VIDEO Profilul moral al preşedintelui. Ce virtuţi trebuie să aibă şeful statului, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Care trebuie să fie valorile şi virtuţile morale ale unui lider de ţară? Care sunt calităţile obligatorii din CV-ul unui preşedinte? Ce aşteaptă românii de la preşedintele ales al României? Jurnalistii Ion M. Ioniţă şi Laurenţiu Ungureanu au descris, la Adevărul Live, profilul moral al preşedintelui

Mulţi dintre comentatorii politici, entuziaşti din oficiu, pun victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale pe seama valorilor pe care acesta le-a promovat în campania electorală. Formatori de opinie consacraţi spun că s-a schimbat ceva în gândirea şi în comportamentul civic al românilor, astfel că în urma alegerilor prezidenţiale câştigătoare au fost cinstea, buna-cuviinţă şi civilizaţia interioară, dacă există aşa ceva.

Câtă realitate este în aceste analize pasionale? Este alegerea făcută de români triumful unui sens regăsit al demnităţii, onoarei şi libertăţii? Care sunt şi care trebuie să fie valorile morale ale unui preşedinte?

Au răspuns la aceste întrebări astăzi, la Adevărul Live, jurnalistul Ion M. Ioniţă, redactor-şef al publicaţiilor „Historia“ şi „Foreign Policy“, şi jurnalistul Laurenţiu Ungureanu. Oricât de ambiţios ar putea părea, încercăm să vedem ce legătură este între politică, pe de o parte, şi etică, valori şi virtuţi morale, de cealaltă.

Profilul moral al preşedintelui. Ce virtuţi trebuie să aibă şeful statului, la Adevărul Live


Platforma de dezbateri Adevărul Live profită de experienţa unor specialişti în studiul eticilor aplicate pentru a desena cadrul fin al unei analize ca o competiţie de păreri. Cu sprijinul eticienilor de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, vă oferim uneltele şi materia primă: discursul raţional, bazat pe argumente, şi un spaţiu de dezbateri şi dialog. Ce e bine şi ce e rău judecaţi dumneavoastră! Nu vă facem morală! Vorbim despre temele controversate, despre dilemele contemporane şi readucem pe agenda persoanală un cuvânt aparent abstract şi anacronic: etică. Cu alte cuvinte, instrumentarul elementar pentru a înţelege conflictele politice şi sociale ale lumii de azi.

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată a apărut şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Este singura instituţie din ţară unde se studiaza discipline etice, de la teoriile morale clasice la roboetică şi etica sexului. Centrul şi membrii săi îşi asumă rolul de a impulsiona dezbaterile şi de a încuraja reflecţia raţională asupra domeniilor din etică aplicată şi filosofie morală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite