Michelle Bachelet este noul preşedinte al statului Chile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele rezultate parţiale ale alegerilor prezidenţiale din Chile o dau drept câştigătoare detaşată pe socialista Michelle Bachelet, aceasta având un procent de peste 60% din voturi, fiind astfel cu mult înaintea contracandidatei conservatoare, Evelyn Matthei.

Michelle Bachelet, de profesie medic pediatru, a fost prima femeie aleasă în fruntea statului Chile, în 2006, iar în momentul de faţă este primul ex-preşedinte care este reales pentru un al doilea mandat în fruntea statului Chile, după mai bine de 60 de ani.

Matthei a recunoscut în mod public înfrângerea sa în aceste alegeri şi a felicitat noul preşedinte, după ce în urma numărării voturilor din 90% din secţiile de vot, Bachelet avea 62%, faţă de 38%, cât avea candidata conservatoare, potrivit BBC.  

În campania electorală Bachellet a promis că încă din primele 100 de zile de la alegerea sa va începe un program de reforme, bazat în special pe revizuirea Constituţiei din 1980, moştenire din timpul dictaturii exercitate de Augusto Pinochet, precum şi o reformă fiscală care prevede creşterea impozitului pe profit a societăţilor comerciale.

Măsurile pe care le vizează ar trebui să permită şi reformarea sistemului de învăţământ pentru a crea un sistem de învăţământ care să ofere o educaţie publică de calitate.  

În momentul încheierii primului mandat, fostul preşedinte socialist avea un nivel al popularităţii şi al încrederii foarte mare, dar Constituţie nu îi permitea să aibă două mandate consecutive de preşedinte. Bachelet a fost numită Director Executiv al Naţiunile Unite pentru Femei, astfel aceasta plecând la New York.

Bachelet şi Matthei s-au confruntat într-un duel electoral fără precedent în istoria Americii Latine, fiind pentru prima oară când două femei dispută al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Cele două au şi elemente comune ale trecutului, fiind fiicele unor generali ai Armatei din Chile. Însă, în urma loviturii de stat din 1973, Alberto Bachelet a fost torturat şi ucis pentru menţinerea loialităţii faţă de fostul preşedinte, Salvador Allende, în timp ce Fernando Matthei s-a alăturat juntei militare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite