Rusia condamnă rezoluţia Parlamentului European privind şcolile cu predare în limba română din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul rus de Externe condamnă rezoluţia Parlamentului European care denunţă presiunile exercitate de regimul de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română.

„Rezoluţia privind dreptul la educaţie în Transnistria, adoptată de Parlamentului European, în cadrul sesiunii din 6 februarie, nu a trecut neobservată la Moscova. Suntem surprinşi că rezoluţia, elaborată de către deputaţii europeni din România, a fost «fabricată», în prezenţa a cel puţin zece la sută din membrii Parlamentului European. Îndemnăm Uniunea Europeană să aibă o atitudine mult mai responsabilă în privinţa unor astfel de chestiuni, care se referă la reglementarea conflictului transnistrean“, se menţionează în comunicatul Ministerului de Externe al Rusiei.

 „Suntem încrezători în justificarea poziţiei Federaţiei Ruse privind lipsa unei soluţii la problemele ce s-au acumulat în peste 20 de ani de conflict pe Nistru. Misiunea negociatorilor şi inclusiv a observatorilor este să contribuie la o cooperare constructivă în acest proces, nu să pună presiuni politice asupra uneia dintre părţile implicate prin adoptarea unei astfel de rezoluţii“.

Totodată, în comunicatul Ministerului Federaţiei Ruse se menţionează că „aşa cum a fost explicat în decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului“, raioanele de Est nu sunt sub jurisdicţia Rusiei. „În ceea ce priveşte prezenţa militară rusă, la Moscova «angajamentele de la Istanbul» se consideră îndeplinite“, se mai menţionează în comunicatul Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite