Sfatul lui Mircea Cărtărescu: „Nu citiţi doar literatură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost pe 24 ianuarie invitatul special al Clubului de lectură Fanbook, organizat de către Asociaţia CSR Mindset în parteneriat cu Editura Humanitas la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

În cadrul activităţilor clubului, copiii au dezbătut cartea Enciclopedia Zmeilor. Scriitorul Mircea Cărtărescu a făcut o mărturisire inedită despre cum a realizat singura carte pentru copii pe care care a scris-o vreodată:

„Am creat Enciclopedia Zmeilor nu numai după modelul folclorului românesc, ci şi din atmosfera fantastică a jocurilor pe computer. Sunt un mare fan al acestor jocuri şi îmi pierd o bună parte a timpului meu liber cu ele“.

Mircea Cărtărescu le-a mărturisit elevilor despre prima carte citită de el, Basme populare româneşti, şi le-a recomandat să citească nu doar literatură, ci şi cărţi de ştiinţă.

Până în prezent, Clubul de lectură Fanbook a fost organizat lunar în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015, iar copiii s-au bucurat de prezenţa scriitorilor: Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu, a Lidiei Bodea, director general al Editurii Humanitas, a criticului de film Ileana Bîrsan şi a actorului Paul Ipate.

La final, toţi copiii au primit diplome de participare la Clubul Fanbook din partea Lidiei Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.
Cel de-al doilea modul pentru 12-14 va continua în cadrul Librăriei Humanitas de la Cişmigiu, cu alte patru ediţii lunare în zilele de: 28 martie, 25 aprilie, 23 mai şi 13 iunie

Ce activităţi se întamplă la Fanbook:

• copiii citesc o carte pe lună, ascultă şi interpretează povestiri sau personaje, interacţionează cu autorii, sunt încurajaţi să pună întrebări şi să expună situaţii cu care se confruntă sau pe care şi le imaginează
• dau frâu liber ideilor, participă la jocuri şi dezbateri ce stimulează inteligenţa, îşi intervievează invitaţii

Proiectul are şi o componentă de responsabilitate socială. Banii strânşi din taxa de înscriere de 100 lei sunt destinaţi tot cărţilor. În urma propunerilor primite de la copiii din Clubul de lectură Fanbook, la sfârşitul lunii februarie se va face o vizită la un spital din Bucureşti, pentru a oferi copiilor internaţi cărţi şi mesaje din partea membrilor. 

copii la autografe
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite