Directorul Liceului „Lucian Blaga“ din Tiraspol: „Nu poţi omorî sufletele cu «Kalaşnikov»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Iovcev, directorul Liceului românesc „Lucian Blaga“ de la Tiraspol, a postat un mesaj emoţionat pe Facebook în care vorbeşte despre întâlnirea cu absolvenţii instituţiei, care a avut loc sămbătă, la câteva zile după ce a fost reţinut de securiştii transnistreni, care i-au confiscat banii pentru salariile profesorilor, acuzându-l de „contrabandă cu valută“.


„Am avut o săptămână extem de dificilă. Lupta pentu limba română, pentru indentitatea noastră, pentu existenţa Liceului «Lucian Blaga» din Tiraspol continuă. Nu ştiu ce mai pune la cale «adminisraţia rmn». Risc amendă numai pentu că profesorii trebuiau să-şi ridice salariile. Amendă foarte mare pentru mine. Ceva ieşit din comun, ...strigător la cer! Cu toate acestea, sâmbătă am avut întâlnire cu absolvenţii liceului. Foarte frumos şi din suflet. Liceul nu este ştampila, confiscată de păgâni, liceul sunt aceşti minunaţi copii, aceşti minunaţi tineri. Sufletele nu le poti omora cu «Kalaşnikov», sufletul este nemuritor“, scrie pe pagina sa de Facebook Ion Iovcev

Directorul povesteşte că elevii au prezentat un concert, au recitat poezii de Lucian Blaga, profesorii şi absolvenţii au depănat amintiri, bucurându-se împreună de ocazia de a se reîntâlni în şcoala pe care au absolvit peste o mie de tineri pe parcursul celor 22 de ani de existenţă. 

Ion Iovcev, împreună cu contabila şi şoferul liceului au fost reţinuţi miercuri de separatiştii transnistreni timp de mai multe ore, pe motiv că n-au declarat la „vama“ de la Nistru banii pentru salariile profesorilor instituţiei, pe care îi aduceau cu maşina de la Căuşeni. Banii au fost confiscaţi de către separatişti, iar Ion Iovcev s-a ales cu dosar şi riscă o amendă de circa 100.000 de lei moldoveneşti (peste 5.500 de euro). 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite