Jurnalul gândurilor despre Revoluţia la care ne-am prezentat de Crăciun

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o zi de vineri Ceauşescu a hotărât să demoleze Spitalul Brâncovenesc şi Biserica Brâncovenească (ultima a fost aruncată în aer pur şi simplu, deşi era interzis prin însăşi legea comunistă). Era un spital proaspăt renovat, monument istoric, cu săli de operaţie de marmură.

Era ctitorit în 1838 de Safta Brâncoveanu, soţia banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a pus o pisanie profetică în holul spitalului, piatră aflată azi în curtea Muzeului de Istorie al Muncipiului Bucureşti: „Se face acest spital pentru săraci şi de moarte năpraznică în zi de Crăciun să moară cela ce va atinge de acest spital"- scrie cu putere de desfiinţare a coincidenţei.

image

Soţia sa, „academician de renume mondial", Elena ex-Petrescu, se spune ca a insistat diabolic pentru dărâmarea edificiilor brâncoveneşti. „Daţi-l jos!", a forţat „Coana Leana" împlinirea profeţiei în faţa arhitecţilor şi tovarăşilor care ar fi încercat să-l salveze prin tot felul de tertipuri.

image

În timpul principalei mizanscene din decembrie '89 din Piata Palatului (Piata Revoluţiei), deşi atenţionat, un tânăr căpitan trăgea zi şi noapte în Biblioteca Universitară-Fundaţille Carol I - până când, ca-ntr-un infern dantesc, peste 500.000 de cărţi rare şi manuscrise ale celor mai mari scriitori români au ars într-un ritual tâmpit de lovitură de stat, beneficiind debeatitudinea celei mai suprarealiste stări de graţie omeneşti: Revoluţia

image

Astăzi căpitanul este general cu mai multe stele şi a fost şeful Direcţiei de Cultură din MApN. A condus teze de doctorat şi a propus cadre spre avansare. Se spune că şi Elena Udrea i-a fost elevă la Colegiul Naţional de Apărare..

image

Presa a fost liberă în anii '90. A fost cel mai important adversar al FSN-lui, al PDSR-lui şi al lui Ion Iliescu personal. Practic presa, Corneliu Coposu şi societatea civilă l-au plămădit preşedinte pe Emil Constantinescu. Azi nu mai e aşa. A patra putere în Stat este mai nuanţată, mai dependentă financiar şi politic. Şi pe ea a înfrânt-o sistemul. Sistemul este prima, a doua şi a treia putere în stat..

Punctul 8 de laTimişoara a fost şi el sistematic anihilat. Curtea Constituţională a picat legea lustraţiei de două ori. Şi o dată Parlamentul European. Astăzi printre cei mai importanţi bogaţi ai Topului Forbes din România sunt securiştii, marii câştigători ai controluluii tranziţiei române. Niciun securist sau torţionar nu a fost încarcerat mai mult de un an în procesele postdecembriste..Cele mai multe haine militare condamnate aparţin Armatei Române. Şi pentru dosarele Revoluţiei şi pentru corupţie.

image

Majoritatea cadrelor din Securitate au fost conspirate şi sunt prezente şi azi în administraţie, partide şi servicii secrete..Se bănuieşte că şi cei mai importanţi oameni din Statul nostru, atât laic, cât şi bisericesc, sunt cadre conspirate ale Securităţii, preluaţi sub acoperire de către actualele structuri ale serviciilor de siguranţă naţională. Spunea dintr-un adapost american, cu puţin timp în urmă, cel mai înalt şi de încredere defector al regimului Ceauşescu, generalul Ion Mihai Pacepa:

„În Germania, nimeni nu mai vorbeşte de STASI. A fost şi s-a terminat. După unificarea ţării, guvernul a sigilat toate sediile STASI, i-a confiscat arhivele, a publicat numele tuturor ofiţerilor STASI şi a expus public toţi informatorii şi colaboratorii ei. Apoi a abandonat subiectul. Germanii sunt preocupaţi de viitor, nu de trecut. Aşa ar fi trebuit să fie şi în România. Din păcate, Securitatea continuă să fie pe prima pagină a ziarelor. Fantoma ei se plimbă nestingherită pe străzile ţării. Ameninţă. Acuză. Terorizează. Bună parte a românilor sunt preocupaţi şi azi mai mult de trecut decât de viitor. De ce?" (România Liberă, decembrie, 2013) 
image

Şi a venit ziua de graţie când l-am dat jos pe Ceuşescu!!! Dar nu şi comunismul... 

image

Nu se prea poate spune că există sentiment comparabil cu cel trăit la o Revoluţie. Nu există trecut, nu există viitor. Nu mai există nimic între cer şi pământ. În afară de tine.

image

Se împlinise un ciclu faustic: 24 de ani de dictatură. Au început 24 de ani de capitalism de jaf şi cumetrie. Jos Comunismul! a ajuns Jos Capitalismul!

image

Un eşec al patriotismului românesc!!!?...Poate. O generaţie devorată de copiii Revoluţiei!!!? Şi asta se poate.

Şi a început Marele jaf comunist în capitalism...

image

Căci o altă profeţie, cea făcută de Părintele Arsenie Boca (deţinut politic) spunea cu mult înainte de '89:

„...după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai sta în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţi (vânduţi duşmanului) şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum”.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite