Circa 27 de milioane de persoane sunt traficate la nivel mondial. În România, aproape 900 de persoane traficate au fost identificate anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 27 de milioane de oameni din toată lumea sunt victime ale sclaviei şi traficului de persoane, potrivit însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson. În România, în anul 2013, au fost identificate 896 de persoane care au fost traficate, cele mai multe dintre acestea fiind din oraşe mici şi de la sate.

Declaraţiile lui Dean Thompson au fost făcute joi, la lansarea Caravanei #Freedomtour, o campanie de prevenire şi conştientizare a pericolului traficului de persoane.

„Estimăm că 27 de milioane de oameni sunt victime ale sclaviei şi ale traficului de orice fel în întreaga lume. Este un număr important asupra căruia trebuie să ne concentrăm şi care să ne motiveze când ne gândim la această problemă şi la lucrurile pe care le putem face pentru a o rezolva”, a precizat Thompson.

Acesta a adăugat că proiectul este un exemplu a ceea ce se poate realiza când guvernul, mediul de afaceri şi societatea civilă se unesc pentru a găsi soluţii la problemele grave ale societăţii.

Diplomatul a mai precizat că traficul cu fiinţe umane ia diverse forme, muncă forţată, trafic sexual, copii-soldaţi, iar aceste abuzuri „încalcă dreptul oricărei fiinţe umane la autodeterminare şi libertate personală”.

„Nu există un singur tip de victime, bărbaţi sau femei, adulţi sau copii, toţi sunt vulnerabili. În fiecare colţ al lumii trebuie să fim fermi şi să apărăm libertatea celor care sunt exploataţi de sclavia modernă", a mai spus Thompson.

Dean Thompson a explicat că cifra exactă a victimelor traficului cu fiinţe umane e dificil de stabilit, precizând că în România statisticile oficiale vorbesc de 896 de victime în 2013, „dar, cu siguranţă, sunt mai multe”.

image

„Fiecare ţară din lume, inclusiv a mea, se confruntă cu această problemă şi are responsabilitatea de a lua atitudine şi de a lupta”, a punctat diplomatul american. Aceasta a mai adăugat că traficul cu fiinţe umane este „un fenomen global”, şi, în acelaşi timp, „unul local”.

Totodată, el a atras atenţia că unele victime ale traficului cu fiinţe umane provin din oraşe mari, precum Bucureşti, Washington sau New York, dar în România 60% din victime sunt din oraşe mici şi de la sate.

Thompson a subliniat importanţa Caravanei #Freedomtour în educarea oameniilor, în a le explica provocările şi în a-i ajuta să reacţioneze „când vin persoane şi le promit lucruri sau încearcă să-i convingă că fiului sau fiicei lor, fratelui sau surorii le va fi mai bine în altă parte”.

La rândul său, directorul adjunct al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), comisarul Marius Cătălin Dragotă, a declarat că îşi doreşte ca "traficul de persoane să nu mai facă victime în rândul tinerilor, iar ANITP va încerca să găsească cele mai inovatoare soluţii de a informa şi preveni asupra riscurilor existente".

image

Caravana #Freedom Tour porneşte din Bucureşti şi va călători în 16 oraşe din România, parcurgând 896 de ore de călătorie, câte o oră pentru fiecare victimă a traficului de persoane identificate anul trecut. Turul se va încheia pe 18 octombrie, cu prilejul Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane.

Numărul persoanelor traficate identificate nu este neapărat un semn bun

Potrivit unui reprezentant al Asociaţiei F.R.E.E. (Femei Răscumpărate Eliberate), cele 896 de persoane traficate identificate reprezintă doar numărul celor care au putut scăpa din aceste „chinuri”, numărul real fiind mult mai mare. El a spus că există posibilitatea ca traficanţii de persoane să îşi fi „îmbunătăţit” tacticile şi să fie mai prudenţi.

Acesta a explicat că, de cele mai multe ori, femeile care sunt exploatate sexual nu se consideră victime şi îşi acceptă condiţia pentru că sunt „trimise” în stradă de iubiţii sau chiar soţii lor. Cu toate acestea, ele îşi recunosc condiţia, însă refuză să dea prea multe detalii fiindu-le teamă sau ruşine.

Preşedintele F.R.E.E. a precizat pentru adevarul.ro că o parte din fetele care ajung să practice prostituţia sunt seduse de un aşa numit „loverboy” care le face să se îndrăgostească de el, după care ajunge să le exploateze. Printre aceste victime sunt şi minore care provin din familii sărace, din orfelinate sau care îşi duc veacul pe străzi. 

De asemenea, reprezentantul Asociaţiei spune că prostituţia nu se practică doar pe străzi, ci şi în apartamente unde nu se poate ajunge foarte uşor. Cu toate acestea, femeile sau chiar cei care le exploatează caută doritori de aceste senzaţii prin diverse anunţuri.

image

În ciuda faptelor lor, cei de la F.R.E.E. spun că tinerele de pe stradă, care practică prostituţia, spun despre ele că sunt foarte credincioase, că se roagă ba mai mult, Dumnezeu ar fi „responsabil” pentru numărul mare de clienţi pe care îl au.

De la video-chat, la practicat prostituţia în Germania, iar apoi la Dumnezeu

Andreea, o tânără din Capitală, a început în urmă cu câţiva ani să practice video-chat, după care a ajuns să lucreze la un salon de masaj. Nemulţumită de banii pe care îi obţinea, aceasta, la îndemnul prietenului ei, a plecat în Germania cu gândul de a duce o viaţă mai bună.

Ajunsă în ţara nemţilor, tânăra a fost supusă mai multor violenţe şi a decis să se întoarcă în ţară unde a ales să se înscrie într-o asociaţie care apără femeile şi este împotriva traficului de persoane. Ca urmare a experienţelor trăite, Andreea a devenit foarte credincioasă.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Felicia Anna, prostituata româncă din Amsterdam care îşi apără colegele din Cartierul Roşu

„Adevărul despre prostituţie, trafic de persoane, proxeneţi şi politică“, astfel se prezintă blogul unei prostituate cu pseudonimul Felicia Anna, care susţine că este româncă şi că lucrează de 4 ani în Cartierul Roşu din Amsterdam. Femeia s-a transformat într-o voce a prostituatelor, iar revista americană „The Nation“ a publicat un amplu material despre prostituţie pornind de la povestea ei.

 

O prizonieră a Statului Islamic povesteşte abuzurile la care e supusă: „Deseori îmi doresc să mă bată atât de rău încât să mor“

O fată aparţinând minorităţii religioase Yazidi a dezvăluit pentru o publicaţie italiană abuzul extrem pe care îl îndură ca sclavă sexuală a extremiştilor Statului Islamic.

Tânără din Vaslui, aproape mutilată de iubitul care o obliga să se prostitueze în Londra

Un tânăr de 32 ani din Vaslui a fost trimis în judecată de procurorii Biroului Teritorial Vaslui al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, fiind acuzat că şi-a exploatat sexual iubita.

12 români, condamnaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism în Londra

Poliţia londoneză a anunţat destructurarea totală a unei reţele de trafic de persoane, după ce 12 români care aduceau femei în capitala Marii Britanii şi le forţau să se prostitueze au fost condamnaţi, scrie presa din Regatul Unit. Operaţiunea prin care aceştia au fost arestaţi a fost demarată în 2012 şi a fost prima desfăşurată în comun cu poliţia română.

Pornografia muşcă România

România „a intrat în rândul lumii“ în privinţa accesului la pornografie. Dacă înainte de 1989 filmele interzise minorilor erau mai mult o extravaganţă, astăzi pornografia pare un stil de viaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite