Legea specială legată de pensionarea personalului aeronautic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trăim într-o lume în care egalitatea este puternic corelată cu influenţe socialiste. Este important ca oamenii să aibă aceleaşi oportunităţi, însă este la fel de important ca aceştia să fie răsplătiţi pentru efortul pe care au ales să îl depună.


În România pe care eu o cunosc, România postdecembristă, un tânăr care doreşte să devină pilot este întâmpinat de un abis al neputinţei. În primul rând, acesta trebuie să treacă peste examenul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă. Candidaţii se luptă pentru 30 de locuri şi cererea depăşeşte cu mult oferta. În aceste circumstanţe, Şcoala Superioară de Aviaţie îşi permite să ridice standardele, însă, cu tot respectul, cerinţele examenului sunt mult peste cerinţele unui pilot de linie. Mai rămâne armata, unde locurile sunt la fel de limitate şi competiţia la fel de severă.

Dacă tânărul nu se califica să intre nici în armată, atunci acesta este nevoit să-şi plătească licenţele. Ţinând cont că salariul mediu pe economie este în jur de 390 de euro, viitorul pilot (sau părinţii acestuia) sunt nevoiţi să achite 141 de salarii. Licenţierea unui viitor pilot de linie costă minim 55.000 de euro.

Dacă facem puţină matematică, părinţii tânărului aviator sunt nevoiţi să trăiască şase ani fără mâncare, fără apă şi fără casă. Sigur, tânărul poate să încerce să devină aviator pe credit, însă nu prea am auzit de companii aeriene care angajează piloţi fără experienţă. Tânărul este nevoit, după terminarea studiilor, să îşi ofere serviciile ca instructor de zbor. Din nefericire pentru acesta, instructorii de zbor nu sunt plătiţi foarte bine (puţin peste salariul mediu). Bun, în aceste circumstanţe, tocmai ai platit 55.000 de euro pentru a face 500 de euro pe lună. Este imposibil să trăieşti cu 500 de euro pe lună, dacă ai datorie de 55.000+, deci nu îţi recomand.

În fine, ai reuşit, ai ajuns să capeţi în jur de 1000 de ore de experienţă şi ai supravieţuit încercărilor studenţilor de a te ucide. Ai probabil în jur de 25 de ani şi eşti sănătos tun, cel puţin aşa spune examenul medical pe care eşti obligat să îl treci în fiecare an. Trebuie să ai grijă totuşi, dacă pici examenul în viitor trebuie să-ţi schimbi cariera şi ai pierdut 55.000 de euro. Din nefericire, se pare ca TAROM iţi cere un “Type Rating” (specializare pe tip de avion). Cauţi rapid pe Google şi, dintr-o dată, începi să te loveşti cu capul de ecranul computerului 486 care, cu o datorie de 55.000+ euro, este singurul pe care ţi-l poţi permite. Până acum, experienţa ta constă în pilotarea aeronavelor de mici dimensiuni, nu ai tu habar ce e ală un “Type Rating” şi nici nu ştiai că acesta te costă încă 10.000 de euro. Aia este, ai cheltuit deja toţi banii părinţilor tăi şi încă 10.000 de euro sunt irelevanţi. (Facebook Update: Mami şi tati au vândut casa, mâine plec la Barcelona să-mi fac “Type Rating” #YOLO).

Acum ai şi „Type Rating”, parcă simiţi mirosul kerosenului din luciosul 737 pe care îl vei pilota pentru TAROM. Din nefericire (iarăşi), TAROM îţi cere cel puţin 500 de ore pe tipul de avion pe care îţi doreşti să-l pilotezi. Până acum nici măcar nu ai vazut un 737, tu eşti obişnuit cu Zlin-urile comuniste. În acest moment ai o problemă, ai o datorie de 65.000 de euro şi nu poţi să te angajezi pentru că nu ai experienţă şi nu ai experienţă pentru că nu poţi să te angajezi. (Dragă TAROM, o companie care se respectă oferă “Type Rating” piloţilor pe care doreşte să îi angajeze. Piloţii cu un gram de înţelepciune, nu vor accepta niciodată să plătească pentru calificarile ce sunt responsabilitatea companiei.)

În fine, se duce mama ta la biserică de lângă parcul unde dânsa locuieşte, dă câteva acatiste şi, într-un final, te angajază o companie mai de mâna a doua.

Acum ai uniformă, ochelari aviator şi zbori un Boeing 737. Din nefericire, compania pune presiune pe tine să salvezi câţi mai mulţi bani, esti nevoit să pui piciorul în prag, uneori, atunci când eşti presat să decolezi fără să degivrezi şi beneficiezi de un program de mentenanţă ce provine din filmele horor.

Intâlneşti o fată:

  • Oh iubi, esti aviator, priveşte ce bine-ţi stă uniforma.
  • Am datorie de 65.000 de euro.
  • *leşină*

Într-un final vă căsătoriţi şi doriţi să faceţi un copil. Din nefericire “tati” ratează naşterea celui mic pentru că este plecat în cursă, lasă că o să vă luaţi revanşa de Crăciun. Din nefericire “tati” trebuie să lucreze de Crăciun, de Paşte, de Revelion.

Acum ai cele 500 de ore pe care le cere TAROM şi parcă nu prea eşti fan al zborurilor astea spre Liberia, o trimit pe “mami” să pună un acatist contra Ebola.

Te angajază într-un final TAROM, eşti pilotul cu numarul 300 al companiei. Asta înseamnă că sunt 149 de copiloţi ce au prioritate mai mare decât tine. Lucrezi Crăciunul, Paştele, Revelionul însă, din fericire, acum începi să faci nişte bani. Aştepţi cu nerăbdare ca piloţii seniori să împlinească 60 de ani să iasă la pensie, progresul este foarte lent. În fiecare an faci din ce in ce mai mulţi bani, câteva mii de euro pe lună, însă nu vei ajunge la sumele speculate în presă până nu primeşti comanda. După ce au ieşit la pensie 150 de căpitani, este în sfârşit rândul tău. Din nefericire, din cauza faptului că nu prea pleacă nimeni de la TAROM, acum ai ajuns la frumoasa vârstă de 45 de ani. Eşti căpitan junior şi faci puţin mai mulţi bani decât un co-pilot senior. Problema este că, acum, iar ai prioritatea numarul 150. Ai programul pe care nu il vor ceilalţi 149 de căpitani.

După cinci ani începi să faci banii vehiculaţi în presă, problema este că mai doar 10 ani până eşti forţat să ieşi la pensie. Asta dacă, evident, nu ţi-ai pierdut medicalul între timp.

După o cariera de 40 de ani eşti scos la pensie, fără voia ta. Un pilot câştigă cel mai mult când se retrage şi, pe bună dreptate, FAA (Federal Aviation Administration) a urcat vârsta pensionării la 65 de ani.

Refuzul Guvernului şi al preşedintelui României de a acorda piloţilor pensia pe care o merită îmi pare o absurditate. În plus, motivele folosite de către liderii ţării îmi par absolut stupide. Mă scuzaţi, acord tot respectul poziţiei, însă vă comportaţi ca nişte funcţionari. Ideea că “legea specială” discriminează alţi angajaţi din transporturi, provine dintr-o totală neînţelegere a meserie şi a vieţii unui pilot. Aceşti tineri fac sacrificii majore, materiale şi personale. Piloţii îşi sacrifică de multe ori familia, aceştia pierzând momentele cele mai importante din creşterea copiilor lor. Rata divorţului este extrem de ridicată, pentru că nu există foarte multe femei ce doresc să îşi petreacă viaţa lăngă un bărbat care nu este acolo. Piloţii îşi petrec viaţa învăţând să piloteze noi avioane, noi reguli şi pregătindu-se pentru urgenţa care vine sau nu vine. Îşi pun viaţa în joc, aceştia fiind legaţi cu lanţul de un tub de aluminium ce călătoreşte la 10.000 de metri şi cu 900 de kilometri pe oră. În multe industrii, nivelul acceptat al erorii este de 1%. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, companiile aeriena americane au transportat 744 de milioane de pasageri in 2013.

Eroare 1%: 7,440,000 (fatalităţi)/100 (pasageri pe zbor) = 74400 (total zboruri pierdute)

Evident, acest număr acceptat în alte industrii este excesiv pentru aviaţie, să încercăm 0.1% (sau o rată a succesului de 99.9%)

Eroare 0.1%: 744,000 (fatalităţi)/100 (pasageri pe zbor) = 7440 (zboruri pierdute)

Eroare 0.01%: 74,400 (fatalităţi)/100 (pasageri pe zbor) =  744 (zboruri pierdute)

Eroare 0.001%:  7440 (fatalităţi)/100 (pasageri pe zbor) =   74   (zboruri pierdute)

Eroare 0.0001%: 740 (fatalităţi)/100 (pasageri pe zbor)  =   7.4 (zboruri pierdute)

În aviaţie, chiar şi o rată a succesului de 99.9999% este inacceptabilă. 7.4 zboruri pierdute (să-i spunem 8) înseamnă moartea a 800 de oameni. SUA, în 2013, nu a pierdut niciun pasager. Fapt care este o dovadă a profesionalismului  piloţilor de linie. Nu cred că stimaţii noştrii înaintaşi înţeleg povara responsabilităţii pe care piloţii o cară şi este evident că nu sunt în stare să aprecieze nivelul de pregătire menit să prevină un nou Baloteşti.

Ieşi la pensie şi îţi spune Dl. Băsescu că eşti şofer de autobuz şi că, după 40 de ani şi zeci de mii de ore de zbor, nu meriţi să îţi păstrezi stilul de viaţă pentru care te-ai zbătut o viaţă întreagă. România exportă piloţi calificaţi şi importă piloţi mai puţin calificaţi, pentru că un om ce s-a zbătut o viaţă întreagă împotriva unui sistem ce-i este împotrivă, preferă să iasă la pensie într-o ţară ce este în stare să-l aprecieze. China angajează, Emiratele Arabe Unite angajază, SUA angajază şi aşa mai departe.

În viitor, cererea va creşte mai mult în România (este inevitabil) şi vă urez succes în atragerea piloţilor capabili. Pentru că, după cum am menţionat mai sus, România scoate în jur de 30 de piloţi civili pe an.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite