VIDEO Adevărul Live. Cui aparţine Revoluţia Română? Dezvăluiri în exclusivitate ale generalului Ioan Talpeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Cui aparţine Revoluţia Română? Întrebare care aşteaptă de 25 de ani certitudinea unui răspuns. Avem unul, cu adevărat senzaţional, absolut exploziv, însoţit de dezvăluiri de senzaţie asupra a ceea ce a determinat, impus sau ghidat contextul şi desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989.

Principalele declaraţii:

Cristian Unteanu: Cui a aparţinut revoluţia română?

Gen. Talpeş: Deschiderea unei astfel de discuţii este o formă de tupeu.

Vreţi să încheiem discuţia?

Nu. Cred că este o formă de provocare directă. Ca majoritatea românilor care nu s-au plictisit să afle ceva în plus. Noi, încă din zilele în care era revoluţia, voiam adevărul. Eram împinşi să căutăm adevărul. Simţeam că ceva se petrece dincolo de ceea ce credeam că e voinţa noastră. Aici este o chestiune care cred eu că a rămas în dezbatere. Nu-mi propun să dau un răspuns pe care să-l consider fundamental. Deloc, dar dacă întrebi cui aparţine revoluţia nu poţi să nu te întrebi care a fost contextul în care a avut loc. Ar fi fost posibilă revoluţia fără context? Dacă răspunzi la aceste două întrebări transferi discuţia în alt plan decât acela pe care îl dezbatem de atâţia ani.

Din ce punct de vedere doriţi să răspundeţi? Istoricul militar, fostul şef de serviciu de informaţii, fostul şef de cancelarie prezidenţială din România, al celui care a reprezentat imaginea Revoluţiei?

Nu am fost şeful cancelariei prezidenţiale, ci al Administraţiei. Administraţia face politici. Îmi este greu să mă rup de condiţionările existenţei mele. Toate şi-au pus amprenta asupra cunoaşterilor pe care le am astăzi. Având o funcţie asupra căreia era greu să mă exprim la acea dată că era importantă, dar după evenimente mi-am dat seama că a fost importantă. Eu eram redactor-şef la Editura Militară. 

Vă inchipuiaţi la 25 de ani că îl veţi auzi pe domnul Orban spunând că Revoluţia a fost iniţiată de Ungaria?

Nu mă deranjează. Eu sunt convins că aşa a fost. Nu numai din Ungaria, dar trebuie să recunoaştem că Ungaria a fost implicată direct şi nemijlocit în mişcările desfăşurate în Timişoara, Arad şi Cluj. A avut oameni pe teren.

Vă referiţi la Laszlo Tokes?

Domnul Laszlo Tokes a fost un personaj ales, promovat. El trebuia să vină. Până acolo a fost atât de bine calculat încât nu a mai fost ales un maghiar catolic. Trebuia să fie cineva pe tronsonul nordic al credinţei creştine. Trebuia un pastor reformat. De ce? Cei care au fost implicaţi direct şi au susţinut o rediscutare în geostrategia zonei au fost cei din zona nordică a Occidentului. Cea mai mare diasporă maghiară a fost în SUA. Există şi în Anglia, şi în Olanda. Şi azi avem tot felul de discuţii fără să ţinem cont de logica raporturilor de forţe internaţionale şi de capabilităţile unora dintre statele respective de a dezvolta politici în alte geografii, implicit în geografia românească.

Cine mai erau actorii?

Actori au mai fost Uniunea Sovietică, Franţa şi Olanda. Germania nu s-a amestecat direct. Austria a fost o formă de observator şi de susţinător, dar fără să fie în primele rânduri, apoi Finlanda. Din punctul de vedere al statelor care, la acea vreme, erau parte a Tratatului de la Varşovia a existat o formă de susţinere a schimbării în România. Inclusiv în ceea ce se cheamă rapoartele informative care au circulat între ele.

Aţi avut acces la aceste rapoarte?

Erau rapoarte între ei. Toate acestea beneficiază de o pauză de 40 de ani. În Ungaria s-ar putea să înceapă să fie evidenţiate. Deja au apărut cărţi şi expuneri în scenă din partea unor participanţi care pot fi contabilizaţi la ceea ce înseamnă proiectul şi programul maghiar referitor la România. Deşi România era parte a Tratatului de la Varşovia, la acea dată toţi ceilalţi s-au comportat evident vizavi de România sub o comandă unică care a fost a Tratatului de la Varşovia. Noi vorbim mereu ce înseamnă Revoluţia româna şi cine a făcut-o. Am văzut un personaj care arăta bine, era citit, dar care spunea că el este copilul de zece ani care s-a aflat pe scările Catedralei din Timişoara când s-a tras. El era conştient de ce făcea şi ştia despre ce era vorba.Este fenomenal! Deci el era conştient că participa la Revoluţie. Dacă suntem la acest nivel de abordare, sunt de acord că a fost o revoluţie. 

Aţi spus că a existat dorinţa unor actori de a declanşa un fenomen în România, un fenomen pregătit profesionist

Ar trebui să vorbim de contextul general, european. În Polonia, în vara lui 1989, în iunie-iulie, s-a ajuns la un guvern al solidarităţii. Se transferase de la sistemul de partid la ceva în afara partidului. Paşii următori au fost să nu mai fie nimeni din partid în noul Guvern. A urmat criza în RDG. Gorbaciov merge la Berlin şi spune ce înseamnă viitorul Germaniei. Toate acestea erau prezente în dezbaterile internaţionale. Ungaria intrase în disputa directă cu România. Tot valul de personaje care plecau din România şi se duceau în Ungaria. Cei doi ciobani cu cei 300 de oi care au plecat în Ungaria. A plecat Nadia Comăneci. A mai fost şi acel actor îndrăgit de toţi care ar fi trebuit să plece, dar nu a plecat. Se încerca să se creeze, de nişte grupuri de influenţă, cadre de contact. Dacă Ceauşescu făcuse ceva oribil era acea politică de izolare totală. Când te afli într-o astfel de situaţie să nu te miri că te aşteaptă catastrofa. Toţi ceilalţi negociau.

La noi cine începuse negocierile?

Domnul Brucan, care se ducea în SUA şi la Moscova. Naveta pe care a purtat-o domnia sa a fost din partea Moscovei, nu din partea Statelor Unite.  Dar era de convenienţă. Şi nu a fost doar domnia sa în această ipostază.

Ne aflam, în toamna lui 1989, într-o izolare totală.

Ce navete mai erau?

Nu are rost să le discutăm acum. Cei care au jucat pe ele, în afara unor contacte, nu vor să declare şi au şi plătit pentru faptul că s-au angajat în aşa ceva. 

Păi, ar trebui să aibă recunoştinţa naţiunii...

O naţiune trebuie să fie conştientă pentru a oferi recunoştinţa. România, în pofida faptului că nu era un stat federal, era inclusă în formula în care trebuia să se decidă o variantă de autodeterminare. Iar varianta de autodeterminare îi viza pe maghiarii din Transilvania.

În februarie 1990 a venit la Bucureşti şi vicecancelarul german, care se ocupa de politica externă. L-au primit domnii Iliescu şi Roman. A venit să întrebe dacă noul guvern de la Bucureşti continuă politica celuilalt de a lasă germanii să plece din ţară. Domnul Iliescu a spus: categoric, nu avem nimic împotrivă, ba chiar în condiţiile de pe timpul lui Ceauşescu

S-a dus la ministerul de Externe şi a ştiut unde să găsească documentul despre aranjamentul cu plecarea germanilor. Domnul Iliescu a spus că a fost o înţelegere care nu trebuie să mai rămână. Noi suntem şi vrem să construim un stat de drept şi considerăm că aşa ceva nu se poate continua. Vicecancelarul a spus că e gata să ofere despăgubiri. Dl Iliescu a spus că nu poate lua despăgubiri pe oameni.

S-a ajuns să se convină la un sprijin german. Germania va vărsa o cantitate foarte mare de energie. Şi s-a mai convenit ca toţi germanii care vor să plece să plece. În 1940 s-a mai întâmplat aşa ceva.  Pentru mine a fost o lovitură de graţie. Mi-am dat seama că Germania avea o înţelegere specială.

Cert este că la data aceea se considera că România urmează să intre într-o destabilizare generalizată care ar putea să dea naştere la o confruntare deschisă.

Vorbim de începutul lui 1990 sau de perioada de dinaintea începerii Revoluţiei?

Începutul lui 1990. Am făcut acolada ca să se înţeleagă unele lucruri care nu pot fi probate cu documetele care au funcţionat, pentru că niciunul dintre statele coparticipante la evenimente nu le-au scos.

Băgaţi de seamă. Manipulările şi intoxicările nu sunt interne. Cele interne se suprapun pe acestea. Cele interne nu au generat abordări importante în desfăşurarea evenimentelor.

Cine avea interesul să lanseze, pe de o parte, evenimentele care au culminat cu Revoluţia română, şi pe de altă parte să lanseze această dezinformare complexă? E un nonsens undeva

Scopul era cât se poate de clar. Ce vă miră! Declaraţia de la Budapesta din 1989, care trebuia să comemoreze Trianonul. Aici era linia de ruptură incluzând România cu Transilvania şi Banatul. În Banat, 90% erau români. Regiunile trebuiau, într-o primă fază, să  dobândească un statut de autonomie dezvoltată şi să constituie o punte de legătură între Budapesta şi Bucureşti între două proiecte de dezvoltare care erau diferite, dar care se puteau acomoda într-o Europă unită.

Moldova şi Munteania, deci ce rămânea, aveau o şansa de a se racorda la proiectul de coagulare estică. Noi aveam şi aici de câştigat pentru că ni se oferea o şansă de asociere cu Moldova.

Nu sunt românii cei care nu înţeleg marile strategii? Aveam în ambele variante de câştigat, dar cine ştie ce fel de Românie aveam.

Cine a încurcat lucrurile?

Noi, pentru că  nu am vrut nici să fie ministru maghiar care să se ocupe de problemele Transilvaniei. A fost un program foarte clar. După Tg Mureş s-au angajat chestiunile în Serbia, adică în Iugoslavia. Aici toate erau într-un proiect care intrau într-un desfăşurător.

Nu mergeţi prea departe cu informaţiile?

Nu, sub nicio formă. Credeţi-mă că am discutat cu foarte mulţi decidenţi de la acea dată. Am fost între cei care a acţionat inclusiv la Tg. Mureş. Exact pentru a vedea despre ce e vorba, ca să filmez ce era acolo. Am făcut trei echipe de la armată când Televiziunea română nu avea bani. Aveam informaţii despre variantele canadiene. Voiau ca primă măsură în Transilvania varianta de bilingvism.

Afirmaţi că Tg. Mureş era momentul gândit din exterior pentru a provoca o explozie care să ducă la evenimente precum cele din Serbia?

Spre deosebire de Serbia, la Tg. Mureş au fost grupuri de presiune constituite pe teritoriul Canadei, SUA, care au avut acces la cele mai înalte forumuri ale ţărilor respective. La Tg. Mureş s-a căutat să se provoace o acţiune de dispută care să genereze o intervenţie internaţională. S-a acţionat destul de inteligent pentru  a nu se ajunge la o astfel de proporţie.

Ştiţi ce mă uluieşte? Recent, un primar prin Covasna sau Harghita declara: Vreţi să mai aveţi un nou Tg Mureş? Tot ce este asumare în proiect de imagine, de finalizare a evenimentelor respective este ca evenimentele de la Tg Mureş să fi fost provocare de securiştii care voiau să se constituie în SRI.  Acţiunile de la Tg Mureş fac parte din ceea ce se numeşte problematica teritorialităţii statului român. Cei care au organizat evenimentele aveau o mare susţinere din afară. Nu vă amintiţi că nişte oameni din elita de la acea vreme se afla în afară, invitaţi la comemorarea revoluţiei de la 1848-1849? Au ţinut nişte discursuri fulminante. Unii s-au adresat românilor să nu-i omoare pe maghiarii de la Tg Mureş pentru că sunt fraţi cu noi. Nici nu ştiau ce se intâmplă acolo.

Ne daţi nişte nume?

Păi, de ce să vă dau. Ei se ştiu. Luaţi un ziar de la vremea respectivă. Până acum am spus de zece ori numele respective. Îmi este lehamite.

După 25 de ani, acel proiect de ruptură mai poate exista?

Da. De ce credeţi că România nu e în Schengen? Această amânare este văzută ca singura cale de recurs vizavi de problemele de autonomie din România. Abia atunci suntem în frontiera europeană. Acum suntem membri. Nu vă spune nimic că tot cei care se opun sunt aceeaşi triadă: la Bugapeste, la Haga şi la Helsinki. Ştiţi care este rolul Olandei? Olanda a fost din 1990 desemnată drept coordonator al integrării economice, financiare a României în Occident.  

Cine a desemnat-o?

De la FMI. Olanda are o tradiţie. Prima monedă oficializată de statul român în că din secolul XVIII a fost cea olandeză.

Ce însemna Revoluţia?

Dl Gorbaciov jură astăzi că nu a gândit chestiunea să se tragă în Ceauşescu ca într-un animal sălbatic. Dar ce s-a întâmplat ducea neapărat la aşa ceva. A fost clar condamnat. Vreţi să vin cu o hârtie?

Revin cu întrebarea: Cui aparţine Revoluţia română?

Contextului european de schimbare şi transformare totală. Înţelegerea convenită cu Statele Unite şi cu Uniunea Sovietică de la acea dată. Că această chestiune putea izbucni pe 14. Oricum, dacă nu reuşea în decembrie, în februarie categoric se întâmpla. Altcineva avea frâiele acestui joc. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite