Trei războaie, un singur scop: Reîntregirea Neamului(I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
În imagine mesajul lăsat de înaintaşii noştri în faţa Palatului Cotroceni, acolo unde ase află şi se va afla preşedintele ţării mele, România
În imagine mesajul lăsat de înaintaşii noştri în faţa Palatului Cotroceni, acolo unde ase află şi se va afla preşedintele ţării mele, România

"Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru reîntregirea neamului" - acesta este mesajul lăsat de înaintaşi, parcă în mod simbolic şi spre reamintire, în faţa Palatului Cotroceni. E un mesaj transmis dincolo de timp, e un mesaj ce vorbeşte de Idealul Naţiunii Române, de fundamentul Statului Român şi de care mulţi par a uita.

Milioane de români au luptat cu sufletul şi au murit pe frontul de luptă pentru ca Statul Român de astăzi să existe. Deşi timpul pare a şterge sacrificiul lor, monumentele lăsate moştenire prin toată ţara au menirea de a ne readuce aminte de Testamentul pe care înaintaşii noştri l-au lăsat şi pe care trebuie să îl urmăm. De acest lucru depinde chiar existenţa statului român, de el depinde Unitatea Poporului Român şi fără de care acest sistem administrativ nu şi-ar avea rostul.

Aici nu vorbim de bani, nu vorbim de costuri, nu vorbim de ce vor ceilalţi, vorbim de ceea ce avem noi de făcut, de misiunea pe care liderii Români o au, fie ei politici, fie formatori de opinie sau profesori.

Cu toţii avem responsabilităţi în acest sens şi bine ar fi să ne aducem aminte că cele trei conflict majore la care România a participat de la înfiinţarea ca stat au avut drept scop tocmai consolidarea şi Reîntregirea Neamului.

Mesajul de mai jos este o scurtă lecţie de istorie, un rezumat, ce se adresează celor care nu au reuşit să înţeleagă care este misiunea statului român, Axioma care a stat la baza formării lui şi care se numeşte Reîntregirea Neamului.

Războiul de Independenţă este primul conflict major la care România a participat după înfiinţarea ca stat.

Scopul intrării în conflict a ţării noastre era desprinderea totală de sub Imperiul Otoman şi căpătarea independenţei ţării.

Sub pretextul apărării creştinilor ortodoxi din Balcani, Imperiul Rus a pornit o ofensivă militară împotriva celui Otoman. Spun pretextul deoarece vorbim în realitate de înlocuirea unei ocupaţii cu o alta.

Iniţial Rusia a refuzat ajutorul militar al micului şi noului stat înfiinţat român.

A existat un acord semnat între părţi prin care se permitea trecerea trupelor ruse(4 aprilie 1877) cu condiţia retragerii imediate a acestora după finalizarea conflictului.

Deşi liderii români au fost interesaţi de la început de participarea la evenimente, Ţarul a refuzat, deoarece nu dorea obţinerea de către România a unor drepturi suplimentare.

Trebuie reamintit că în toată această perioadă(1859-1877) diplomaţia română a încercat obţinerea pe cale paşnică a neatârnării. Binenţeles că interesele noastre nu concurau cu cele ale celor care conduceau Europa. Războiul a fost soluţia finală dar necesară.

Când diplomaţia eşuează pregătiţi-vă de război.

România s-a pregătit însă de război, unul aşteptat pentru soluţionarea unei chestiuni esenţiale pentru continuarea procesului de consolidare al noului stat român. Relaţiile cu Imperiul Otoman au fost rupte şi s-a intrat oficial în stare de război.

Pe data de 9 mai Mihail Kogălniceanu citeşte în Parlamentul României Declaraţia de Independenţă iar pe 10 mai 1977 ea intră oficial în funcţiune prin semnarea de către regele Carol I.

Mesajul a fost bine primit de comunitatea internaţională, deşi o parte din marile Putere au manifestat oficial opoziţie. Aici putem aminti de Marea Britanie, cea care şi astăzi dovedeşte în a nu avea o politică onestă şi corectă faţă de români. E o constantă în timp.

Cu toate acestea, opinia publică internaţională nu reflecta punctul de vedere al liderilor politici şi asta datorită campaniei de lobby dusă constant de agenţii români din afara graniţelor.

Nu întotdeauna voinţa politicienilor este şi cea a poporului pe care îl reprezintă, şi aici ar trebui să ne gândim la cazul Germaniei de astăzi, cei care nu pot uită că în 1989 şi-au câştigat dreptul de a fi împreună.

S-a întrerupt plata tributului către turci iar întreaga sumă a trecut la bugetul apărării pentru consolidarea armatei române.

Cum desfăşurarea ostilităţilor nu s-a realizat aşa cum Imperiul Rus spera, s-a acceptat în cele din urmă ajutorul tinerei, dar motivatei armate române. Atacul asupra Plevnei s-a soldat cu importante pierderi, lucru care a forţat conducerea ţaristă să ceară ajutorul.

Din acel moment conducerea ostilităţilor şi a celor două corpuri de armată Unite a fost preluată de către regele României, Carol I. 

Asediul asupra Plevnei, regândit strategic, a dus la predarea unor forţei importante în faţa generalilor armatei române - Mihail Cerchez.

Pe 12 februarie 1878 armata română intră în Vidin, iar pe 13 iulie 1878 este recunoscută internaţional Independenţa României.

Ruşii nu şi-au respectat angajamentele şi în cadrul unui tratat semnat la Berlin în 1878 anexa Bugeacul. România dobândea controlul asupra Dobrogei şi accesului la Marea Neagră, foarte important din punct de vedere strategic, dar care oricum nu putea intra decât sub administrare românească. 

Carol I a fost convins de Bismark să accepte aceste condiţii(o primă greşeală bazată pe relaţiile personale dintre cei doi).

Acest articol este despre proiectul de stat român, un proiect care nu este de ieri. Este vorba de o constanţă în timp şi obligaţia fiecărui preşedinte şi conduceri a României să lupte pentru ea.

Este o lecţie despre cum diplomaţia uneori nu poate soluţiona probleme dar în care curajul asumat de noul stat a dat roade. Aici este vorba despre diplomaţia română care a lucrat pentru interesul naţional românesc în cadrul unui proiect naţional, a unui proiect de ţară. 

O Românie Unită nu era suficientă, era nevoie şi de o Românie Independentă astfel încât programul reîntregirii naţionale să continue.

Gândul românilor a stat din acel moment la Ardeal şi Basarabia, teritorii locuite majoritar de români şi care cuprindeau aproximativ jumătate din populaţia neamului românesc.

Toate acţiunile viitoare ale statului român şi până la primul război mondial au pregătit procesul de reunificare prin susţinerea puternică a comunităţii de români din afara graniţelor, din teritoriile stăpânite de interese străine celor naţionale.

Ca să înţelegem România de astăzi trebuie să îi cunoaştem trecutul. Experienţa istorică este cea care ne arată care este esenţa neamului românesc şi direcţia în care suntem nevoiţi să acţionăm, nu prin acceptarea de condiţii ci prin dialog şi acţiune pentru promovarea propriilor interese.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite