Predare de ştafetă: Traian Băsescu s-a întâlnit cu Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales Klaus Iohannis şi preşedintele Traian Băsescu au avut, miercuri seară, o întâlnire la Palatul Cotroceni, a declarat pentru „Adevărul“ purtătoarea de cuvânt Tatiana Niculescu Bran.

În această seară (miercuri, n.r.), m-am întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, pentru un schimb de informaţii legate de funcţia prezidenţială pe care o voi prelua duminică, 21 decembrie, după învestirea de către Parlament. Mă voi reîntâlni cu Preşedintele Băsescu duminică, tot la Cotroceni, cu prilejul ceremoniei festive prin care se va face transferul de putere”, se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a lui Klaus Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele în funcţie.

Cei doi preşedinţi au discutat detaliile instituţionale ale predării – preluării mandatului de preşedinte al României. Duminică, 21 decembrie, după învestirea preşedintelui Iohannis în Parlament, va avea loc la Cotroceni o scurtă ceremonie festivă, care va marca transferul de putere între cei doi preşedinţi.

Ceremonia oficială a predării mandatului prezidenţial, programată duminică, începe, neoficial, de astăzi. Printre temele de discuţie se numără politica externă şi subiectul securităţii naţionale. Informaţia despre întâlnire celor doi a fost confirmată, pentru "Adevărul", de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Tatiana Niculescu Bran.

Este prima întâlnire dintre cei doi, după revenirea lui Klaus Iohannis din concediul de o săptămână în Statele Unite.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite