Istoria glumelor despre Caracal. Ce este real şi ce este fals în bancurile despre locul în care s-a răsturnat carul cu proşti
0Oraşul Caracal din judeţul Olt este, poate, singurul oraş din ţară la auzul căruia nu poţi să nu zâmbeşti, fie datorită glumelor pe care le-ai auzit despre oraş şi locuitorii săi, fie datorită „minunilor” puse pe seama urbei. Puţini ştiu însă că majoritatea glumelor despre Caracal au fost "propovăduite" tocmai de către locuitorii săi, oameni cu un spirit de glumă cum mai rar găseşti.
În primul rând trebuie menţionat despre oraşul Caracal că mulţi dintre românii cu pretenţii într-ale studiului nici măcar nu ştiu unde se află acesta pe hartă, afirmând că ar fi situat în judeţul Dolj - aceasta ar fi, deci, o glumă foarte bună de la care poate fi început un studiu ad-hoc asupra a ceea ce este adevărat şi fals în glumele despre această localitate.
Coordonatorul Muzeului Romanaţiului din Caracal, Dana Nicula, muzeograf şi doctor în istorie, consideră că gluma “s-a îngroşat” din momentul în care s-a afirmat că, la Caracal, s-a răsturnat carul cu proşti.
“Acest afront pe care îl suportă Caracalul şi, implicit, caracalenii - ce, uneori, din cauza acestui fapt, nici nu spun că sunt din acest oraş mic, dar cu o istorie impresionantă pe care nu o cunosc mulţi -, a pornit de la un eveniment istoric real - Revoluţia de la 1848, care, aşa cum se ştie, s-a declanşat la Izlaz, în judeţul Romanaţi (Olt). Guvernul revoluţionar, de la Izlaz a plecat spre Caracal şi cu ce altceva decât cu căruţa. La bariera de sud a oraşului, unde au fost întâmpinaţi de către Gheorghe Magheru - ispravnicul judeţului Romanaţi de atunci, s-a rupt obada (parte a unei roţi de lemn, n.r.) de la un car cu revoluţionari, persoane pe care domnitorul Gheorghe Bibescu şi acoliţii săi îi considerau <<prostime>>. De aici, din gură în gură, ei au ajuns <<proşti>>. Localnicii au găsit şi o replică bună la acest calambur: <<Prin Caracal e drumul cam abrupt,/ Şi de-abia tot trecând străini cam blegi/ S-au pomenit ades cu carul rupt,/ Dar ale noastre au rămas întregi>>(Nicolae Paul Mihai)”, afirmă muzeograful Dana Nicula.
Se mai spune despre Caracal că este “oraşul minunilor”. Muzeograful Dana Nicula, cu argumente ce pot fi oricând probate cu documente oficiale, este de părere că şi această expresie, ca şi ceea ce conţine aceasta, este tot opera locuitorilor oraşului.
“Caracalenii, având un spirit mai şugubăţ specific oltenilor, au scos tot felul de glume pornind de la fapte mai mult sau mai puţin adevărate. Astfel, se spune prin târg că, la începutul secolului XX, Cimitirul ar fi existat în oraş pe strada Învierii. Potrivit primului plan al oraşului din 1895-1896 realizat de către ing. Grumăzescu, cimitirul se afla la acea dată pe aceeaşi stradă pe care se află şi acum, şi anume pe strada Carpaţi, la intrarea în localitate dinspre Slatina; <strada Învierii> nu apare în niciun plan mai târziu. De asemenea, se spune că ar fi existat o Fabrică de Gheaţă în zona gării pe strada Soarelui – lucru neadevărat, sau că pompierii aveau garnizoana în aceeaşi zonă pe strada Focului, Puşcăria pe strada Libertăţii etc. Se poate dovedi oricând în mod oficial că străzile menţionate sunt străzi care nu se regăsesc în planurile de sistematizare ale oraşului, excepţie făcând doar Strada Libertăţii, care s-a numit cu adevărat astfel în perioada comunistă”, a declarat oficialul Muzeului Romanaţiului din Caracal.
“Săriţi că mă omoară crăcălenii !...”
Întâmplări haioase care au avut loc cu adevărat în Caracal sunt consemnate de către Ştefan Ricman în cartea “Monografia Judeţului Romanaţi” din anul 1928.
Printre întâmplările hazlii reale este foarte cunoscută o situaţie ce îi are ca protagonişti pe un tânăr magistrat şi pe un fost administrator financiar, Constantin Nanu. Astfel, tânărul cu pricina, care, la vremea când s-a petrecut situaţia, se mutase de curând în oraş – undeva pe la începutul anilor 1900, stătea de vorbă la o masă, în faţa cofetăriei “Ionescu”, cu C-tin Nanu. La un moment dat, prin faţa cofetăriei ar fi trecut doi măgari, prilej cu care tânărul, vrând să facă o glumă, i-ar fi spus bătrânului:
“- Mulţi măgari, Coane Costică, în oraşul dumneavoastră…".
Iar răspunsul bătrânului, cunoscut ca fiind şugubăţ nevoie mare, nu a întârziat:
“- Da, dar mai toţi sunt venetici”.
O altă întâmplare este legată de incidentul hazliu suferit de marele actor Constantin Nottara. În perioada interbelică, bătrânul actor a venit să joace pe scena Teatrului Naţional din Caracal. Fiind vară, acesta a mers la Grădina Boşotescu - situată în centrul oraşului, aproape de teatru - pentru a se răcori. Aici a început să facă glume pe seama caracalenilor, referindu-se în mod special la căruţa cu proşti. Caracalenii prezenţi în zonă la acel moment, orgolioşi din fire, ar fi sărit imediat la bătaie. Actorul, cunoscut ca având un dezvoltat spirit de glumă, ar fi strigat cât îl ţinea gura:
“- Săriţi că mă omoară crăcălenii !... Săriţi că mă omoară crăcălenii !...”.
Bancuri cu şi despre Caracal:
La întrebarea “De unde eşti?”, locuitorii din Caracal vor răspunde, din reflex: “Prost eşti tu!”.
La o firmă din Caracal, şeful către subordonat:
- Petrescule, eşti concediat!
Petrescu:
- “Concediat”??... Credeam că sclavii sunt vânduţi!...
Un domn într-un tren. La un moment dat, trenul opreşte într-o gară. Nemaifiind nimeni în compartiment, domnul sare la geam disperat şi întreabă pe cineva de pe peron:
- Dom’le, dom’le, nu te supăra, aici e Caracal ?
La care cel de pe peron, uitându-se direct în ochii celuilalt - cam cu sictir aşa, răspunde:
- Bine, mă, că eşti tu dăştept!...
CITIŢI ŞI:
Se încarcă comentariile...
