Femeie isterică? Nu, suferă de o formă severă de sindrom premenstrual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hannah Christmas a fost considerată bolnavă mintal timp de peste 20 ani. Distrusă de depresie şi de pierderi de memorie, uneori fiind chiar incapabilă de a citi sau scrie deoarece simţea că mintea ei pur şi simplu încetinea, femeii i s-au recomandat chiar tratamente cu electroşocuri. Medicii i-au spus că suferă de o tulburare psihică severă. Însă, problema era un dezechilibru hormonal.

Timp de peste un deceniu, Hannah Christmas, o femeie de 35 de ani din Marea Britanie, a primit nenumărate medicamente care s-o „vindece“ de boala mintală cu care fusese diagnosticată, cum ar fi antidepresive sau sedative şi chiar şi litiu, cel care calmează maniaco-depresivii. Însă nimic nimic n-a ajutat-o să scape de „ceaţa de nesuportat“ care o împiedica să aibă o slujbă normală sau să funcţioneze în societate, notează „Daily Mail“.

De fapt, Hannah suferea de o boală simplă, deseori trecută cu vederea: tulburarea distrofică premenstruală. Aceasta este o formă extremă a mai bine cunoscutului sindrom premenstrual, cauzată de un dezechilibru hormonal. 

Spre deosebire de sindromul premenstrual în care simtpomele sunt balonarea, durerile de cap, cele abdominale sau de spate, tulburarea distrofică premenstruală cauzează şi simptome emoţionale. Durerile menstruale pot fi extreme şi întâlnite împreună cu greaţa şi atacurile de panică. Femeile cu tulburare distrofică mai pot avea gânduri sinucigaşe, plânsete frecvente, furie inexplicabilă şi dificultate în gândire.

Sindromul „dublei personalităţi“

Simptomele îşi fac apariţia, de obicei, în săptămâna dinaintea ciclului menstrual, ele dispărând o dată cu instalarea acestuia. Specialiştii cred că această tulburare ar putea fi cauzată de o sensibilitate crescută la schimbările naturale în nivelurile hormonale ale femeii. Deşi tulburarea distrofică premenstruală afectează 5% din femei, mulţi medici nu au auzit de ea. Asta înseamnă că sute de femei sunt diagnosticate greşit cu tulburări psihice, potrivit „Daily Mail“.

„Femeile cu această tulburare descriu, deseori, că au o dublă personalitate, un fel de doctor Jekyll şi domnul Hyde“, explică profesorul John Studd, un expert renumit în sindromul premenstrual. El a pus bazele primei unităţi speciale în cadrul Spitalului Chelsea şi Westminster din vestul Londrei, Marea Britanie. „Cu aproximativ zece zile înainte de menstruaţie, aceste femei au o schimbare completă de personalitate. Această nouă persoană poate fi foarte distructivă, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile personale. Apropiaţii pot să le sfătuiască să se adune, să se calmeze, însă ele nu pot“, explică profesorul.

Hannah Christmas



Diagnostice greşite 

„Am consultat foarte multe femei diagnosticate greşit ca având tulburări psihice. Însă tulburarea distrofică premenstruală este ciclică, iar atunci când apare menstruaţia, simptomele dispar. Aşa ştim că este o tulburare endocrinologică, hormonală, nu psihică“, adaugă profesorul Studd.

Simptomele Hannei au început atunci când avea 14 ani. Pe măsură ce treceau anii, dispoziţia ei se înrăutăţea, nu mai putea avea o viaţă socială normală sau vreo relaţie deoarece jumătate dintr-un an nu funcţiona normal. 

Când a început să urmeze cursurile universităţii, se ascundea în cameră atunci când gândurile sinucigaşe o acaparau. Nu reuşea să ia contact cu lumea înconjurătoare. Schimbările ei de dispoziţie îi distrugeau orice şansă de a avea o legătură romantică, deoarece iubiţii ei nu o acceptau. „Unele zile pur şi simplu stăteam în pat plângând. Era atât de greu să învăţ atunci când mă lovea depresia, mai ales că îmi lua câteva minute doar să înţeleg un paragraf“, mărturiseşte Hannah.

Tratamente cu electroşocuri

Hannah a început să sufere de insomnie şi de transpiraţii nocturne atât de severe încât a trebuit să renunţe la slujba din cadrul unei firme de avocatură. „Timp de două săptămâni dintr-o lună eram bine. Apoi, următoarele două săptămâni intram într-un iad psihic. Mă gândeam că boala mea nu este de fapt, ceea ce mi-au spus medicii. Aşa că i-am întrebat de ce mă simţeam bine jumătate de lună. Au dat din umeri“, mărturiseşte Hannah.

Timp de peste 20 de ani, Hannah s-a luptat cu această tulburare, consultând o grămadă de medici, inclusiv psihiatrii, care continuau să o diagnosticheze greşit. Un psihiatru chiar i-a sugerat o terapie controversată bazată pe şocuri electrice, de obicei fiind ultimul lucru recomandat pentru pacienţii cu schizofrenie sau catatonie. „M-a înspăimântat. Chiar nu voiam să fac aşa ceva, dar ajunsesem la capătul puterilor, mai ales în ceea ce priveşte tratamentele, aşa că am luat în considerare terapia cu electroşocuri. Voiam doar să mă fac bine“, spune Hannah.

De fapt, dezechilibru hormonal

Apoi, în septembrie 2013, unul dintre colegii ei i-a sugerat că simptomele pe care le are ar putea avea origine hormonală. Cercetările Hannei în această direcţie au condus-o la profesorul Studd de la Clinica pentru Sindrom Premenstrual şi Menopauză din Londra. El descoperise deja, în urma studiilor conduse de el, că în 94% din cazuri, estrogenul fie reducea mult simptomele, fie le elimina cu totul. 

Studiile profesorului Studd au fost un uriaş pas înainte. El a mai descoperit că femeile care suferă de tulburare distrofică premenstruală sunt intolerante la progesteron (folosit anterior pentru tratarea sindromului premenstrual cu ajutorul pilulelor contraceptive), chiar înrăutăţind simptomele. 

Dietă echilibrată şi exerciţii fizice

Lipsa exerciţiilor fizice, stresul şi o dietă nesănătoasă agravează simptomele. La fel şi lipsa sarcinilor. „Orice opreşte sau se amestecă în ciclul menstrual, cum ar fi o sarcină, poate împiedica tulburarea distrofică premenstruală. Însă, din ce în ce mai multe femei amână sarcina, fapt care nu ajută. Pe măsură ce femeile se apropie de menopauză, nivelul estrogenului scade, aşadar simptomele se vor înrăutăţi. Singurul răspuns în acest caz este fie să faci un copil, fie o histeroctomie (n.r. - îndepărtarea chirurgicală a uterului). Pentru femeile care îşi doresc copii mai târziu, singura opţiune este tratamentul hormonal“, explică specialistul.

Mulţumită profesorului Studd, Hannah a început tratamentul cu hormoni, o combinaţie de estrogen şi foarte mici doze de progesteron. „Măcar îmi pot trăi viaţa. Nu mai iau litiu, de fapt n-ar fi trebuit să iau niciodată. Însă mă simt furioasă că există atât de multe femei ca mine care primesc medicamente inutile şi cărora li se spune că suferă de boli mintale. Trebuie ca oamenii să fie mai bine informaţi de această tulburare“, conchide Hannah pentru „Daily Mail“.


Citeşte şi:

Cum sunt afectate inteligenţa şi eficienţa femeilor în perioada menstruaţiei

Universitatea din Bath, în Marea Britanie, a demarat o cercetare pentru a stabili o dată pentru totdeauna modul în care sunt influenţate femeile în perioada ciclului menstrual. Iar concluziile nu sunt tocmai măgulitoare pentru reprezentantele sexului frumos.

Care e cauza sângerărilor între menstruaţii?

Sângerările survenite în afara fluxului menstrual se numesc metroragii. Nu trebuie să intri în panică, dar nici să le ignori, fiindcă pot indica afecţiuni serioase.

Cum să-ţi controlezi dereglările hormonale în mod natural

Cu dereglările hormonale nu este de glumit. Deşi toate analizele ies bine, hormonii îţi pot da bătăi de cap: acnee, crampe menstruale puternice şi chiar lipsa apetitului sexual. Însă există remedii care îţi pot reface echilibrul hormonal.

Ce ascund durerile menstruale?

Banalele dureri menstruale pot ascunde uneori afecţiuni ginecologice grave. Iată un motiv serios să ceri sfatul medicului dacă disconfortul se prelungeşte mai mult de două zile!

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite