Bugetul pe 2014, făcut pentru baronii locali. Cum ar putea fi acoperit din bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să renunţe la acciza pe combustibil şi a venit cu o soluţie: mai puţini bani de la bugetul de stat pentru baronii locali şi o mai bună utilizare a fondurilor europene care le revin. “Adevărul” a analizat propunerea făcută de şeful statului şi modul în care poate fi pusă în practică.

Preşedintele Traian Băsescu i-a propus, duminică, premierului Ponta să renunţe la acciza pe combustibil, care ar suplimenta veniturile la bugetul de stat cu peste două miliarde de lei şi “să privească în propriul buget”, cu precădere la banii alocaţi ministerului condus de Liviu Dragnea.

„Îi propun premierului să renunţe la această acciză (n.r.: pe combustibil) având în vedere efectele rele pentru economie şi să privească în propriul buget, împreună cu majoritatea parlamentară, uitându-se în primul rând la Ministerul Dezvoltării, care are o creştere a bugetului de 1,22 miliarde lei”, a subliniat Băsescu.

Potrivit Legii bugetului de stat pentru 2014, ministerul condus de Liviu Dragnea va beneficia, în plus, de aproximativ 1,2 miliarde lei, alocaţi pentru Programul naţional de dezvoltare locală.

Preşedintele susţine, însă, că aceşti bani nu se justifică, întrucât există bani europeni necheltuiţi care acoperă aceleaşi programe.

Bani europeni versus bani de la buget

Potrivit Legii bugetului de stat, Programul naţional de dezvoltare locală este structurat pe trei subprograme: “Modernizarea satului românesc”, “Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor” şi “Infrastructura la nivel judeţean”.

În cele trei subprograme sunt cuprinse costurile necesare pentru realizarea, reabilitarea sau modernizarea drumurilor publice, podurilor, pieţelor publice, bazelor sportive, unităţilor de învăţământ preuniversitar din mediul rural şi a sistemelor de alimentare cu apă.

Preşedintele susţine, însă, că există “resurse extrardinare”, constând în bani europeni necheltuiţi, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR).

Într-adevăr, obiectivele de investiţii finanţate din bani de la bugetul de stat se suprapun cu cele incluse în axele prioritare ale POR.

De pildă, autorităţile locale ar putea atrage fonduri europene pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, ceea ce include şi modernizarea, respectiv reabilitarea drumurilor publice. În acelaşi mod ar putea fi cheltuiţi bani europeni, în locul fondurilor de la bugetul de stat, pentru reabilitarea sau modernizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar.

De asemenea, finanţarea POR 2007-2013 presupune ca, din cele 4,4 miliarde de euro alocate programului, numai 0,7 miliarde să reprezinte contribuţia naţională, contribuţie care nu se limitează la bugetul de stat, ci poate include şi bugetul local.

În cadrul aceluiaşi program, România poate accesa 3,7 miliarde de euro şi, potrivit preşedintelui Băsescu, la ora actuală au rămas necheltuite peste 1,6 miliarde de euro.

“În momentul de faţă, cel puţin 47% din bani nu sunt cheltuiţi, circa 1,6 miliarde de euro. Sunt contracte care nu au început să se deruleze, pentru că s-au împiedicat primarii. Aceşti bani ar trebui distribuiţi imediat. Domnul Dragnea are aici resurse extraordinare”, a explicat Băsescu.

Ministerul lui Chiţoiu, bani în plus

Nu doar ministerul condus de Dragnea subţiază bugetul de stat, ci şi Ministerul Finanţelor, a declarat preşedintele.

“Uitându-mă cu atenţie în buget, constat că ne cresc sumele alocate dobânzilor la credite, ceea ce mi se pare ciudat în condiţiile în care, anul acesta, vom avea în 2014 un deficit mai mic, în condiţiile în care dobânzile pentru România pe piaţa internaţională au scăzut considerabil şi în condiţiile în care România se împrumută acum la maturităţi mult mai mari (...). Aici sunt peste 500 de milioane reprezentând un buffer care, când nu se cheltuieşte, se duce în rezerva premierului sau unde avem nevoie”, a dezvăluit preşedintele.

Legea bugetului pe 2014 confirmă şi de această dată afirmaţia preşedintelui. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice ar urma să beneficieze, în 2014, de peste 500 de milioane de lei în plus. La capitolul “Dobânzi”, se constată o creştere de la aproximativ 9,6 miliarde la 10,1 miliarde lei.

Practica nu este singulară, întrucât şi alte guverne au constituit, în acelaşi mod, un fond de rezervă. 

“Întotdeauna, capitolul a fost o rezervă ştiută de regulă numai de ministrul de Finanţe, dar când relaţia ministrului cu premierul a fost bună, a ştiut-o şi premierul. Mai sunt astfel de capitole”, a arătat preşedintele.

De ce vor baronii bani de la buget

Preferinţa aleşilor locali pentru bani de la bugetul de stat nu este inexplicabilă, a opinat preşedintele, ci are legătură cu alegerile de anul viitor.

“Din păcate, aici observ ce s-a întâmplat în 2008, când toată resursa, tot ce s-a putut, inclusiv banii din privatizarea BCR au fost transmişi către baronii locali, pentru că le era greu cu bani europeni în 2008 şi scopul a fost electoral. Aceşti bani sunt aruncaţi pentru alegeri. Este inadmisibil să pui o astfel de acciză pe combustibil ca să faci rost de bani pentru alegeri, pentru baronii, baroneţii şi baronaşii din teritoriu”, a conchis el.

Citeşte şi:

Descentralizarea, derulată pe „repede înainte“. Ce dovedeşte exemplul polonez invocat de Liviu Dragnea

Birourile Permanente ale Parlamentului au decis, vineri, că grupurile parlamentare pot depune amendamente la Legea descentralizării până luni, la ora 15.00, iar şedinţa de plen pentru asumarea răspunderii Guvernului va avea loc marţi.

Baronii locali şi-au supraîndatorat feudele. Harta îndatorării locale, pe judeţe şi reşedinţele acestora

Printre administraţiile care nu se mai pot împrumuta pentru că şi-au depăşit baremul legal de îndatorare se numără municipiile Constanţa sau Piatra Neamţ şi judeţele Vrancea, Teleorman sau Caraş-Severin.

Cum ne este furată regionalizarea de către baronii locali. De ce trebuie să ţinem cu dinţii de guvernatorii de regiune

Desi respingea cu vehementa ideea regionalizarii cand era in opozitie, USL a schimbat acum macazul, de cand a ajuns la putere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite