Directorul de la Ambulanţă, umilit de Marian Oprişan: „Crezi că ministerul a alocat trei ambulanţe că te chemă pe tine Vitalie Beţişor?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vorbele au fost rostite de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea la evenimentul de predare a trei ambulanţe de tip B1/B2 către Serviciul de ambulanţă Vrancea.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Vrancea, medicul Vitalie Beţişor, a fost pus astăzi într-o situaţie stânjenitoare de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, în cadrul unui eveniment prin care SAJ Vrancea a primit trei ambulanţe de la Ministerul Sănătăţii.

Chiar la începutul evenimentului, Marian Oprişan a ţinut să-i reamintească managerului de la Ambulanţă cine este „şeful”.

„Crezi că ministerul a alocat trei ambulanţe că te chemă pe tine Vitalie Beţişor?”, sugerând că este meritul său, i s-a adresat Marian Oprişan managerului de la SAJ Vrancea. La auzul acestor cuvinte, medicul Beţişor s-a fâstâcit complet şi a murmurat cu voce stinsă că fără spirjinul său nu s-ar fi întâmplat "minunea".

Oprişan s-a urcat la volanul unei ambulanţe şi „s-a jucat” cu comenzile maşinii, inclusiv cu sirenele care fac un zgomot asurzitor.

image

De altfel, după ce a înmânat cheile de la microbuze primarilor PSD, Oprişan a refuzat să facă acelaşi lucru şi cu cheile de la Ambulanţă, pentru care secretara sa se pregătise temeinic.

Dacă şefii de instituţii sunt trataţi „de sus” de Marian Oprişan, lucru care nu este o noutate, şeful judeţului ar trebui totuşi să ştie că maşinile Serviciului de Ambulanţa Vrancea au depăşit toate 500.000 de kilometri de funcţionare, în condiţiile în care în Europa civilizată după 300.000 de kilometri ambulanţele sunt duse direct la casat.

Prin urmare, alocarea unor ambulanţe noi trebuie să reprezinte o situaţie de normalitate şi nu era nevoie de "traficul de influenţă" pe care Marian Oprişan trebuia să-l facă la Bucureşti, aşa cum s-a exprimat.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite