Tensiune înaltă pe linia Kiev-Chişinău: Ucraina refuză să ne returneze sute de kilometri de reţele electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova este nevoită să construiască o nouă linie electrică de tensiune înaltă FOTO Tudor Iovu
Republica Moldova este nevoită să construiască o nouă linie electrică de tensiune înaltă FOTO Tudor Iovu

Guvernul de la Kiev nu a anulat decizia ex-premierului Mikola Azarov, prin care peste 110 kilometri de linii electrice ale Moldovei au fost transmise în gestiunea Ministerului ucrainean al Energeticii

În timpul vizitei la Kiev, din 17 martie, premierul Iurie Leancă i-a solicitat omologului său ucrainean, Arseni Iaţeniuk, să anuleze decizia din 15 ianuarie 2014, adoptată de predecesorul său, Mikola Azarov, prin care întreprinderea de stat Moldelectrica a fost, pur şi simplu, expropriată de linii electrice care asigură securitatea energetică a ţării noastre.

Linii electrice strategice

Este vorba de segmente de 70,5 kilometri din linia electrică de tensiune înaltă de 400 kV Centrala de la Cuciurgan-Vulcăneşti şi de 40 de kilometri din linia de 400 kV Vulcăneşti-Isaccea-Dobrudja (Bulgaria), care se aflau de zeci de ani în gestiunea Moldelectrica şi care au fost transmise în gestiunea Ministerului ucrainean al Energeticii.

Prin aceste linii se efectuează atât exportul de curent electric de la Cuciurgan (regiunea transnistreană) în România, cât şi livrări în sudul Republicii Moldova.

Guvernul de la Chişinău a fost surprins de decizia Kievului, pe care o consideră ilegală. Această decizie dă peste cap şi proiectul de import al curentului din România.

Surse din cadrul Guvernului susţin că, deşi actualul premier al Ucrainei a promis că liniile respective vor fi returnate întreprinderii Moldelectrica, peste câteva săptămâni la Ministerul Economiei a venit un răspuns de la Ministerul Energeticii de la Kiev prin care Chişinăul era informat că acestea aparţin Ucrainei.
Tudor Copaci, viceministrul Economiei, ne-a confirmat că partea ucraineană refuză să anuleze decizia. „Avem toate actele care demonstrează că liniile sunt ale noastre, dar Kievul refuză să le recunoască şi face trimitere la un caz asemănător în relaţia cu Belarus. Vom continua să facem demersuri pentru a ne recupera proprietăţile, dar, până atunci, suntem nevoiţi să revedem unele planuri“, a precizat oficialul, fără a oferi detalii.

INTERCONEXIUNEA CU ROMÂNIA, GRĂBITĂ

Una dintre urmările acestei dispute este urgentarea proiectului de construcţie a liniei electrice de 330 kV Vulcăneşti-Chişinău, cu o lungime de peste 150 kilometri, care va reduce drastic dependenţa de Centrala de la Cuciurgan şi de Ucraina şi va permite ţării noastre să importe curent direct din România.
Pentru acest proiect ar fi necesare peste 26 de milioane de euro, iar specialiştii de pe ambele maluri ale Prutului lucrează deja asupra studiului de fezabilitate. Subiectul a fost discutat recent, la Chişinău, de către premierul Iurie Leancă şi ministrul delegat pentru Energie al României, Răzvan Nicolescu.

„AUTORITĂŢILE CEDEAZĂ PREA UŞOR“

Experţii susţin că realizarea acestui proiect ar fi un pas înainte spre interconectarea la sistemul energetic european, dar critică pasivitatea Guvernului. „Am impresia că autorităţile cedează prea uşor şi nu depun suficiente eforturi pentru a-şi recupera activele şi a apăra interesele ţării“, ne-a declarat Ion Muntean, expert asociat pe probleme energetice la IDIS „Viitorul“.
În acelaşi timp, specialistul nu exclude că în spatele acestor inacţiuni să se ascundă şi anumite interese. Or, şi în trecut am avut astfel de cazuri şi cu sechestre puse pe linii electrice ce aparţineau întreprinderii Moldelectrica, şi cu procese în diverse instanţe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite