AVANPREMIERĂ Volumul „Acordă-mi acest vals“, de Zelda Fitzgerald, în librării de pe 6 martie

„Acordă-mi acest vals“, volumul care poartă semnătura celebrei Zelda Fitzgerald, partenera de viaţă a scriitorului Scott F. Fitzgerald, va fi lansat în România pe 6 martie, fiind publicat de Editura Humanitas. „Adevărul“ vă prezintă, în avanpremieră, fragmente din lucrare.

Volumul semnat de Zelda Fitzgerald a fost tradus de Rodica Ştefan şi apare în colecţia Raftul Denisei, a Editurii Humanitas Fiction. 

Cartea spune povestea Alabamei, mezina familiei judecătorului Beggs, care este o tânără din Sud, dezinhibată şi plină de vivacitate, dornică să îşi trăiască viaţa după propriile reguli. Trecând peste dezacordul părinţilor şi depăşindu-şi ezitările, se căsătoreşte cu David Knight, un tânăr cu o situaţie precară, dar cu dorinţa şi voinţa de a reuşi în artă. Doi îndrăgostiţi în care nu este greu să îi recunoaştem pe Zelda şi pe Scott, al căror destin îi va uni într-o relaţie de cuplu pe cât de fascinantă, pe atât de distructivă. Afişarea aparenţelor strălucitoare şi goana după plăceri nu pot masca însă sentimentele de nesiguranţă ale protagoniştilor, tot aşa cum viaţa trăită la maximum şi sfidarea convenţiilor îşi au preţul lor. Fie la New York sau Paris, fie pe Coasta de Azur sau în Napoli, gelozia sau indiferenţa, singurătatea în cuplu, obsesia perfecţiunii şi ratarea sunt trăite de cei doi cu aceeaşi intensitate. Rănită în acest vârtej al plăcerilor şi al ratărilor, Alabama se întoarce acasă, pentru a încerca să îşi găsească echilibrul şi să se recompună.

Este uimitor faptul că „Acordă-mi acest vals“ a fost scris în două luni. Şi este de-a dreptul remarcabil faptul că, dincolo de imperfecţiunile sale, romanul ne încântă, ne amuză şi ne emoţionează încă. Zelda Fitzgerald a reuşit, prin acest roman, să-şi canalizeze disperarea ei eroică într-o creaţie proprie şi, de asemenea, a reuşit să se distingă drept o scriitoare, aşa cum spunea odată Edmund Wilson despre soţul ei, cu «talentul de a conferi limbajului strălucire şi inedit».“  Michiko Kakutani, The New York Times 

Familia Fitzgerald FOTO Flavorwire.com

Zelda Sayre Fitzgerald s-a născut în 1900 în Montgomery, Alabama, într-o familie care număra în rândurile sale congres-meni şi judecători. A participat intens la viaţa socială, a dansat în spectacole de balet şi la balurile din lumea bună, unde l-a şi cunoscut pe tânărul F. Scott Fitzgerald, pe atunci locotenent şi scriitor în devenire. Imediat după succesul primului lui roman, Dincoace de Paradis (This Side of Paradise), cei doi se căsătoresc, în 1920, la New York şi încep să trăiască din plin libertăţile, dar şi excesele „anilor nebuni“. În 1921 se naşte fiica lor, Frances Scott „Scottie“ Fitzgerald. Din 1924, cuplul petrece lungi intervale în Europa – pe Riviera franceză, apoi la Paris, unde li se alătură numeroşilor expatriaţi americani din „generaţia pierdută“, printre care şi Hemingway. În 1927, Zelda se reîntoarce la pasiunea ei pentru balet, dar în final declină invitaţia de a face parte din corpul de balet al Operei din Napoli. În 1932, boala psihică ale cărei semne începuseră să se manifeste de mult determină internarea ei în clinici din Elveţia, cu diagnosticul de schizofrenie. Urmează un lung şir de internări intermitente în centre din America. În 1932, fiind internată în spitalul Johns Hopkins din Baltimore, scrie la un roman pe care îl termină în şase săptămâni – „Acordă-mi acest vals“ / („Save Me the Waltz“). Îl va rescrie parţial, la insistenţele lui Scott, care lucra la „Blândeţea nopţii“. Cartea Zeldei nu s-a bucurat de succes ca, de altfel, nici lucrările ei de pictură, expuse în 1934. În anii ’40, Zelda lucrează la cel de-al doilea roman al ei, „Caesar’s Things“, care va rămâne neterminat. În 1948, îşi găseşte sfârşitul într-un incendiu declanşat la spitalul unde era internată. Cunoscută în epocă mai ales pentru apariţiile sale extravagante şi pentru personajele pe care i le-a inspirat celebrului ei soţ, Zelda Fitzgerald este văzută în prezent ca simbol al unei perioade de emancipare a femeii şi, tot mai mult, ca scriitor şi artist de drept.

„Acordă-mi acest vals“ este mai mult decât o ficţiune autobiografică, ca şi „Blândeţea nopţii“ de Scott Fitzgerald, de altfel. Cele două romane creează un joc de oglinzi pe care Zelda şi Scott şi le aşază unul în faţa celuilalt şi în care imaginile lor reflectate reciproc se pierd la infinit, tot aşa cum în viaţa reală cei doi soţi s-au pierdut într-o spirală a exceselor şi nefericirii. 

 FOTO Scottaherron.com  

Fragment din volumul „Acordă-mi acest vals“, de Zelda Fitzgerald:

Alabama şi David merseră ameţiţi prin soarele furibund până în piaţa mare. Locul era cufundat în vraja letargiei. Şoferii de taxiuri dormeau care pe unde găsise un colţ de răcoare, prăvăliile erau închise, nici o umbră nu întrerupea lumina crudă, tenace şi neiertătoare. Găsiră un automobil vechi cu portierele vraişte şi reuşiră să îl trezească pe şofer sărind pe scară.

— La două! spuse bărbatul nervos. Până atunci nu lucrez!

— Mă rog! Oricum, du-ne la adresa asta, insistă David. Aşteptăm.

Şoferul dădu din umeri fără tragere de inimă.

— Aşteptatul face zece franci pe oră, mormăi el.

— De acord. Suntem milionari americani.

— Să ne aşezăm pe pătura asta, spuse Alabama, este plin de purici pe aici.

Îşi aşezară vechea pătură militară cafenie sub coapsele transpirate.

— Gata! Uite-l pe domnu’!

Şoferul arătă plictisit cu mâna spre un bărbat elegant, cu trăsături meridionale, cu un ochi acoperit, care era adâncit în încercarea de a scoate mânerul uşii de la biroul său aflat tocmai de pe partea cealaltă a străzii.

— Am dori să vedem o vilă, „Lotusul albastru“, care, din câte am înţeles, este de închiriat, începu David politicos.

— Imposibil. Nu se poate pentru nimic în lume. Încă nu am mâncat de prânz.

— Fireşte, domnule. Daţi-mi voie să vă plătesc pentru timpul dumneavoastră liber…

— Asta-i altceva, răspunse agentul zâmbind larg. Domnul înţelege că, de când cu războiul, lucrurile s-au schimbat şi este normal să ai ce mânca.

— Absolut.

Maşina şubredă se rostogoli pe lângă câmpurile de anghinare albastră care punctau intensitatea, prin nesfârşite întinderi de vegetaţie, care sub valul de căldură se vedeau tremurând ca nişte ierburi submarine. Ici-colo, câte un pin-umbrelă se înălţa în mijlocul peisajului turtit; drumul se desfăşura încins şi orbitor către mare. Apa, spartă în cioburi de razele soarelui, se întindea ca o podea acoperită de rumeguşul luminos într-un

atelier al luminii.

— Iat-o! cotcodăci bărbatul cu mândrie.

„Lotusul albastru“ se prăjea în mijlocul unui deşert de lut roşu. Deschiseră uşa şi păşiră în răcoarea vestibulului închis cu obloane.

— Acesta este dormitorul matrimonial.

Pe un pat imens se vedeau o pijama de batic şi o cămaşă de noapte plisată, de culoare verzuie.

— Viaţa trăită cu atâta nepăsare în ţara asta mă uimeşte, spuse Alabama. Se vede că cei doi şi-au petrecut noaptea aici şi apoi au plecat pur şi simplu.

— Aş vrea să trăim şi noi aşa, fără să ne gândim prea mult.

— Să vedem şi instalaţiile de la baie.

— Doamnă, dar sunt perfecţiunea întruchipată. Vedeţi? O uşă masivă, sculptată se deschise spre un vas de toaletă Copenhagen, pictat cu crizanteme albastre, care se căţărau pe deasupra într-un delir de chinezării. Faianţa de pe pereţi era pictată foarte colorat cu scene de pescuit din Normandia.

Alabama trase cu grijă de tija de alamă ce trebuia să anime aceste fantezii picturale.

— Nu merge, spuse ea.

Bărbatul ridică din sprâncene ca un budist.

— Cum! Trebuie să fie din cauză că n-am avut ploaie în ultimul timp! Uneori, când nu plouă, nu este apă.

— Şi ce faceţi dacă nu plouă toată vara? întrebă David,

fascinat.

— Se poate, domnule?! Sigur o să plouă, zâmbi agentul radios.

— Şi între timp?

— Domnul nu este rezonabil.

— Hm, trebuie să găsim ceva mai civilizat.

— Ar trebui să mergem la Cannes, spuse Alabama.

— Îndată ce ce ne întoarcem, iau primul tren.

David îi telefonă din Saint-Raphaël.

— Exact ce căutam, spuse el, pentru şaizeci de dolari pe

lună… grădină, fântâni, plită la bucătărie, vedere minunată de pe cupolă – acoperişul hangarului de la câmpul de aviaţie, înţeleg. Mâine-dimineaţă vin să vă iau. Ne putem muta imediat.

(copyright Editura Humanitas Fiction, din volumul „Acordă-mi acest vals“, de Zelda Fitzgerald)