Toată lumea se bate cu toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta şi Crin Antonescu se atacă pe faţă, miniştrii PSD le arată uşa miniştrilor PNL, iar Daniel Constantin se simte ofensat că liberalii nu-l vor vicepremier. În această horă tulbure a intrat şi preşedintele Traian Băsescu, care se războieşte cu USL, dar şi, surprinzător, cu Mugur Isărescu.

De o săptămână, de când liberalii se chinuie să-l impună pe Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier, USL nu mai are linişte. PNL nu mai are toţi miniştrii la şedinţele de Guvern, iar Executivul condus de Victor Ponta funcţionează într-un soi de ilegalitate tacită.

Liberalii Daniel Chiţoiu, Andrei Gerea şi Eugen Nicolăescu au renunţat forţat la ministerele pe care le conduceau (Finanţele, Economia şi Sănătatea), dar au demisionat numai verbal, în faţa partidului, şi nu în scris, în faţa premierului Victor Ponta. Primul care a sesizat anomalia a fost preşedintele Traian Băsescu. „Chiţoiu şi-a depus demisia, ministrul Economiei şi-a depus demisia, ministrul Sănătăţii şi-a depus demisia, dar eu nici până astăzi nu am numit interimarii. Deci Guvernul funcţionază ilegal“, a spus preşedintele, într-o emisiune la B1TV.

Iar legea îi dă dreptate. „În cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului“, spune articolul 8 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, care mai prevede că, la propunerea primului ministru, şeful statului trebuie să desemneze un interimar, pentru o perioadă de maximum 45 de zile.

„Nu putem să stăm cu Guvernul“

Vicepremierul Liviu Dragnea a confirmat ipoteza lui Traian Băsescu, ieri, înainte ca miniştrii să intre la şedinţa ordinară a Guvernului. „Nu s-a înregistrat nicio demisie. Au anunţat acei oameni că îşi dau demisia, demisiile încă nu au fost operaţionalizate, oficializate. În ceea ce priveşte interimarii, singurul minister unde trebuia să fie interimar şi a fost numit interimar este Ministerul de Interne, unde este domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea“, a spus Dragnea, care a anunţat că „demisionarul“ Daniel Chiţoiu va particpa la şedinţa de Guvern, în calitate de ministru de Finanţe.

Până la urmă, Daniel Chiţoiu nu a mai participat la şedinţă, dar a venit la Guvern, însoţit de Andrei Gerea, pentru a pune la punct ultimele acte normative discutate în şedinţă. Ei au participat la obişnuita şedinţă pregătitoare a actelor normative, care precede reuniunea Cabinetului şi are loc în cabinetul premierului. După această şedinţă pregătitoare, cei doi miniştri au plecat, iar locul lor a fost ocupat, la reuniunea Guvernului, de către secretarii de stat.

Klaus Iohannis, Teodor Atanasiu şi Cristian Buşoi sunt liberalii care aşteaptă să intre în echipa guvernamentală, dar PNL încă nu i-a propus, şi nu-i va propune oficial, până când Victor Ponta nu-l va accepta pe Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier, cu puteri reale. „Sunt convins că şi alături de noii miniştri liberali, alături de domnul Nicolăescu, care nu este nou, dar va trece mai aproape de mine,  putem să avem stabilitate guvernamentală“, a spus Ponta în şedinţa de ieri.

Mâna sa dreaptă din partid şi din Guvern, Liviu Dragnea, nu a fost la fel de amabil. „Să vedem dacă liberalii se hotărăsc, pentru că nu putem să stăm cu Guvernul blocat până când se hotărăsc dumnealor “, a spus, iritat, Dragnea.

Un alt ministru apriopiat premierului, Titus Corlăţean, care, de regulă, nu se implică în chestiuni interne, a reacţionat acid de această dată. „Antonescu ne-a spus public ce aşteptări are de la Iohannis: să facă mai multă ordine în Guvern şi în ţară. Nu pot accepta ca şi formulă ca Iohannis să facă ordine în Guvern. Cred că a fost o vorbă nechibzuită“, a spus Corlăţean.

„Dulceţuri“ între lideri

În ultimele zile, de când tot negociază noua formulă a Guvernului, fiecare lider politic în parte a băgat zâzanie în alianţă, iar celălalt a răspuns prompt. Primul care a început seria şicanelor a fost premierul Victor Ponta, imediat după negocierea ratată de la Vila Lac 1.„Domnul Antonescu nu ştie cum funcţionează un Guvern, de aceea de altfel a şi propus să fie viceprim-ministru ministrul de Interne, neştiind că trebuie să mergi în Parlament pentru vot“, a acuzat Ponta. Replica lui Crin Antonescu a căzut imediat şi a fost, mai degrabă, o lovitură sub centură.

„Au făcut USD pentru că nu ne înţelegem. Nu eu m-am dus să închei pact cu Traian Băsescu, nu eu m-am dus la Barroso să-mi dea lista de comenzi, ca la chelneri“, a replicat liderul PNL. Reacţia premierului a fost moale. „De cand e prieten cu Băsescu, are acelaşi limbaj. Cred că prima dată când îl va întâlni Antonescu pe Barroso, o să-i transmită aceste lucruri şi e suficient. Eu am foarte multa treabă, iar dânşii, Antonescu şi Băsescu, au foarte mult timp“, a spus Ponta.

Ultimul cuvânt l-a avut Crin Antonescu şi a zugrăvit exact relaţiile din USL. „Nu mai sunt prieten cu Victor Ponta. Sunt doar asociat cu premierul în USL. O să mai fie în iulie, nu o să mai fie, o să vedem“, a spus, enigmatic, Crin ANtonescu.

Meciul PNL-PC

Foşti parteneri în Alianţa de Centru Dreapta, parte a USL până vara trecută, liberalii şi conservatorii sunt acum duşmani pe faţă. Ura s-a aprins după ce PNL s-a opus ca Daniel Constantin, preşedintele PC, să fie numit vicepremier.

„Nu ne cramponăm în a-i face vreun necaz lui Daniel Constantin pentru că nu e treaba lui Daniel Constantin în viaţă să devină vicepremier, în Guvernul ăsta. În altul poate să devină premier când o fi, preşedinte, secretar general al ONU. Dar în acest Guvern, noi nu ne batem joc de funcţia de vicepremier“, a spus, franc, Antonescu. Conform unor surese politice, liderul PC i-ar fi răspuns lui Antonescu, chiar la şedinţa USL, următoarele: „Când ţi-a dat Voiculescu funcţia de preşedinte al Senatului a fost bine“. Crin Antonescu a tranşat şi relaţia cu Dan Voiculescu, preşedintele din umbră al PC şi un personaj cu greutate în USL.

„E e non-relaţie între mine şi domnul Voiculescu. După ce a făcut o referire total neadevărată la adresa PNL, am hotărât fără niciun fel de amânare să încetăm orice fel de relaţie. Ne facem că spunem că PC este partid“, a încheiat liderul PNL.

Tata-socru ameninţă

Ilie Sârbu, socrul premieurlui, a ţinut să-i amintească lui Crin Antonescu un aspect important: PSD are majoritate în Senat şi fără PNL şi îi poate lua poziţia de preşedinte al Senatului.„Eu v-am spus să nu vă duceţi pe zone de-astea care sună, nu a ameninţare, ci a atenţionare. Noi avem în Senat majoritate absolută, putem să facem orice schimbare. Nu se pune problema asta, dar eu vreau sa le clarificăm“, a atenţionat Sârbu.

Citeşte şi:

USL pregăteşte Guvernul Ponta III

Pentru a-l numi pe Klaus Iohannis vicepremier, Guvernul condus de Victor Ponta va cere din nou votul de încredere al Parlamentului, ceea ce echivalează, practic, cu naşterea unui nou Executiv

Ponta: „Îl voi susţine pe Iohannis atât în funcţia de ministru de Interne, cât şi în cea de vicepremier“

Premierul Victor Ponta a reconfirmat, marţi dimineaţă, că îl va susţine pe primarul Sibiului Klaus Iohannis atât pentru funcţia de ministru de Interne, cât şi pentru cea de vicepremier.

Negocierile din USL: Un ciolan prea mic la o haită prea mare

RATEU A doua zi de negocieri dintre PSD şi PNL s-a soldat cu un nou eşec. Ponta îl acceptă pe Iohannis ca vicepremier, dacă şi Daniel Constantin va fi ridicat în aceeaşi funcţie. PNL refuză categoric.

Antonescu: M-a speriat ce a spus Constantin şi cred că o să-mi bag minţile în cap

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, marţi, ce părere are despre declaraţiile liderului PC Daniel Constantin, potrivit cărora primarul Sorin Oprescu ar putea candida la Preşedinţie din partea USD. „Cred că o să şi îmi bag minţile în cap!“, a răspuns Antonescu, ironic.

citeste totul despre:

0 (0 voturi)

Adauga Comentariu

0 Comentarii

Sortare: Cronologic Dupa popularitate 0 comentarii in asteptare

click.ro

image

FOTO Poftele de gravidă ale Annei Lesko! Cântăreaţa se pregăteşte să n...

click.ro

image

FOTO Ce sexy e Ana Maria Mocanu mireasă! Cum arată asistenta «păcătoas...

antena3.ro

image

Coşmarul din viaţa reală. Iată farsele care îţi vor bântui nopţile

antena3.ro

image

Ordinul prin care s-au şters urmele raidului în care a fost ucis Osama...

gsp.ro

image

EXCLUSIV Inlocuitorul lui Hamza » Petrolul transfera un atacant dorit ...

gsp.ro

image

Manchester United nu se opreste! Dupa Juan Mata, mai pregateste un tra...

rtv.net

image

DEZVĂLUIRI incredibile în cazul ELODIA. Mama avocatei spune cine este ...

rtv.net

image

ANDREI POSTELNICU este în continuare dispărut. Noi DETALII care întăre...

rtv.net

image

Ştiai că Veronica are o fiica de 22 de ani? Vezi cât este de frumoasă ...

rtv.net

image

Anunţ-ŞOC al medicilor. Starea lui MICHAEL SCHUMACHER se agravează, su...

Top video

image

Cum să plăteşti factura la curent pe jumătate. Atenţie, poate fi consi... ieri

  • 1
  • 2
  • 3

Top articole

image

Există cu adevărat „penis captivus”? ieri

  • 1
  • 2
  • 3
image

vezi mai multe stiri din gsp.ro

Top bloguri

  • 1
  • 2
  • 3

Top galerii foto

image

Sony World Photography Awards 2014 ieri

  • 1
  • 2
  • 3


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite