FOTO Azilul prostituatelor ieşite la pensie

Familiile le-au renegat, chiar dacă le-au acceptat ani la rând banii câştigaţi ruşinos, clienţii nu le mai vor pentru că au îmbătrânit. În mod normal, aceste femei pierdute ar fi ajuns să-şi trăiască ultimii ani ai vieţii din mila altora, cerşind pe străzi.

Fotografa Bénédicte Desrus s-a întrebat într-o bună zi ce se întâmplă cu femeile care trăiesc de pe urma trupului lor, după ce timpul le scoate la pensie. Găsesc sprijin la rude, la copii? Reuşesc să economisească bani pentru bătrâneţe? Aşa a ajuns Desrus să petreacă şase ani împrietenindu-se şi trăind alături de foste prostituate, într-un aşezământ din Mexico City, Casa Xochiquetzal, înfiinţat de Carmen Munoz, o fostă femeie uşoară. 

Munoz a reuşit să primească sprijin pentru a deschide Casa Xochiquetzal după 20 de ani în care a făcut nenumărate demersuri pentru a convinge guvernul mexican de necesitatea unui astfel de adăpost. Abia în 2006, municipalitatea a oferit o clădire unde să fie întemeiat azilul şi fonduri pentru ca „pensionarele“ să aibă parte de servicii medicale de bază şi de hrană, cu menţiunea că locatarele trebuie să participe la întreţinerea casei şi să se gospodărească singure. Până la acest moment, mai mult de 250 de femei, cu vârste între 55 şi 86 de ani, şi-au petrecut apusul vieţii în această casă.

Una din pensionarele Casei Xochiquetzal îşi ia rămas bun de la o fostă colegă răpusă de cancer. FOTO slate.com

Desrus a realizat că pentru a reuşi să obţină un reportaj real, care să descrie adevărata viaţă a pensionarelor, trebuia să cunoască mai bine lumea în care acestea trăiau. Aşa a decis să locuiască alături de ele pentru o vreme şi să devină confidenta lor. A fost primită cu reticenţă la început, deşi toate se arătau prietenoase faţă de ea. Îi povesteau amănunte din tinereţea lor zbuciumată, dar Desrus a realizat curând că erau detalii inventate. Nu o cunoşteau destul de bine pentru a-i oferi varianta reală şi nu înţelegeau de ce ar vrea cineva să fotografieze nişte babe urâte, nişte marginalizate.  

Norma a fost violată în copilărie de un prieten de-al fratelui ei şi abuzată sexual de un preot. FOTO slate.com

„Trebuie să locuieşti alături de ele pentru că la început îţi vor spune o poveste, ziua următoare o alta, încă o variantă ziua următoare, apoi îţi vor dezvălui adevărul. Le place să vorbească, dar nu-şi pun sufletul pe tavă din prima. Ai nevoie să le câştigi încrederea şi de aceea este necesar să petreci timp alături de ele“, a explicat Desrus procesul pe care a fost nevoită să-l urmeze pentru a descoperi ceea ce se află dincolo de aparenţe.

Victoria (foto dreapta), una dintre puţinele locatare de la Xochiquetzal care este acceptată de familie. Desrus a fotografiat-o în timpul unei vizite pe care i-a făcut-o fiicei sale anul trecut. FOTO slate.com

Un lucru interesant observat de Desrus în timpul petrecut în mijlocul fostelor prostituate a fost posesivitatea pe care acestea o dovedeau faţă de zone ale casei, care considerau că le aparţin cu desăvârşire. Era o reminiscenţă a teritorialităţii, aspect vital în practicarea celei mai vechi meserii din lume. Iar acesta a fost cea mai mare provocare pentru locatarele Casei Xochiquetzal: să înveţe cum să locuiască împreună şi să împartă. „Chiar dacă multe dintre ele se cunoşteau de ani de zile, erau obişnuite să se lupte pentru clienţi, iar acum trebuiau să trăiască împreună, ceea ce nu este atât de uşor“, a povestit Desrus.

Paola (foto stânga), o fostă locatară de la Xochiquetzal, a fost fotografiată pe când se aranja ca să iasă la muncă, în 2008. La momentul în care a fost făcută fotografia, Paola era una dintre cele mai tinere rezidente ale aşezământului şi încă se prostitua. Paola a dispărut la începutul lui 2011 şi de atunci nu s-a mai ştiut nimic de ea. Victoria, 82 de ani (foto dreapta), era cea mai vârstnică locatară, în 2008. FOTO slate.com  

Fotografiile şi poveştile incredibile ale „pensionarelor“ de la Xochiquetzal au fost publicate de fotografa Bénédicte Desrus şi jurnalista Celia Gomez Ramos în cartea „Las Amorosas Más Bravas“ (Cele mai curajoase amante). Au încercat să redea partea umană a femeilor pe care le-au întâlnit, fără să le critice sau să le glorifice. „Femeile acestea au făcut de toate şi au trecut prin multe, aşa că sunt nişte supravieţuitoare, iar poveştile lor reuşesc să fie puternice şi pozitive“, este de părere Desrus.

Una dintre cele care i-au rămas în suflet fotografei este Canela (foto sus). Are 72 de ani şi s-a născut în Oaxaca, în Mexic. A început să se prostitueze de la o vârstă fragedă, imediat după ce a venit în Mexico City, şi este una dintre cele mai respectate pensionare de la Xochiquetzal. Canela are sindrom Down, nu a putut face copii şi nici rude nu se ştie să aibă. Dar este la fel de singură ca multe dintre fostele prostituate care au copii sau alte rude, dar care nu primesc vizite aproape niciodată.