EXCLUSIV INTERVIU Sonia Coman, studenta anului în străinătate: suflet de artist, în „jungla“ din New York
0
La 25 de ani, Sonia Coman are diplome în artă de la Harvard, Sorbona şi Columbia, sute de picturi, poezii şi expoziţii personale şi o mare iubire pentru Japonia. Este doctorand în Istoria artei la Universitatea americană Columbia, iar luna aceasta a fost desemnată cel mai bun student român al anului 2013 din străinătate.
Pictează de la 3 ani, iar la 6 ani deja bifa prima expoziţie în oraşul natal, Constanţa. Pentru Sonia Coman au urmat cursuri cu profesori în particular, şcoala şi liceul de arte, dar a descoperit între timp şi poezia scurtă, şi prin ea, limba şi cultura japoneză. Întregul palmares ca tânăr artist i-a adus în 2007 o bursă integrală la Universitatea americană de top Harvard, iar din 2011 este doctorand în Istoria artei la Universitatea Columbia, în New York.
„Weekend Adevărul“: Eşti din Constanţa şi ai făcut Liceul de arte „Regina Maria“. Pasiunea pentru artă ai avut-o de mică?
Sonia Coman: Da, am avut această pasiune pentru artă de când eram foarte mică, dinainte de clasele primare, de la 3-4 ani. Am urmat cursuri particulare de desen şi pictură înainte de a ajunge la liceul de artă.
Cum ţi-ai descoperit talentul sau cine te-a ajutat să ţi-l descoperi şi să mergi pe drumul acesta?
Părinţii mei m-au încurajat în această direcţie când eram mică, văzând că desenam tot timpul. Atunci ca şi acum, părinţii mei mi-au fost constant alături.
Am avut această pasiune pentru artă de când eram foarte mică, dinainte de clasele primare, de la 3-4 ani.
Deci ai luat cursuri particulare cu profesori în Constanţa de mică. Până când?
După ce am început clasa a V-a la Liceul de artă, nu am mai luat lecţii particulare, având cursuri de specialitate la şcoală.
A urmat liceul de artă şi apoi ai ales să mergi la Universitatea Harvard. De ce în SUA? Şi nu la o universitate din Japonia, spre exemplu?
M-am gândit foarte mult înainte de a lua această decizie. Cred că ceea ce m-a convins este sistemul universitar de tip „liberal arts“ din Statele Unite, diferit de cel din Japonia (şi de cel din România), care presupune alegerea unei specializări şi focalizarea exclusivă a studiilor asupra acelei discipline. Fiind interesată şi de artă, şi de literatură, atât de aspectele practice, cât şi de cele teoretice, m-am gândit că sistemul american s-ar potrivi mai bine. De altfel, la Harvard am urmat acel curriculum obligatoriu care a presupus cursuri în domenii diferite pe care poate altfel nu le-aş fi explorat niciodată (psihologie, logică, ştiinţe sociale etc.).
La vernisajul expoziţiei sale din Cambrigde, SUA, în timp ce studia la Harvard Istoria artei
Ai urmat două specializări la Harvard. Ai studiat în paralel?
Da. Istoria artei a reprezentat domeniul principal, iar artele plastice – domeniul secundar. În practică, am luat aproape acelaşi număr de cursuri în ambele departamente, pe lângă alte cursuri, obligatorii sau la alegere, în alte discipline.
Cum ai ajuns la Harvard? Nu e foarte simplu, mai ales financiar. Ai avut bursă?
Da, am fost admisă cu bursă completă, am început în septembrie 2007. Am trimis un dosar de aplicaţie, constând în formulare, eseuri, un portofoliu cu lucrări, scrisori de recomandare etc. Am dat, de asemenea, examenele TOEFL şi SAT (I-General şi II-Subject Tests).
Am trecut printr-un proces de adaptare. Faptul că sunt din România nu m-a afectat negativ niciodată.
Când ai decis că vrei să mergi la Harvard? Te-ai pregătit din timp?
Procesul de aplicaţie pentru universităţile americane începe de obicei în a doua jumătate a clasei a XI-a. Atunci m-am decis să aplic la o universitate „liberal arts“ din Statele Unite, trimiţând în final aplicaţii la Harvard, Princeton şi Stanford.
Când ai fost acceptată la Universitatea Columbia din New York?
În primăvara anului 2011, cu câteva luni înainte de absolvirea facultăţii, în timpul ultimului an de licenţă la Harvard, am aplicat şi am fost admisă la doctorat la Columbia în Istoria artei. Programul de doctorat (cel puţin în această disciplină) presupune trei diplome: master of arts, master of philosophy şi doctor of philosophy (aceasta este titulatura completă în ştiinţele umaniste, e vorba de doctoratul propriu-zis în istoria artei). Până în prezent am obţinut prima diplomă de master şi urmează (sper) să obţin cea de-a doua diplomă în această primăvară.
De ce nu ai rămas la Harvard, să-ţi continui studiile acolo? Ce are Columbia în plus?
Harvard ar fi fost, în mod cert, o opţiune extraordinară în acest sens. Cu toate acestea, consultându-mă cu diverse persoane (profesori, colegi, advisers etc.) şi reflectând şi eu la pasul pe care urma să îl fac, mi-am dat seama că este benefic să cunosc şi un alt mediu academic. De asemenea, Columbia are un corp profesoral de excepţie (ca şi Harvard, desigur) şi este, în plus, în New York – un centru mondial al artei.
De ce ai simţit nevoia să-ţi duci studiile în artă la acest nivel, de doctorat la Columbia? Te desăvârşeşte ca artist? Cum crezi că-ţi va influenţa viitorul?
Sigur, studiile în istoria artei mă ajută ca artist. Cu toate acestea, activitatea de istoric şi critic de artă este una distinctă de activitatea mea ca artist. Ambele domenii sunt importante pentru mine. În plus, se împletesc foarte bine. Doctoratul presupune să învăţ şi să predau, să fac cercetare, să particip la conferinţe, să organizez expoziţii, să scriu recenzii şi altele. Este un program complex care mă face să mă simt împlinită în plan intelectual şi care mă pregăteşte pentru o carieră universitară, de expertiză în artă sau de curatoriat. În paralel, îmi urmez pasiunea pentru artă şi poezie şi sper ca în viitor să continuu să mă dezvolt ca artist şi scriitor.
Ai avut probleme de adaptare în SUA ca român?
Am trecut, desigur, printr-un proces de adaptare la un alt mediu de viaţă şi de educaţie în primii ani de facultate, dar nu am avut probleme în acest sens. Faptul că sunt din România nu m-a afectat negativ niciodată.
Vin în România cel puţin o dată pe an. Nu am exclus niciodată posibilitatea de a mă întoarce acasă.
Ce spune familia ta despre alegerea unei vieţi în New York, la mii de kilometri distanţă?
Familia mea mă susţine, deşi ne este greu – şi mie, şi lor – să fim atât de departe. Comunicăm constant, ceea ce ne ajută să rămânem o familie unită.
Părinţii ce profesii au? Mai ai fraţi, surori?
Nu am fraţi sau surori, sunt singură la părinţi. Tatăl meu este medic, iar mama este profesoară de istorie la liceu.
Cât de des vii în ţară? Te-ai întoarce aici vreodată?
Vin în România cel puţin o dată pe an. Nu am exclus niciodată posibilitatea de a mă întoarce acasă. Fiind într-un mediu academic şi lucrând în domeniul culturii, am avut bucuria de a vorbi despre cultura română şi chiar de a organiza evenimente de prezentare în cadrul unor asociaţii studenţeşti (de exemplu, Asociaţia studenţilor români de la Harvard). Sunt aspecte ale societăţii româneşti de astăzi, cum ar fi implicarea civică tot mai accentuată, care îmi dau speranţa în viitor.
Cum te vezi peste cinci ani? Soţ, familie, curator în New York, profesor universitar la Columbia?
Programul tipic de doctorat în istoria artei în Statele Unite, aşa cum l-am descris deja, durează şase-şapte ani. Mai am jumătate din acest program de parcurs, de aceea sper ca peste cinci ani să fi terminat cu bine aceste studii şi să fiu în măsură să public o carte de specialitate, bazată, probabil, pe lucrarea de doctorat. Sper, de asemenea, să fiu implicată, atunci, ca şi în viitorul apropiat, în activităţi culturale pe plan internaţional. Nu în ultimul rând, sper să fiu fericită în plan personal. Îmi fac timp şi pentru viaţa mea privată şi cea socială, pentru că ambele sfere sunt esenţiale pentru a putea fi pe deplin fericit. Este o provocare să îmi fac timp, dar o astfel de provocare face viaţa mai frumoasă şi mai interesantă.
Cum te simţi în calitate de cel mai bun student român al anului 2013 în străinătate, ce crezi că ţi-a atras acest premiu?
Premiul obţinut mă bucură şi mă onorează. Este o recunoaştere extraordinară venită de acasă şi acordată de un juriu atât de distins. Mă bucur, de asemenea, că activitatea mea diversă pe plan cultural a fost apreciată drept una coerentă şi promiţătoare. Nu în ultimul rând, acest premiu este şi o responsabilitate pentru viitor, ceea ce mă încurajează în proiectele mele.
Picturi expuse pe trei continente, de la 6 ani
Îţi aduci aminte primul tău desen, prima întâlnire cu arta?
Am în minte un desen pe care îl consider a fi primul, deşi este poate doar primul de care îmi amintesc. Este o schiţă în acuarelă a unei siluete de femeie într-o rochie lungă, multicoloră. Ştiu că aveam obiceiul de a picta rochiile mamei şi interiorul casei, în mod sistematic – fiecare încăpere în parte. Eram fascinată de culoare şi de emoţiile pe care juxtapunerea culorilor le poate evoca.
Primele cursuri, prima expoziţie?
Aveam 6 ani când am avut prima expoziţie personală, la galeria-librărie Sophia din Constanţa. Majoritatea lucrărilor erau acuarele şi schiţe în tuş. Erau personaje îmbrăcate în diverse costume pe care le „inventam“ pornind de la garderoba celor apropiaţi. Iar la momentul respectiv ştiu că aveam deja un an-doi de pregătire în particular.
De la 6 ani câte expoziţii ai mai avut, câte picturi ai în total, pe câte continente?
Am avut şapte expoziţii personale până acum, în România şi în Statele Unite. Am câteva sute de picturi în România, Italia, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite şi Japonia.
„Ceasul“, o pictură din 2009
Am văzut că ai picturi cotate cu 3.000 de dolari pe Saatchi. Se poate trăi din artă, din pictură? Care sunt sursele tale de venit?
În prezent, ca doctorand, primesc o bursă şi un salariu pentru activitatea de asistent universitar (teaching assistant) de la Columbia. Am avut şansa să vând lucrări, ceea ce este întotdeauna o bucurie şi o recunoaştere pentru un artist. Nu aş putea să afirm ca o certitudine că se poate trăi din pictură. Această posibilitate depinde de atât de mulţi factori şi mai ales de dinamica dintre opera unui artist şi cerinţele pieţei de artă.
Arta contemporană solicită, mai mult ca niciodată, participarea activă a spectatorului.
Cum ai descrie picturile tale în trei cuvinte?
Echilibru ar fi un prim termen. Dialog. Şi emoţie. Ar mai fi un termen din estetica japoneză, mono-no-aware, care poate descrie ce fac în pictură şi poezie – e intraductibil, dar se referă la patosul lucrurilor, la frumuseţea care învăluie tristeţea unei realităţi.
„Umbra“, o lucrare din 2010
Scrii şi poezii. Cum e legătura cu poezia, când ai timp să scrii? Înţeleg că scrii poezii scurte din gimnaziu.
Da. Scriu poezii dintr-o necesitate interioară şi revin de multe ori asupra lor. Într-o oarecare măsură, poezia, ca romanul, de exemplu, presupune o anumită disciplină – o etică de muncă. Celelalte activităţi ale mele mi-ar putea lua tot timpul, de aceea îmi fac timp pentru scris. Am şi publicat în diverse reviste literare, specializate în poezie japoneză sau acoperind un spectru mai larg.
Cât e orgoliu şi cât e plăcerea de a oferi plăcere în dorinţa unui artist de a-şi expune lucrările, fie ele picturi sau poezii?
Înţeleg această relaţie între artist şi public ca pe o invitaţie la dialog. În măsuri diferite, toţi avem nevoie să ne exprimăm şi să analizăm, şi să ajustăm ceea ce simţim şi gândim în funcţie de sentimentele şi convingerile altora. Relaţia artistului cu publicul este întotdeauna profundă şi una dintre motivaţiile procesului creator, indiferent de ce formă îmbracă. Arta contemporană solicită, mai mult ca niciodată, participarea activă a spectatorului.
Fascinaţia pentru Japonia: de la cursuri la haiku
Când ai început să iei cursuri de japoneză?
În liceu am avut cursuri particulare în limba japoneză la Bucureşti.
Şi făceai naveta Constanţa-Bucureşti? Cât de des?
Da. Frecvenţa a variat – între o dată pe săptămână până la o dată pe lună – în funcţie de pregătirea care îmi era necesară pentru examenele de limbă japoneză pe care le-am dat (pentru certificatele Japanese Language Proficiency Test – nivelurile 3 şi 2, pe care le-am obţinut). Am început în clasa a IX-a şi au durat până în ultimul an de liceu.
De unde acest interes? Bănuiesc că deja stăpâneai limbile de circulaţie internaţională.
Da, ştiam engleza şi studiam franceza şi italiana la şcoală. Prin clasele a IV-a, a V-a scriam poezii şi, la recomandarea unui critic de la „România Literară“, care a considerat că poemele erau similare formelor literare japoneze, am început să învăţ despre literatura japoneză şi apoi să scriu haiku, tanka şi renku (ceea ce fac şi în prezent). Literatura japoneză şi alte aspecte ale culturii japoneze m-au fascinat. De aceea, am vrut să învăţ limba, mai ales că formele fixe de poezie, ca haiku şi tanka, sunt foarte legate de limba de origine în care au fost create.
Am fost în Japonia şi sper să ajung acolo iar, în viitorul apropiat. Întâlnirea cu Japonia m-a ajutat să înţeleg cât de complexă este societatea japoneză contemporană şi cât de variate sunt modurile în care Japonia de astăzi dialoghează cu tradiţia
Cum te-ai adaptat la o limbă total diferită?
Învăţarea unei limbi străine presupune şi adaptarea la alte moduri de a privi viaţa, deoarece structurile lingvistice reflectă structuri de gândire. Limba japoneză este, desigur, foarte diferită de limbile romanice. Sistemul de scriere a reprezentat o provocare şi îmi place să cred că studiile de arte vizuale m-au ajutat să reţin mai uşor caracterele. Şi acum mai învăţ japoneza, recapitulând caractelere kanji pe care le ştiu sau învăţând expresii noi.
Cum te ajută acum japoneza? Cum a fost întâlnirea cu această ţară?
Acum cunoştinţele de limbă japoneză îmi sunt utile deoarece una dintre specializările mele în istoria artei este în arta japoneză pre-modernă. Sunt numeroase texte de specialitate scrise în limba japoneză care nu au fost traduse încă. Cunoştinţele de limbă mă ajută să descrifrez textele vechi aparţinând epocilor pe care le studiez şi inscripţiile de pe picturi. De asemenea, am scris poezii în limba japoneză. Am fost în Japonia şi sper să ajung acolo iar, în viitorul apropiat. Întâlnirea cu Japonia m-a ajutat să înţeleg cât de complexă este societatea japoneză contemporană şi cât de variate sunt modurile în care Japonia de astăzi dialoghează cu tradiţia.
CV
Istoria artei, japoneză, pictură şi poezii
Numele: Sonia Cristina Coman
Data şi locul naşterii: 11 iunie 1988, Constanţa
Starea civilă: necăsătorită
Studiile şi cariera: Şcoala gimnazială şi studii liceale la Liceul de artă „Regina Maria“ din Constanţa absolvite în 2007, urmate de studii de licenţă la Universitatea americană Harvard (2007-2011), absolvite cu distincţia Magna cum Laudae; doctorand în istoria artei din 2011 la Universitatea americană Columbia, New York (SUA), a absolvit în 2012 masteratul în istoria artei, parte din programul doctoral. Este asistent universitar din 2013 la Universitatea Columbia, şi asistent de cercetare la Columbia Business School din 2012. Din 1999, a obţinut 12 premii literare în România, Japonia, Marea Britanie, Italia şi Canada, are două colecţii şi zeci de poezii publicate în ţară şi în străinătate, şase premii în pictură şi 15 expoziţii personale sau de grup, patru piese de teatru la care a contribuit, fie ca autor, fie ca artist decorator; a obţinut 11 distincţii între 1999 şi 2013.Vorbeşte fluent patru limbi (engleză, franceză, italiană şi japoneză) şi are cunoştinţe de spaniolă.
Locuieşte în: New York, SUA
Atât de des se vorbeşte în spaţiul public despre "elite", încât lipsa lor ni le-a făcut de-a dreptul familiare. Cred că oricine poate să formuleze o definiţie simplă pentru ceea ce înseamnă să fii „elită”, iar unii dintre noi s-ar aventura să dea şi reţete, sfaturi, direcţii către succes.
România are lideri, România are viitor
Peste 1000 de studenţi şi absolvenţi români din întreaga lume, alături de personalităţi ale vieţii publice de acasă, au participat pe 8 ianuarie la Gala Studenţilor Români din Străinătate. În calitate de Preşedinte Fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), am avut şansa să transmit mesajul de deschidere a serii acestui public minunat. Redau mai jos apelul LSRS la fapte şi unitate.
Mircea Cimpoi, câştigătorul premiului Studentul anului Europa Post-Universitar şi Sânziana Mircea, câştigătoarea de la Arte au fost invitaţii Adevărul Live de la ora 12.00, vorbind despre pasiunile şi motivaţia lor.
UPDATE Sonia Coman a fost desemnată Studentul Român al Anului din Străinătate la Gala LSRS
Sonia Coman, studentă la Columbia University din SUA, a fost aleasă cel mai bun student român din străinătate în anul 2013, în cadrul celei de-a cincea ediţie a Galei Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
Se încarcă comentariile...
