În schimbul refuzului de a semna Acordul de Asociere cu UE, Ucraina va primi de la Rusia o asistenţă de 20 de miliarde de dolari şi gaze mai ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ianukovici şi Vladimir Putin
Victor Ianukovici şi Vladimir Putin

Decizia Ucrainei de suspendare a lucrărilor la acordul de asociere cu UE s-a datorat unor promisiuni din partea Rusiei de a oferi susţinere financiară şi gaze mai ieftine, a declarat deputatul Arseni Iaţeniuk, un lider al opoziţiei ucrainene.

"În următoarele zile preşedintele Victor Ianukovici va anunţa că a obţinut un discount de 150 de dolari pentru fiecare 1.000 de metri cubi de gaze cumpărate de la Gazprom. De asemenea Ianukovici a negociat o finanţare de 20 de miliarde de dolari de la Rusia şi garanţii că va fi reales în funcţia de preşedinte“, a declarat Arseni Iaţeniuk, lider al mişcării Batkivschina, citat de Interfax.

Negocierile cu Rusia în privinţa reducerii preţului de import a gazelor şi contractării unui împrumut au fost confirmate pentru publicaţia Vedomosti, de liderului fracţiunii parlamentare a Partidului Regiunilor din Ucraina, Oleksandr Efremov.

Reprezentanţii Gazprom însă susţin că declaraţiile lui Iaţeniuk sunt doar nişte presupuneri. 

În condiţiile în care în prezent Ucraina importă gazul cu 420-430 de dolari pentru o mie de metri cubi, o reducere cu 150 de dolari, ar putea diminua preţul de import până la 270-280 de dolari, tarif pe care încerca să-l negocieze Ucraina, constată Vedomosti.

În acelaşi timp premierul ucrainean Mikola Azarov susţine că decizia Ucrainei de suspendare a lucrărilor la acordul de asociere cu UE a fost dictată de probleme economice.
"Această decizie este dictată exclusiv de motive economice şi nu schimbă direcţia strategică a ţării", a spus Azarov, care se exprima în faţa membrilor Radei Supreme (Parlamentul ucrainean), după ce a anunţat cu o zi înainte, împotriva oricăror aşteptări, suspendarea acordului a cărui semnare era prevăzută la summitul de la Vilnius, săptămâna viitoare.

"Decizia de a suspenda pregătirile în vederea acordului de asociere este dificilă, dar singura posibilă, ţinând cont de situaţia economică din Ucraina. Această decizie are un caracter economic", a adăugat el.

Premierul a subliniat că poziţia FMI, care a cerut Kievului să crească tarifele la gaze şi să blocheze salariile, a fost "ultima picătură", care a umplut paharul.

Potrivit unor calcule efectuate de autorităţile de la Kiev, din luna august, ca urmare a unor restricţii impuse de Rusia, economia ucraineană a înregistrat pierderi de miliarde de dolari.

Citiţi mai multe despre refuzul Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu UE 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite