Gadgetul sau arta de a scrie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scrisul de mână ar trebui să rămână baza
Scrisul de mână ar trebui să rămână baza

Finlandezii au ajuns la un fel de perfecţiune, mai ales în sistemul educativ, care le permite să experimenteze. Să aplice tot felul de strategii diferite, prima dată pe clase pilot, apoi dacă funcţionează experimentul se aplică la scară largă. Tot ce au aplicat până acum a dat roade şi, în general, cine este harnic din fire şi brusc se plictiseşte începe să devină creativ. Vom vedea dacă viitoarele lor idei vor funcţiona la fel ca şi până acum.

Clar, există o diferenţă enormă între adulţii care au trăit vremurile când tehnologia nu prea exista şi noile generaţii care se adaptează cu o viteză uimitoare la cele mai noi invenţii.

Dacă le-aş oferi, acum, şcolarilor tăbliţele de lut pe care să scrie ar spune că îmi bat joc de ei, în condiţiile în care un copil de doi ani ţipă că i s-a luat tableta din mână, iar copilul de un an ar butona numărul de telefon al mamei  fără probleme, însă m-aş limita, desigur, să le povestesc despre tăbliţele de la “Tărtăria” sau despre cum au inventat chinezii hârtia.

Ei bine, când am citit acest articol mi-am dat seama de faptul că şcolarii din Finlanda se plictisesc cu metodele clasice. Ei sunt foarte familiarizaţi cu tehnologia, o folosesc intens la şcoală, astfel încât li se pare inutil să se mai complice cu scrisul de mână. Mai ales că folosirea tehnologiei este o competenţă obligatorie la nivel naţional, de ce să nu o îmbunătăţească toată lumea din fragedă pruncie?

Ok! Până aici e totul în regulă. Societatea care funcţionează ca pe roate este demnă de laudă. Dar societăţile care au nevoie de modele, dar sunt ancorate încă în arhaism cum să considere această măsură? Bună sau rea?

Din punctul meu de vedere, scoaterea definitivă a orelor de caligrafie nu ar trebui să se producă. Cel puţin nu la noi. Încă nu am ajuns atât de perfecţi, încă nu am aplicat vreo strategie eficientă astfel încât să ne permitem să nu mai scriem, ci doar să tastăm, să nu mai spun de faptul că nivelul de trai este scăzut pentru jumătate din populaţia României, iar multe şcoli nu au dotările minime necesare.

Să ne mai amintim că am introdus manualele digitale şi cele tipărite nu sunt gata, cu toată tehnologia editorială şi ministerială? Să mai amintim că nu au toţi computer acasă (unii nici măcar de buzunar) şi că populaţia şcolară din mediul rural mai învaţă încă după manuale vechi şi depăşite? Nu mai amintim, că ne-am necăji prea mult.

Am întrebat elevii mei de liceu dacă vor, ipotetic, să nu mai scrie pe hârtie.

Mi-au răspuns că ar fi bine să se adopte metode alternative, în funcţie de obiect, să aibă voie să vină cu laptopul la scoală, să-şi noteze lecţia aşa cum li se pare lor mai uşor. O gândire raţională şi pragmatică, zic.

“Doamna profesoară, dar cum vor scrie finlandezii,  într-o oră, toate noţiunile de matematică de pe două table, numai pe tabletă?” NU am ştiut să le răspund exact, dar cred că viteza cu care poţi scrie pe hârtie nişte formule este mult mai mare decât ar putea răspunde aplicaţia de pe un computer, însă totuşi viziunile noastre se raportează în continuare la resursele disponibile. Există şi genii, dar geniile nu au nevoie de ajutor.

Haideţi să facem o incursiune romantică

Prin supratehnologizare şi robotizare se pierde noţiunea de artă, în general, precum şi arta caligrafiei, în special.

Mi-amintesc cu drag de orele particulare de caligrafie pe care mi le-a dat o doamnă profesoară de desen, atunci când eram în clasa a VIII-a şi mă pregăteam de admitere la liceu. Aveam atunci o probă eliminatorie de caligrafie, pentru că era firesc (şi atunci, şi acum) ca o viitoare învăţătoare să ştie să scrie frumos literele alfabetului pe tablă. NU a fost să fie să ocup un loc din cele 15, dar am devenit mai târziu profesor şi am rămas cu scrisul frumos reînvăţat atunci. Viteza cu care trebuie parcursă toată materia din programa şcolară şi transmisă mai departe deformează scrisul. DA! Şcoala te învaţă să scrii, dar te determină să te şi adaptezi. Atâtea scrisuri de descifrat şi atâtea teste de corectat reprezintă încă un efort care se adaugă la cele multe de descurcat.

Atunci când mă gândesc la micul Mozart îmi închipui cum scria, cu o pană înmuiată în tuş, notele ce-i invadau mintea; mă gândesc apoi la Stravinski cum nota la fel, dar ţinea un creion la ureche sau în gură, preocupat de perfecţiunea de a-şi nota totul fără teama de a-şi pierde instrumentul de scris; mă gândesc la micuţele fete care îşi doresc să meargă mai repede la şcoală, să înveţe să scrie şi să citească, pentru ca apoi să îşi imagineze că sunt un fel de prinţese SISI ce îşi scriu gândurile poetice într-un jurnal cu foi parfumate; mă gândesc la un papirus scris cu grijă de o peniţă specială, care mă invită la un anume eveniment; mă gândesc la artă, poezie şi romantism. Pentru că prin scris, ne individualizăm de mulţimea care tastează.

Toată lumea tastează şi nu mai are nimeni timp să scrie poezia sufletului cu litere caligrafice

Caligrafia este o artă şi peniţa este instrumentul pe care imaginatia şi sufletul îl mânuieşte.  Atât la maşina de scris, cât şi la computer sau tabletă, scrisul nu va da personalitate autorului. Va dispărea individualitatea, va dispărea şi arta de a descifra caracterul unui individ prin intermediul scrisului (Grafologia).

Orele de tastare se pot face si la alte obiecte precum informatica, iar automatismul si abilităţile se pot dobândi şi acasă. Personal,  nu îmi fac griji că noua generaţie nu se va adapta  la viteza tehnologică, mi-as face griji însă despre corectitudinea scrisului, fie el şi la computer sau despre pierderea noţiunii de a scrie în sensul clasic, de a da suflet cuvântului.

Finlandezii au dovedit ca au un sistem educativ eficient, dar caracterul nostru latin nu s-ar regăsi în aceste măsuri daca s-ar aplica şi la noi. Învăţământul poate fi eficient şi cu păstrarea scrisului de mână.

Nu este aceasta “cocoaşa” educativă, ci neputinţa de până acum de a se găsi soluţii eficiente şi adaptabile la modern.

Personal, cunosc foarte mulţi oameni care nu au nici stiinţa, dar mai ales neputinţa de a scrie şi toţi cei pe care îi cunosc, din această categorie, şi-ar dori foarte mult să îşi poată scrie măcar numele şi prenumele. 

A scrie cu litere lăsate pe hârtie, de peniţă, este în viziunea mea, însăşi esenţa şcolii şi primul scop pentru care te duci la şcoală.

P.S. Nu vă este dor să scrieţi o scrisoare, şi nu un e-mail?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite