Timişoreanul Octavian Coifan, singurul român creator de parfumuri din Paris: „Pentru a face parfumuri trebuie să ai nas. Aici nu se poate improviza“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoreanul Octavian Coifan lucrează în industria parfumurilor din capitala Franţei. Parfumierul explică pentru „Adevărul“ cât costă realizarea unui parfum personalizat, dar vorbeşte şi despre cum a evoluat marea lui pasiune pentru miros din copilărie şi până în prezent.

Octavian Coifan are 36 de ani însă de multă vreme şi-a găsit drumul său, urmându-şi pasiunea. Fiul ex-preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Viorel Coifan, locuieşte la Paris, unde lucrează ca parfumier profesionist. Este singurul român care a absolvit Institutul Superior de Parfumuri Paris şi totodată unicul de la noi din ţară care este parfumier cu acte în regulă. Octavian Coifan lucrează în capitala Franţei, locul unde se realizează cam 80 la sută din produsele din industria „mirosurilor” din lume. De acolo vin Dior, Armani, D&G sau Boss. Tot de acolo provin detergenţii Procter&Gamble sau Henkel.

„În Paris se află toţi producătorii şi importatorii mari. Este locul unde se concepe cam tot ce e legat de miros. Paris este oraşul unde se produc 80 la sută din parfumuri. Eu fac parfumuri pentru oameni care doresc ceva mai mult de la un parfum”, a declarat Octavian Coifan.
 

Timişoreanul se poate mândri cu atelierul propriu în Paris, unde realizează parfumuri la comandă pentru Asia, America sau Rusia. A absolvit două facultăţi la Timişoara: Farmacie şi Arhitecturii, iar apoi şi-a desăvârşit studiile la Institutul Superior de Parfumuri din Paris. „Acolo înveţi să miroşi în mod corect, să recreezi mirosuri, să le analizezi, să creezi parfumuri, să recompui miresmele din natură. Dacă nu ai antrenament zilnic, nu poţi lucra. Nu e doar nasul important”, a mai declarat Octavian Coifan.


Clienţii săi sunt persoane cu mulţi bani, care îşi permit luxul de a-şi face un parfum personalizat. Atelierul său de parfumuri se află în cartierul Versailles, din nord-estul Parisului. „Sunt oameni cu bani care doresc ceva mai mult de la un parfum. Pentru a crea un parfum la comandă trebuie să stau de vorbă cu persoana. Trebuie să aflu cât mai multe din trecutul ei, din emoţiile ei. În câteva luni pot să creez un parfum pe profilul lui”, a declarat Octavian Coifan.
 

image

Lucrează cu peste 3.000 de ingrediente

Din materiile prime folosite în realizarea parfumurilor se numără extracte de flori, frunze, seminţe, mirodenii şi materiale de sinteză de ultimă generaţie. Sunt adunate de pe toate continentele. „Iasomia şi tuberoza sunt din India, piperul şi scorţişoara din Africa de Sud, cacao din America de Sud, trandafir din Turcia, santal din Asia”, a spus Coifan.

Munca propriu-zisă pentru crearea unui parfum începe de la discuţia cu clientul, apoi se trece la găsirea reţetei. „Formula este secretă. Parfumierii nu sunt protejaţi de legea drepturilor de autor. Industria parfumurilor este extrem de secretă. Publicul are acces restrâns, se ştie foarte puţin”, a mai spus Octavian Coifan. Crearea unui parfum durează între trei şi şase luni. Preţurile sunt pe măsură. Pleacă de la 3.000 de euro în sus. „Până unde ajunge? Mai puneţi un zero. Nu mai mult”, a explicat parfumierul. 

 „Am ştiut că am această calitate şi că am instinct"

Octavian Coifan a fost pasionat de mirosuri de mic copil. La zece ani a citit deja o carte despre parfumuri, iar la 12 ani a realizat primul parfum. „Am ştiut că am această calitate şi că am instinct. Dar mi-am dat seama mai târziu ce înseamnă această artă. Ţin minte că prima combinaţie era un parfum cu violete şi garoafe. Era picant, uşor oriental. O am şi acum acasă”, a mai povestit Coifan. Ce calităţi trebuie să aibă un parfumier? „Să faci parfumuri trebuie să ai nas. Aici nu se poate improviza. Nu există amatorism”, a spus bănăţeanul.

Octavian Coifan a fost singurul roman care a absolvit Institutul Superior de Pafumuri de la Paris. „Înveţi să miroşi în mod corect, să recreezi mirosuri, să le analizezi, să creezi parfumuri, să recompui miresmele din natură. Trebuie să-ţi educi nasul de mic şi în mod constant”, a mai declarat Octavian Coifan, care a scris trei cărţi de referinţă despre parfumuri: „1.000 de parfumuri”, Vol I şi II, şi „Parfumul, Mică Enciclopedie”. 

CITIŢI ŞI:


Cât costă cel mai scump parfum din lume

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite