ISTORIC Când au mai fost doborâte avioane civile în conflicte armate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toţi cei 298 de oameni aflaţi la bordul avionului doborât în Ucraina au murit
Toţi cei 298 de oameni aflaţi la bordul avionului doborât în Ucraina au murit

Avionul Malaysian Airlines MH17, care a fost doborât în estul Ucrainei şi toţi cei 298 de oameni de la bord au murit, nu reprezintă o premieră când vine vorba despre aparate de zbor comerciale asupra cărora s-a tras de forţele armate ale unei ţări. De-a lungul vremii, şapte avioane cu civili au fost doborâte de rachete sau avioane de luptă.

1. Cathay Pacific Airways - 1954 

Pe 23 iulie 1954, armata chineză a doborât un avion al companiei Cathay Pacific Airways , care decolase din Bangkok cu destinaţia Hong Kong. 10 dintre cele 19 persoane aflate la bord au murit. Atunci când şi-au cerut scuze pentru atac în faţa Regatului Unit al Marii Britanii (care controla Hong Kongul), Beijingul a afirmat că a confundat avionul cu un aparat militar al taiwanezilor, care intenţiona să atace Insulele Hainan. 

2. El Al - 1955

Pe 2 iulie 1955, un zbor al companiei aeriene El Al care a decolat de la Viena cu destinaţia Tel Aviv a fost doborât pe când traversa spaţiul aerian al Bulgariei. A fost atacat de două avioane de luptă MiG ale bulgarilor. Toţi cei 58 de oameni de la bord au murit. După ce iniţial a negat orice implicare, Bulgaria a recunoscut că a doborât avionul. Opt ani după atac, Bulgaria a plătit 195.000 de dolari Israelului, după ce compensase deja pasagerii israelieni. 

3. Libyan Arab Airlines - 1973

Pe 12 februarie 1973, un avion al companiei Libyan Arab Airlines - controlată de stat - de tip Boeing 727 care decolase de la Tripoli cu destinaţia Cairo s-a pierdut şi a intrat fără permisiune în spaţiul aerian al Peninsulei SSinai, care se afla sub controlul israelienilor după Războiul de Şase Zile din 1967. După ce a somat avionul să aterizeze şi au tras focuri de avertisment, avioanele de luptă israeliene au doborât avionul. 108 dintre cei 113 oameni de la bord au murit. 

4. Itavia - 1980

Asupra acestui caz planează încă numeroase controverse. Pe 27 iunie 1980, un avion al companiei Itavia care decolase din Bologna spre Palermp a fost doborât deasupra Mării Tireniene, în apropiere de Sicilia. Varianta acceptată universal este că aparatul de zbor a fost doborât de o rachetă lansată dintr-un avion de luptă, însă nu a fost nici până acum identificată sursa. Toţi cei 81 de pasageri de la bord au fost ucişi. 

5. Korean Air Lines - 1983

Incidentul este cunoscut drept „acea dată când URSS a ucis un congressman”. Un avion al Korean Air Lines Flight a fost doborât de avioanele sovietice, ucigând toţi cei 269 de pasageri şi membri ai echipajului. 

La 30 august, un Boeing 747-230B al companiei Korean Air Lines a decolat de la Aeroportul Internaţional JFK, la New York, cu destinaţia Seoul. În aeronavă se aflau 246 de pasageri (dintre care 22 erau copii sub 12 ani) şi un echipaj format din 23 de persoane. După ce s-a alimentat la Anchorage, în Alaska, avionul şi-a continuat drumul spre Seoul, la 31 august 1983.

Iniţial, Uniunea Sovietică a negat orice implicare în acest caz, însă ulterior a fost forţată să recunoască faptul că a atacat avionul companiei Korean Air Lines.

6. Iran Air - 1988

Şi americanii au pe conştiinţă un astfel de atac asupra unui avion civil. La 3 iulie 1988, un Airbus A300, aparţinând companiei Iran Air, a decolat din Bandar Abbas cu destinaţia Dubai (Emiratele Arabe Unite). Aeronava era încă în faza de decolare, când o navă americană de război, USS Vincennes, a doborât-o cu o rachetă, deasupra Golfului Persic. Toţi cei 290 de oameni de la bord au fost ucişi.

Americanii au susţinut că au confundat Airbusul A300 cu un avion de război F-14. Mai mult, ei au spus că li s-a părut că avionul era în coborâre pentru a bombarda nava, pe când zborul 655 era în urcare. Dintre cei 290 de pasageri aflaţi la bord, 66 erau copii. În 1996, SUA le-au plătit familiilor victimelor sume cuprinse între 150.000 şi 300.000 de dolari, drept despăgubire.

7. Siberia Airlines - 2001

Pe 4 octombrie 2001, un avion de pasageri rusesc, a fost doborât, din eroare, de asupra Mării Negre, de o rachetă ucraineană, în timpul unor manevre.

Atunci, în cursul unor aplicaţii desfăşurate de unităţi ale antiaerienei ucrainene, o rachetă S-200 a doborât un avion rusesc Tu-154, cu 78 de persoane la bord (între care 66 de pasageri), pe ruta Tel-Aviv-Novosibirsk. Nici atunci nu au existat supravieţuitori, iar partea ucraineană nu şi-a asumat responsabilitatea nici după ce o anchetă a stabilit cu exactitate rolul său în acest accident, scrie Ria Novosti, citată de Agerpres. 

***

Avionul Maalaysian Airlines zbura pe ruta Amsterdan-Kuala Lumpur şi a fost doborât cel mai probabil de o rachetă, susţine ucrainenii. Declaraţii similare au fost făcute de mai mulţi oficiali americani, inclusiv viceprerşedinte Joe Biden. Deocamdată, se ştie cu siguranţă doar căă avionul a explodat în aer.

Separatiştii proruşi au negat orice implicare în atac, susţinând că nu au armamentul necesar pentru a doborî un Boeing 777 de la o asemenea altitudine. Printre ipotezele vehiculate se numără varianta că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer (separatiştii au capturat recent un lansator de acest tip de la armata ucraineană) sau de o rachetă lansată dintr-un avion de luptă (separatiştii nu au astfel de aparate de zbor). 

Deja, SBU a făcut publice mai multe interceptări despre care susţine că arată cum separatiştii proruşi raportează comandanţilor lor din Rusia că au doborât un avion civil. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a negat însă orice implicare a forţelor armate ruse, susţinând că responsabilitatea pentru cele 298 de vieţi pierdute este în totalitate a Kievului, din cauza ofensivei demarate la 5 iulie împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării. 

Ucrainenii susţin că avionul a fost doborât însă pentru că separatiştii l-au confundat cu un avion militar ucrainean. Tot joi, cu câteva ore înainte, separatiştii au doborât un avion de luptă Suhoi-25 al ucrainenilor, iau luni au doborât un avion de transport militar AN-26. 

Totodată, Kievul susţine acum că separatiştii au capturat cutia neagră a avionului pentru a-şi şterge urmele, după ce rebelii au confirmat aseară că se află în posesia acesteia şi insistă să o trimită la Moscova pentru a fi analizată. 

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Avion doborât în Ucraina. Comandantul SBU: „Prioritatea noastră este să aflăm care comandant rus a dat ordin ca avionul să fie atacat”

 

VIDEO Avion doborât în Ucraina. Mărturia unei femei care a ratat „cursa morţii“

      

Ministerul român de Externe: Pe lista pasagerilor avionului prăbuşit în Ucraina nu se aflau români

Presa din Rusia: Ucrainenii au vrut să doboare avionul lui Putin, dar au greşit ţinta şi au nimerit în avionul de linie Malaysia Airlines

 

Mulţi dintre pasagerii avionului malaysian mergeau la o conferinţă despre SIDA, în Australia

 

MH17. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden: Avionul prăbuşit în estul Ucrainei a fost aruncat în aer în timpul zborului

 FOTO VIDEO Avion malaysian cu 298 de pasageri, doborât lângă Doneţk. Nu există supravieţuitori

Ministerul Afacerilor Externe dispune activarea celulei de criză la nivelul instituţiei, în urma „catastrofei aviatice” din Ucraina

Reacţiile liderilor politici după tragedia aviatică din Ucraina

Avion doborât în Ucraina. Putin: Tragedia nu ar fi avut loc dacă Kievul nu demara ofensiva asupra separatiştilor

Malaysia Airlines MH17 zbura pe culoarul aerian L980, unul dintre cele mai aglomerate "drumuri" spre Asia

29 iunie: rebelii din Doneţk se lăudau pe Twitter că au pus mâna pe un lansator de rachete Buk. Tweet-ul a fost şters azi

Ruşii, fără milă pe timpul războiului rece: cum au doborât un avion sud-coreean cu 269 de pasageri

Senatorul John McCain: „Dacă Rusia a doborât avionul MH17, atunci trebuie să existe repercusiuni incredibile“

FOTO Malaysia Airlines MH17 doborât în Ucraina: olandezul care şi-a anticipat moartea pe Facebook

VIDEO Istoria se repetă: Boeing doborât în Ucraina. Americanii au făcut la fel cu un Airbus cu 290 de civili. SUA le-a dat criminalilor medalii pentru curaj

Malaysia Airlines MH17, doborât peste Ucraina: cine este vinovat?

„Blestemul“ Malaysian Airlines: de ce e în pragul falimentului şi ce şanse sunt să pici cu avionul în ziua de astăzi

Cum arată şi ce poate face sistemul sol-aer Buk, care ar fi provocat prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în Ucraina

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite