul pe care îl fac. Afară te trimit la plimbare. La noi lucrurile au stat puţin altfel. Repet, nu am avut cultura sănătoasă pe care au avut-o statele europene. La noi, anumiţi promoteri dau ţepe, iar publicul nu le vede numele lor, ci doar pe cel ar artistului.

Iar artistul pare vinovat. Asta se întâmplă de mai mulţi ani sau de curând?

Tataee: Se întâmplă de când există muzică în România. S-a pornit greşit pentru că nimeni nu ştia cum se face sănătos. Apoi au mai fost concertele în aer liber, fără bilet. Unul dintre cele mai dăunătoare lucruri pentru industria muzicală din România. Într-un fel îi înţelegi pe cei care au acceptat astfel de evenimente, pentru că piaţa e foarte mică. Dar nu vor putea să plece, prea curând, pe bani, într-un turneu. Au fost câteva încercări de turnee, dar s-au oprit după trei evenimente, erau sălile goale.

Sunt concertele gratuite un compromis pentru un artist? Voi aţi acceptat?

Tataee: Da, sunt. Cred că am avut în, 20 de ani, cam 20-30 astfel de evenimente. Pe noi ne-au cam ocolit, nu neapărat din punct de vedere comercial, cât din punct de vedere al imaginii şi al textelor. Noi am încercat să evităm astfel de evenimente pentru a ne păstra intactă piaţa şi relaţia pe care o avem cu fanii. Bineînţeles că a existat pirateria. Multă lume nu ştie că pirateria nu a apărut odată cu internetul, în România. La sfârşitul anilor 1990, atunci când încă se vindeau casete şi CD-uri, pirateria era de 8 la 1, adică opt casete sau CD-uri „pirat“ la o unitate vândută legal.

E greu să faci bani în România. Din punct de vedere financiar nu suntem cele mai fericite exemple. Poate ca succes. Realist vorbind, nu am făcut atât de mulţi bani încât să ne îmbogăţim. 

Odată cu apariţia internetului CD-urile nu s-au mai vândut în variantă tradiţională. Asta v-a afectat şi pe voi?

Tataee: Muzica nu s-a mai vândut deloc, în nicio variantă. În România nu prea s-a vândut muzică, nu doar după apariţia internetului şi după răspândirea lui.

Existau zvonuri cum că unii patroni de case de discuri s-ar fi piratat singuri ca să nu mai plătească taxe.

Tataee: Şi ca să nu plătească artiştii. Într-o măsură sau alta cred că sunt adevărate. Am găsit nişte dovezi circumstanţiale, dar nu e momentul să arăţi acum cu degetul, a trecut prea mult timp. În principiu se spune că toţi au făcut asta, dar dovezile sunt puţine. Dar nu de acolo venea pirateria, ci din pieţe, realizată de terţe părţi. O variantă de a face bani mai frumoşi, ca şi acum, era susţinerea unui concert. Dar noi nu cântam la botezuri, petreceri private, nunţi sau la festivalul berii fără bilet, astfel că piaţa noastră era mult mai mică.

Dar mult mai fidelă.

Tataee: Mai sănătoasă, în mod clar. În acelaşi timp, publicul român nu e chiar atât de exigent. Sunt câţiva artişti din România cărora li s-a permis foarte mult.

Te referi din hip-hop sau în general?

Tataee: În general. În hip-hop, pot să spun că artiştii au încercat tot timpul să se autodepăşească. Au încercat să facă clipuri mai bune, să pună pe masă bugete serioase, cel puţin cei vizibili.

Spuneaţi că toate s-au „legat“ în viaţa voastră, în cariera voastră. Intervenţia poate să fie şi de natură divină. Credeţi în Dumnezeu?

Tataee: Eu unul cred în Dumnezeu. Nu am o părere foarte bună despre biserică, dar în Dumnezeu cred. La fel şi colegii mei, din câte ştiu. Prin natura mai neobişnuită a naturii noastre, am trecut prin multe evenimente prin care chiar s-a simţit că a fost ceva din afară. Trebuia să murim de multe ori pe drumurile patriei şi-am avut noroc şi am scăpat.

Nu e frustrant, ca plătitor de taxe, să te răstorni cu maşina pe un drum plin de gropi?

Tataee: Nu ne-am răsturnat cu maşina, dar e oricum foarte frustrant. Bineînţeles că te loveşti de lipsa autostrăzilor. E o problemă serioasă, mulţi artişti români şi-au găsit sfârşitul în accidente rutiere. E foarte greu să gândeşti un turneu, mai ales când trebuie să transporţi aparatură. Noi, de exemplu, circulăm noaptea când mergem la concerte. E mai liber.

V-aţi gândit să renunţaţi şi să plecaţi din ţara asta?

Tataee: Eu unul chiar o să o fac. N-aş putea să renunţ la B.U.G. Mafia niciodată. Sunt 20 de ani de zile în care am construit ceva. O să fac naveta.

Unde vrei să pleci?

Tataee: În Spania vreau să mă mut. Iar asta pentru ca familia mea să trăiască liniştită. O să fac naveta, o să fiu cel puţin o dată pe săptămână în România. E frustrant să vezi să vezi că după atâţia ani lucrurile evoluează atât de încet.

Dar voi în aceşti 20 de ani aţi evoluat şi aţi obţinut mult mai mulţi bani decât 95% din români.

Caddy: Într-adevăr, dar e greu să faci bani în România. Din punct de vedere financiar nu suntem cele mai fericite exemple. Poate ca succes. Realist vorbind, nu am făcut atât de mulţi bani încât să ne îmbogăţim.

E greu să faci bani ca artist?

Tataee: Dacă nu te prostituezi, da, e greu.

Caddy: Hai mă, nu mai fi atât de dur. Poate unora le place, pur şi simplu, ceea ce fac.

Tataee: Da, îmi cer scuze. Din punctul meu de vedere, ca artist sau ca rapper, nu pot să cânt la nunţi sau la botezuri. Pentru că sunt un rapper care are un mesaj destul de serios, un mesaj social, antipolitic, de protest. Atunci nu am posibilitatea să umplu un calendar aşa cum face un artist pop care merge şi cântă şi la botezuri, şi la nunţi, şi la petreceri private, şi la evenimente făcute de primării în aer liber. Repet, sunt oameni care au făcut bani serioşi, în România, din muzică. Dar nu s-au uitat deloc la calitatea actului lor artistic.

Dar voi trăiaţi din ceea ce câştigaţi?

Tataee: Da, întotdeauna.

Tataee: N-ar fi atât de mişto. În momentul de faţă, nu avem averi, dar nu avem nici şefi, ne decidem singuri programul, facem ce şi când vrem noi din punct de vedere al strategiei artistice. Avem foarte multe avantaje. Foarte mulţi români nu-şi permit asta.

Ai libertate, dar nu ai siguranţa zilei de mâine.

Caddy: Există o vorbă recunoscută în lumea artiştilor. „Eşti atât de valoros pe cât a fost ultima ta piesă“. Am trăit şi trăim din muzică de la 18 ani.

Dar acum nu vă mai ocupaţi şi cu altceva?

Tataee: Nu. Trăim din muzică.

S-a îmblânzit, cumva, rapul din România în ziua de astăzi?

Caddy: Nu poţi să-i spui rap, trebuie să-i spui altfel. Rapul care a rămas nu s-a îmblânzit.

Tataee: Chiar şi cei care au lăsat-o mai moale cântă tot rap. Dar ca gen muzical nu mai are spiritul de la început.

Ce părere aveţi de noua generaţie de rapperi?

Tataee: Nu avem legături atât de strânse cu mulţi dintre ei, iar relaţiile cu cei cu care vorbeam acum câţiva ani s-au răcit. Cu Grasu XXL, să-ţi dau un exemplu. Şi ei sunt ocupaţi, şi noi la fel, dar vorbim, ne salutăm.

Despre Cabron, de exemplu, ce părere aveţi?

Tataee: Este hip-hop, mai lejer, este alegerea lui. Nu este rap, dar este hip-hop, nu păstrează din spirit.

Caddy: Dacă o să te duci la concert o să vezi ce valoare păstrează.

Între noi şi Paraziţii a existat şi încă există un respect reciproc. Faţă de relaţiile pe care le avem cu orice alt artist, cu ei e ceva special.

După părerea voastră, care mai sunt, astăzi, reprezentanţii culturii hip-hop?

Caddy: Sunt câţiva care nu au trecut de underground şi sunt încă acolo. CTC, Dragonu’, dar din câte ştiu eu a trecut spre alte biserici. Nu vreau să intru în subiect, era OK ca artist. Probabil că singurii care au păstrat şi spiritul sunt Paraziţii.

În rap-ul românesc sunt două repere: voi şi Paraziţii. Cel puţin aşa văd lucrurile „taberele“ de fani. Care a fost relaţia dintre voi şi Paraziţii?

Tataee: N-a fost o relaţie tensionată, dar nu am fost nici cei mai buni prieteni, niciodată. Concurenţa dintre noi a fost deschisă şi acceptată de ambele părţi. Nu am petrecut mult timp împreună, dar ne respectăm reciproc. Tocmai pentru că fiecare dintre cele două nume şi-a văzut de linia pe care şi-a stabilit-o şi pe care a păstrat-o. Între fanii au avut loc, de multe ori, conflicte pentru că nu aveau ce face. Până la urmă e muzică.

Caddy: Era, oarecum, şi o modă cu East Coast şi West Coast (două curente ale hip-hopului american – n.r.). Cumva a venit tăvălugul şi la noi.

Tataee: Dar între noi şi Paraziţii a existat şi încă există un respect reciproc. Faţă de relaţiile pe care le avem cu orice alt artist, cu ei e ceva special, chiar dacă nu există o relaţie de prietenie adâncă între noi. În ceea ce îi priveşte pe restul era normal ca unii dintre ei să o lase mai moale. Cu ce făceau până atunci nu trăiau. A apărut opţiunea găsirii succesului în alt fel. Îi înţelegem.

Cred că, în general, drogurile ajută actul artistic. Că nu ajută fizicul şi psihicul persoanei, asta e partea a doua, dar foarte, foarte multe dintre piesele foarte populare de-a lungul întregii istorii a muzicii au fost produse, înregistrate şi compuse sub influenţa masivă de droguri. 

B.U.G. Mafia la 20 de ani: "Poliţia ne-a făcut mari"

Drogurile, mai exact marijuana - dacă mai poate fi numită un drog, cel puţin în unele părţi ale lumii - drogurile sunt parte a culturii hip hop.

Tataee: Da, într-adevăr, asta pentru că sunt parte a vieţii şi, în general, muzica hip-hop vorbeşte destul de direct şi fără ocolişuri despre viaţă. Ar fi fost absurd să ocolim.

Caddy: Sunt parte a vieţii de cartier. Rockerii sunt mult mai înrăiţi decât rapperii.

La ce te referi?

Tataee: La consum. Da, n-am ocolit. Ar fi fost un pic ciudat.

Caddy: Cred că în mai multe genuri muzicale au existat cazuri de drogaţi în adevăratul sens al cuvântului.
Există şi celebrul club 27, al celor care au murit la 27 de ani, din această cauză: Amy Winehouse, Hendrix, Jim Morrison...

Tataee: Într-adevăr, se consumă şi este o parte foarte importantă a muzicii, dar nu a pornit cu hip-hop.

Te duce într-o stare creativă?

Tataee: Iarba, dacă o fumezi? Da, da, da,  te duce (râde).

Caddy: Ce-ţi mai place muzica jamaicană.

Tataee: Da, te duce. Depinde cât de mult şi de...

Ajută actul artistic?

Tataee: Da, ajută actul artistic. Practic ce face? Marijuana încetineşte circulaţia de sânge către creier şi atunci, imediat după ce ai fumat, începi să uiţi de problemele pe care le ai, în general. Şi mă refer la problemele de zi cu zi. Şi atunci mintea poate să fie mai liberă să zburde şi ajută actul artistic marijuana. Cred că, în general, drogurile ajută actul artistic. Că nu ajută fizicul şi psihicul persoanei, asta e partea a doua, dar foarte, foarte multe dintre piesele foarte populare de-a lungul întregii istorii a muzicii au fost produse, înregistrate şi compuse sub influenţa masivă de droguri. Se ştie că mulţi cântăreţi de jazz erau dependenţi de heroină.

Caddy: Drogurile tari, la un moment dat, te copleşesc, nu mai poţi să le faci faţă.

Tataee: Foarte multe dintre piesele care au ajuns hituri au fost compuse cel puţin sub influenţa alcoolului dacă nu şi sub influenţa drogurilor.

La voi?

Caddy: La care noi?

Tataee: Ăăăă... la noi încă e ilegal să faci asta, deci noi nu ne-am drogat niciodată, spunem din auzite că ar ajuta actul artistic, pe noi nu ne-a ajutat niciodată (râde).

În ceea ce priveşte vocabularul din majoritatea pieselor voastre, mult timp oamenii au fost oripilaţi. Azi e aproape firesc să auzi înjurături la TV, nu doar în muzică.

Tataee: Ce a surprins atunci a fost faptul că înjurăturile au fost înregistrate. Asta a şocat iniţial pe toată lumea. Unora le-a plăcut, altora nu le-a plăcut. Dar înjurăturile existau, se înjura la fel de mult.

A fost un moment în cariera voastră care, la prima impresie, pare o dramă. După un concert susţinut în 1997, la Turnu Severin, aţi fost reţinuţi de poliţie pentru ultraj contra bunelor moravuri. Până la urmă, tot răul a fost spre bine...

Tataee: Noroc pur, sincer. Le-am zis atunci, în momentul în care ne-au luat: „Vă mulţumim, sunteţi geniali“. Apoi, toată presa a scris despre asta.

Ce aţi făcut în noaptea aceea petrecută la secţie?

Tataee: Le-am dat autografe şi am făcut băşcălie, exact asta am făcut.

Caddy:  Am dat declaraţii cu ce cuvinte am folosit.

Tataee: Da, că ne-au pus să scriem. Ce cuvinte aţi folosit? „p**ă“, „p***ă“ şi am scris ditamai lista de înjurături, îţi dai seama. Râdeau şi ei, râdeam şi noi, am stat acolo până dimineaţa, ne-au dat drumul, ne-au zis să ne întoarcem la 12.00, ne-am întors la 12.00, şi-au dat seama seama ce căcat au făcut şi ne-au lăsat în pace. După aceea totul s-a transformat într-un mare „bulgăre“, a scris toată presa, care a fost alături de noi. Le-am spus de atunci: „Vă mulţumim frumos, aţi fost nişte drăguţi, ne-aţi făcut cariera“. Asta a şi fost. Într-o săptămână erau în toate ziarele articole pe tema asta.

Aţi avut conflicte cu presa de-a lungul timpului şi cred că aţi avut şi nişte „dedicaţii“ pentru jurnalişti.

Tataee: Au fost conflicte cu anumiţi jurnalişti. S-au scris treburi neadevărate şi atunci am tăiat respectivilor jurnalişti şi publicaţiilor pentru care lucrau accesul la informaţie în ceea ce ne privea. Noi rareori am zis: „Tu, ziaristule, eşti vinovat!“. Pentru că nu suntem atât de dobitoci încât să nu ştim că există un redactor-şef şi că există o politică a publicaţiei respective. Au existat conflicte mai mult punctuale. E adevărat că din cauza asta au avut de suferit publicaţii, în anumite perioade, dar a fost decizia lor. Noi întotdeauna am fost deschişi către presă. De multe ori mi s-a spus: „A, vorbiţi cu mine?“. Da, vorbesc pentru că nu vă bag pe toţi în aceeaşi oală. Dacă pui nişte întrebări pertinente, discutăm fără nicio problemă. Deci nu au existat conflicte la modul toată presa e de c***t. O parte din presă presează c***t. Au fost mult articole care, pur şi simplu, ne afectau activitatea din punct de vedere economic, aşa cum a fost un articol apărut în „Evenimentul Zilei“, în ’99, în care se spunea că B.U.G. Mafia lua un preţ în concerte şi noi, de fapt, luam de 20 de ori mai puţin.

Citiţi mâine partea a doua pe www.adevarul.ro.