Airbus „Beluga”: interiorul celui mai ciudat avion din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Airbus „Beluga”. FOTO CNN
Airbus „Beluga”. FOTO CNN

Vizitatorii oraşului Toulouse au mari şanse să vadă cu proprii ochi una dintre cele mai neobişnuite aeronave din lume. Cunoscut sub numele „Beluga”, datorită asemănării cu o balenă albă, avionul joacă un rol esenţial în aviaţia europeană.

Avionul A300-600ST, fabricat de compania europeană Airbus, nu este larg răspândit, ci se găseşte doar în cinci exemplare, dar extrem de importante deoarece asigură legătura între fabricile Airbus şi transportă dintr-o parte în cealaltă a Europei componente şi echipamente aviatice.

Până la jumătatea anilor 1990, Airbus avea alte aeronave care asigurau transportul pieselor importante de avion. Supranumite şi „Super Guppy”, compania folosea un avion militar de marfă ce deriva din versiunea 337 Stratocruiser a companiei rivale Boeing.

Însă Super Guppy a devenit în scurt timp ineficient şi nepotrivit, tehnologia dezvoltându-se mai repede decât ritmul acestei aeronave, iar Airbus s-a găsit în poziţia de a găsi o soluţie în cel mai scurt timp posibil.

Aşa „s-a născut” Beluga, cărui corp a fost împrumutat de la un Airbus A300-600. Fiecare dintre cele cinci Beluga din prezent sunt avioane Airbus A300-600 modificate pentru a avea mai mult spaţiu de depozitare a mărfii.

Secţiunea superioară a aeronavei a fost secţionată şi a fost înlocuită cu una nouă, mai mare, care imită forma unui balon, ceea ce îi conferă aspectul distinctiv. Cabina de pilotaj a fost coborâtă, dând posibilitatea manipulatorilor de marfă să încarce şi să descarce obiecte voluminoase din partea superioară a avionului, care poate fi ridicată.

Utilitatea acestei aeronave este atât de importantă, încât anumite piese sunt transportate exclusiv cu Beluga, datorită spaţiului surprinzător de mare din interior. Mai mult, avionul a fost folosit şi pentru a transporta sateliţi, elicoptere şi chiar opere de artă, cum ar fi celebra pictură „Libertatea conducând Poporul” a artistului francez Eugene Delacroix.

Însă, după aproape două decenii de trasee neîntrerupte, Beluga începe să-şi arate limitările. Airbus şi-a extind reţeaua de transport, iar acum depăşeşte distanţa maximă pe care o poate parcurge un Airbus A300-600ST.

Pentru a face faţă volumului mai mare al activităţii, Airbus a decis ca aeronavele sale să zboare mai multe ore, program în care este inclus şi Beluga. Însă adevărata soluţie este optimizarea echipamentului existent.

Astfel, specialiştii companiei au în plan lansarea avionului Beluga XL, al cărui corp va fi împrumutat de la un Airbus A330. Noua generaţie de avioane de transport va avea capacitatea de a transporta mărfuri mai grele şi de a parcurge distanţe mai mari.

Cert este că Beluga XL va arăta foarte asemănător cu versiunea mai veche, „bătrânul„ Beluga, făcându-i pe trecătorii din Toulouse să-şi ridice ochii spre cer şi să zăbovească puţin timp cu privirea, admirând una dintre cele mai interesante curiozităţi aviatice. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite