Primul concert Jack White în România: un show electric cu nervi şi pasiune

Fostul solist al trupei The White Stripes, Jack White, a concertat în premieră, pe 9 noiembrie, la Bucureşti, într-un show de rockstar electric asezonat cu ritmuri country şi veselie de rock'n'roll. Excentricul cântăreţ a demonstrat încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din istorie.

Energic, inventiv şi foarte natural, Jack White a strâns la Pavilionul Central Romexpo câteva mii de oameni, deşi un astfel de artist ar fi meritat poate atenţia mai multor români. Câştigător a opt premii Grammy, cântăreţul american în vârstă de 39 de ani, pe numele său real John Anthony Gillis, a urcat pe scenă puţin după ora 20.30 într-o lumină difuză, albastră şi în acorduri puternice de chitară. Publicul, trezit parcă din amorţeala unei zile leneşe de dumincă, a tresăltat, în sfârşit.  

„Bună seara, Bucureşti. Vă mulţumesc că aţi venit!”, a spus Jack, apoi şi-a început turul de forţă în aplauzele mulţimii extaziate. Publicul a fost rugat, chiar de la începutul show-ului, să nu facă fotografii sau să filmeze cu telefoanele mobile tocmai pentru a lua parte la un concert live în adevăratul sens al cuvântului.

„Nu sunteţi pe Youtube acum, sunteţi prezenţi aici, în această sală. Vreau chiar să fiţi aici, nu să urmăriţi concertul live prin ecranul telefoanelor voastre. Aici are loc un concert live, fiţi parte din el!”, a fost mesajul transmis spectatorilor chiar înainte ca artistul să urce pe scenă. Iar publicul a ţinut cont de sfaturile echipei lui Jack White. A luat parte la spectacol, a aplaudat, a cântat şi a dansat pe melodiile coborâte parcă din căştile noastre. 

Spectatorii au trăit intens pe ritmul tobelor şi pe acordurile de chitară nervoasă care s-au auzit puternic la Romexpo dumincă seara. Jack White nuanţează genurile muzicale tocmai pentru a crea un deranj emoţional în fiecare dintre cei prezenţi în sală – iubitori sau nu de rock clasic. Melodiile de pe noul album lansat în iunie 2014, „Lazaretto“, se întrepătrund cu stiluri muzicale diferite: de la funk şi blues la gypsy jazz şi o muzică marca Bob Dylan, unul dintre mentorii săi.   

Vână şi dragoste pe scenă 

Publicul a cântat alături de White mai multe melodii de pe noul album. S-au simţit aşadar nervii, dragostea, confuzia şi excitaţia lui Jack White în cântece precum „Lazaretto“, „Hotel Yorba“, „Top Yourself“, „I'm Slowly Turning Into You“, „Would You Fight For My Love?“, „Three Women“ etc. Jack White a cântat şi la chitară, şi la pian, iar în peisajul foarte rock de pe scenă se diferenţia inevitabil femeia în rochie, violonista pe care am auzit-o aşa cum se cuvine abia la bucăţile solo.

Deşi pare o împletire ciudată de stiluri, concertul a avut coerenţă şi consistenţă. Jack White nu a cântat pentru puştii rebeli, ci mai degrabă pentru sufletele ceva mai mature, cu dor de defulare pe o muzică apreciată mai mult la nivel de nişă.  

Una dintre cele mai populare melodii de pe noul album „Would you fight for my love?“ a transmis poate cea mai multă emoţie de pe scenă către public. Jack White s-a dezbrăcat de haina băiatului rău şi şi-a lăsat vulnerabilitatea la vedere. Publicul a îmbrăţişat-o. A fost, de asemenea, singurul moment când culorile de un albastru electrizant s-au combinat cu un mov înţepător. Lui Jack White îi plac show-urile cu o ambianţă enigmatică oferită, în cazul acesta, de jocul de culori. 

„Româncele sunt frumoase“

Chiar dacă nu am reuşit să-l auzim foarte bine pe Jack White, în timp ce vorbea pe scenă, tocmai fiindcă instrumentalul a fost foarte puternic şi prezent constant, am înţeles partea importantă din povestea cântăreţului. White şi-a amintit că a fost în trecut, în Braşov, şi că şi-a dat seama încă de pe atunci că majoritatea femeilor în România sunt cu adevărat frumoase. După o astfel de replică au urmat aplauze furibunde din public. 

În jurul orei 22.00, Jack a ieşit de pe scenă, întorcând-se însă la un bis de încă trei piese. S-au auzit „Just do as you're told“, „Freedom at 21“ şi cea mai aşteptată dintre melodii „Seven Nation Army“. Aceasta a fost şi melodia care a încheiat concertul, fiind totodată cântată şi aplaudată continuu de cei prezenţi. „Dumnezeu să vă binecuvânteze“ le-a spus Jack White spectatorilor, apoi a părăsit scena. 

A fost un show aşa cum ne aşteptam: nonconformist, electric şi energic, grav pe întregul parcurs, dar întrerupt de momente de lirism pasional. Nu degeaba Jack White a compus cinci piese pentru coloana sonoră a dramei „Cold Mountain“, din 2003.

În deschiderea concertului lui Jack White au cântat cei de la trupa autohtonă de rock alternativ „Omul cu Şobolani“ (OCS), poate o alegere mai puţin inspirată a organizatorilor de la Phoenix Entertainment. OCS au cântat aceleaşi piese cu care solistul Dan Amariei a crescut. La fel şi unii dintre noi. Dar concertul lui Jack White nu a avut publicul obişnuit al unui concert OCS, fapt care s-a resimţit prin apatia şi liniştea din sala, în timpul prestaţiei lor.   

Cel mai bun album de despărţire 

Jack White este cunoscut mai ales ca solist al trupei rock The White Stripes, din care făcea parte şi Meg White, soţia cântăreţului din 1996 până în 2000, şi care s-a destrămat în 2011. Un an mai târziu, cântăreţul a lansat primul său album solo, „Blunderbuss“, care a avut un succes răsunător.

Cel mai recent material discografic „Lazaretto“ înseamnă în limba engleză „ospiciu pentru leproşi, victimele ciumei şi cămin pentru bolnavi săraci“. Teme precum carantina, azilurile sau fantomele din trecut se repetă pe parcursul acestui al doilea album solo. Criticii de muzică spun că este unul dintre cele mai bune albume de despărţire, făcând referire la divorţul lui Jack de modelul Karen Elson. Încă de la lansare, a debutat pe primul loc în topul Billboard 200 şi s-a vandut în peste 140.000 de exemplare în prima săptămână de la apariţie.

Jack White ocupă poziţia 17 în lista Celor mai buni 100 de chitarişti ai tuturor timpurilor, întocmită de revista „Rolling Stone“. Succesul dobândit ca membru al formaţiei The White Stripes i-a adus lui White colaborări cu artişti renumiţi, printre care The Rolling Stones, Jeff Beck, Alicia Keys, Bob Dylan, Electric Six şi Loretta Lynn.

White a apărut în filmele „Cold Mountain" (2003), „Coffee and Cigarettes" (2003), „The Fearless Freaks" (2005) şi „Calcă apăsat: Povestea lui Dewey Cox/ Walk Hard: The Dewey Cox Story" (2007). De asemenea, el a fost unul dintre muzicienii prezentaţi în documentarul „It Might Get Loud" (2008), despre chitara electrică.