VIDEO În căutarea torpilelor subacvatice: robotul subacvatic românesc îşi caută finanţatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schiţa robotului care va fi construit
Schiţa robotului care va fi construit

O echipă de specialişti din România a lansat o campanie de crowdfunding pentru a realiza un robot subacvatic telecomandat cu care să inspecteze epavele, minele navale şi torpilele rămase din Al Doilea Război Mondial.

Proiectul aparţine echipei X-Projects din Constanţa condusă de Theodor Milian. Echipa sa doreşte să strângă 7.200 de lei pe platforma CreştemIdei pentru a-şi duce proiectul la capăt.

X-Projects a fost fondată în 2010, iar membrii săi sunt studenţi la facultăţile de profil din ţară, Automatică, Calculatoare, Electronică şi Inginerie Aerospaţială. Ei construiesc roboţi şi participă la competiţii internaţionale. Echipa a participat şi la concursul NASA - Lunabotics Mining Competition, unde s-a clasat pe locul 10 din 56.

Potrivit celor spuse de Theodor Milian pe site-ul Creştem Idei, robotul pentru explorarea Mării Negre nu este foarte scump, deoarece nu necesită utilizarea unor echipamente foarte scumpe, care să poată ajunge foarte târziu. "Adâncimea la care se află fundul Mării Negre în apropierea coastei nu depăşeşte 100 de metri", scrie Theodor Milian pe Creştem Idei.

Primul robot subacvatic a fost construit în 2012, după un concurs. În aproximativ şase luni, acesta a fost realizat şi a fost testat. În acest moment, echipa doreşte realizarea unui robot numit ROV-150, care va fi echipat cu  motoare mai puternice, formă hidrodinamică, care să reziste unor curenţi mai mari de 15 kilometri pe oră şi braţ robotic, plus o cameră video HD.

Cum se va dezvolta proiectul?

Robotul ar urma să fie pus la dispoziţie pentru sume modice muzeelor, instituţiilor de învăţământ şi ONG-urilor. Până acum, spune Milian, robotul a fost solicitat pentru asistarea salvamarilor şi misiunilor de intervenţie, ajutorul scafandrilor blocaţi sau măsurarea gradului de poluare şi concentraţiei de hidrogen sulfurat din Marea Neagră. De asemenea, robotul a fost solicitat şi pentru inspecţia epavelor şi torpilelor, dar şi pentru cercetarea florei şi faunei marine.

Robotul va fi construit specific pentru Marea Neagră şi va oferi imagini de rezoluţie FULL HD. Data estimată de finalizare este aprilie - mai 2014, iar recompansele primite de susţinători vor fi primite în iulie 2014.

Fondurile primite vor fi folosite pentru cumpărarea de motoare, de elicii speciale de navomodele cu adaptor pentru axul motorului, o cameră HD şi realizarea carcasei de poliamidă.

Puteţi susţine proiectul pe Creştem Idei. Mai sunt 72 de zile rămase. 

X-Projects ROV150 campanie crowdfunding pe www.CrestemIdei.ro from Xprojects on Vimeo.

Ce primesc cei care donează?

Ca pe orice campanie de crowdfunding, există recompense. Cei care dau 30 de lei sau mai mult primesc un album electronic cu pozele relicvelor pozate cu ROV-150.

100 de lei - mostră de nisip şi cochilii de melci marini de pe fundul Mării Negre, împreună cu filmarea colectării acestora.

180 de lei sau mai mult - instrucţiuni pentru realizarea propriului robot subacvatic, un loc la competiţia BlackSeaROV, insignă şi magnet, dar şi mostra de nisip.

300 de lei sau mai mult - abonament la unul dintre centrele de robotică X-Projects pe şase luni, instrucţiuni, un loc la BlackSeaROV, insignă şi magnet, album electronic şi o mostră de nisip.

500 de lei asau mai mult - toate cele de mai sus, dar un abonament de 12 luni.

1.000 de lei sau ami mult - expediţie de explorare subacvatică cu ROV- 150, şansa de a pilota robotul subacvatic din barcă şi toate cele de mai sus.

2.000 de lei sau mai mult - toate cele de mai sus, plus rezervarea unui loc la tabăra de vară High-Tech Robotics şi un kit de bază cu toate piesele necesare pentru realizarea unui robot subacvatic.

2.500 de lei sau mai mult - participarea la o misiune reală de explorare subacvatică, la o epavă sau sit arheologic puţin cunoscut, cu posibilitatea pilotării robotului. Scufundarea alături de ROV şi echipa de scafandri, dar şi menţionarea numelui pe materialele promoţionale. În plus, toate cele de mai sus.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite