Mark Tkaciuk se retrage definitiv din politică şi prognozează o coaliţie PLDM-PD-PCRM în următorul Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideologul Mark Tkaciuk, cunoscut până nu demult drept „eminenţa cenuşie“ şi „cardinalul din umbră“ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), a anunţat, în cadrul unui interviu, că se retrage definitiv din politică.

„Profit de această ocazie pentru a anunţa câteva lucruri importante pentru mine. Ultimul politician cu care am lucrat a fost Vladimir Voronin. Şi această colaborare a încetat, o dată pentru totdeauna, în dimineaţa de 7 iunie. Nu am de gând să mai lucrez cu niciun alt politician în următorii vreo 50 de ani. Nu văd pentru mine niciun viitor politic şi îmi închei definitiv activitatea politică. Nici înainte nu-mi plăcea prea mult acest tip de activitate, dar simţeam o oarecare responsabilitate morală. Acum, nu mai am această responsabilitate, deoarece nu poţi să mergi la război cu cineva care s-a pornit la pescuit. Pe tărâmul ştiinţific am, însă, foarte multe treburi pe care le pot face doar eu, inclusiv în ipostază de comunist. În politică nu mi-au rămas asemenea treburi. Acesta e ultimul interviu pe care-l ofer pe teme politice“, a declarat Mark Tkaciuk, într-un interviu pentru portalul omg.md.

În acest ultim interviu, el a criticat atât partidele din coaliţia de guvernare, cât şi opoziţia comunistă. În opinia lui, partidele din Parlament au pierdul legătura cu alegătorii, iar luptele din actuala campanie electorală nu sunt axate pe probleme serioase, ci s-au transformat în „dueluri muzicale, unde intriga principală e cine cântă mai bine: Filip Kirkorov sau Stas Mihailov, Vlad Plahotniuc la trompetă sau Goran Bregovic cu orchestra, Iosif Kobzon sau Sofia Rotaru?“.

Totodată, Mark Tkaciuk anticipează că autoritatea acestor partide se va prăbuşi, iar unele dintre ele chiar se vor destrăma. Primul ar fi Partidul Liberal Democrat din Moldova, care va fi urmat de Partidul Democrat. Potrivit idiologului, nici Partidul Comuniştilor nu mai poate miza pe o victorie în scrutinul parlamentar, pentru că a renunţat la rolul de opoziţie incisivă, s-a dezis de ideea integrării în Uniunea Vamală, de lozinca „Moldova fără oligarhi“ şi de acţiunile stradale.

De aceea, consideră Mark Tkaciuk, imediat după alegerile parlamentare din noiembrie, vor începe negocierile între aceste trei formaţiuni politice pentru formarea unei alianţe de guvernământ.

„Dacă va fi nevoie de voturile PCRM, vor încropi o coaliţie de dreapta-stânga. Deşi, cred eu, comuniştii vor fi invitaţi să participe la guvernare în orice schemă. Ţinând cont de luptele de pe segmentul de dreapta, PCRM va fi utilizată în calitate de contrapondere în cadrul viitoarei coaliţii.Va fi anunţat un casting pentru postul unui premier care ar fi şi pe gustul PLDM, şi al PD, şi al PCRM. Şi un astfel de premier va fi găsit. Această coaliţie va fi botezată cu vreo denumire onorifică, de genul «Pentru stabiltate şi dezvoltare», iar comuniştii vor încerca să demonstreze că sunt «forţe sănătoase», îndreptate spre prietenia dintre Rusia şi poporul moldovenesc, şi vor declara că au încetat represaliile asupra oamenilor noştri şi, în general, totul e în ordine şi vor să lucreze în loc să vegeteze în opoziţie. Astfel, scopul bătăliei din alegerile parlamentare va fi acelaşi pentru toţi participanţii: să rupă cât mai multe mandate şi să-şi creeze nişte condiţii cât mai avantajoase în negociea viitoarei coaliţie. Mai multe mandate înseamnă, evident, că poţi pretinde la mai mulţi miniştri, judecători şi ambasadori la împărţirea caşcavalului. În schimb, opoziţie în următorul Parlament nu va fi“, prognozează Mark Tkaciuk.

La începutul lunii iunie, trei dintre membrii importanţi ai Partidului Comuniştilor - Mark Tkaciuk, Grigore Petrenco şi Iurie Muntean - au fost excluşi din structurile de conducere ale formaţiunii, la propunerea liderului PCRM. Vladimir Voronin a explicat că în activitatea lor au fost anumite neajunsuri şi că astfel partidul se pregăteşte pentru alegerile parlamentare din toamnă, fără a preciza cine le va lua locul. La rândul lor, cei trei s-au arătat nemulţumiţi că Voronin şi-a schimbat retorica în raport cu Rusia şi încearcă să le facă pe plac europenilor. De asemenea, ei l-au acuzat pe democratul Vlad Plahotniuc că vrea să distrugă PCRM din interior.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite