Prea târziu, dle Ponta. Să vă fie ruşine!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dl Ponta ne crede tâmpiţi!  De doi ani şi jumătate a negat că şi-ar fi plagiat lucrarea de doctorat, deşi lumea ştiinţifică i-a tot spus ca e un plagiat ordinar, şi se trezeşte acum, în al doisprezecelea ceas, sa recunoască ce era evident pentru toţi cei în legatură cu subiectul!

Faptul îmi trezeşte în minte o scena de grădiniţă, când educatorea îi spune unui pici să recunoască că a minţit şi a greşit, pentru a fi iertat. Asta face Ponta de câtăva vreme. Tot işi cere scuze, recunoaşte că a greşit şi cere să fie iertat.

Să fie  clasa politică o grădiniţă de copii handicapaţi? Aşa pare, după comportamentul de zi cu zi.

Speră Victor Ponta să fie iertat, după ce ne-a făcut idioţi, că nu-i acceptăm doctoratul, iar acum, când recunoaşte că a furat, noi să zicem, „bravo băieţel, eşti iertat”?

Încă o dovadă de infantilism nu numai politic, dar chiar şi de comportament minimal. Ne crede pe toţi la o gradiniţă de copii needucaţi!

Acum cîteva săptămâni, Ponta susţinea sus şi tare că ICCJ l-a achitat de plagiat, deci nu este vinovat. Deşi ICCJ se pronunţase pe cu totul altceva, pe calitatea de parte vătămată a reclamnţilor. Acum nu mai e valabilă decizia ICCJ?

Şi mai e ceva.

Banii pe care i-a incasat pentru sporul de doctorat, 25% din salariu, ca înalt funcţionar public, îi returnează statului? Că a uitat să precizeze. Ar fi vorba de o suma frumuşică, pentru cârpirea bugetului ţării.

Dar încasarea cu bună ştiinţă, a unor drepturi băneşti necuvenite, nu este infracţiune penală?

Dar umilinţa la care ne-a supus, de-alungul anilor, spunându-ne ca noi suntem ăia necinstiţi, voiam să-i facem rău din răzbunare politică, pe noi cum ne despagubeste?

Eu îi cer daune morale 1 milion de lei, eventual mă voi adresa instantei spre a-i obţine.

Dar posesorii de titluri de doctor adevărate, care au muncit zi şi noapte pentru ele, cu sudoarea minţii si a frunţii, renuntând la multe din bucuriile vieţii, şi s-au vazut insultaţi de un premier care işi arogă titluri nemeritate? Pe aceştia cum îi recompensează?

Probabil Ponta se aşteaptă  să fie laudat pentru gestul de azi.

Nu, dle Ponta, să vă fie ruşine că ne-aţi minţit, ne-aţi insultat inteligenţa, atâta amar de timp!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite