Judeţul Iaşi în 25 de ani: 149 de biserici în plus, 35.000 de elevi şi studenţi în minus. Mitropolia Moldovei: „Nevoia de biserici noi este încă foarte mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Sfântul Nectarie, din cartierul ieşean Alexandru cel Bun FOTO Adevărul
Biserica Sfântul Nectarie, din cartierul ieşean Alexandru cel Bun FOTO Adevărul

Statistica comparativă pentru judeţul Iaşi arată că numărul de biserici nou-construite creşte de la un an la altul, în timp ce "populaţia şcolară" scade cu câteva mii de persoane anual.

Potrivit unei statistici realizate în cursul anului 2014, numărul total de biserici creştin-ortodoxe la nivelul judeţului Iaşi era de 637, în condiţiile unei populaţii totale de 858.200 de locuitori, dintre care aproximativ 730.000 de confesiune ortodoxă. Asta ar însemna că în judeţul Iaşi există câte o biserică la 1.146 de credincioşi majoritari.

Pe de altă parte, după 1990, au fost construite în regiunea Moldovei aflată sub administrarea Arhiepiscopiei Iaşilor 242 de noi biserici, dintre care 91 în judeţul Iaşi, 86 la Botoşani, 64 în Neamţ şi una în Suceava (este doar o singură parohie care ţine de Arhiepiscopia Iaşilor, celelalte sunt în subordinea canonică a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor).

Pe ani, situaţia celor 242 de lăcaşuri de cult finalizate se prezintă astfel:
1990 – 0;
1991 – 2;
1992 – 3;
1993 – 0;
1994 – 6;
1995 – 3;
1996 – 3;
1997 – 7;
1998 –  11;
1999 –  17;
2000 –  8;
2001 –  6;
2002 –  11;
2003 –  9;
2004 –  12;
2005 –  8;
2006 –  9;
2007 –  10;
2008 –  14;
2009 –  10;
2010 –  21;
2011 –  18;
2012 –  24;
2013 –  30

Datele au fost furnizate în cursul anului 2014 de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la solicitarea "Adevărul". Acelaşi raport mai arată: "cât priveşte bisericile şi capelele aflate acum în construcţie, ele sunt în număr total de 139, repartizate pe judeţe astfel: Iaşi – 58; Neamţ – 43; Botoşani – 38 (aceste date sunt publicate anual în calendarul creştin-ortodox tip „agendă” editat şi pus în vânzare de Arhiepiscopia Iaşilor)".

Aşadar, în judeţul Iaşi, au fost ridicate după 1990 sau sunt pe cale de a fi terminate 149 de lăcaşuri de cult creştin-ortodoxe. În ciuda ritmului de construcţie susţinut, oficialii Mitropoliei Moldovei susţin că este nevoie mare de noi biserici.

"Raportat la numărul de credincioşi, cultul ortodox are, în municipiul Iaşi, cel mai mic număr de lăcaşuri de cult. Astfel, dacă la un număr de 245.183 locuitori de confesiune ortodoxă (cât indica cel mai recent recensământ, din 2011) le revin un număr de 77 de biserici (de parohie sau de mănăstire), celor 14.746 de eterodocşi (locuitori care s-au declarat de altă confesiune decât cea ortodoxă) le revin 29 de lăcaşuri de cult. Altfel spus, există câte o biserică ortodoxă pentru fiecare 3.184 de credincioşi şi câte un lăcaş de cult la fiecare 508 credincioşi pentru celelalte culte legal recunoscute şi care sunt prezente pe raza municipiului Iaşi. De altfel, conform statisticilor pe care le deţinem, în toate bisericile din Iaşi nu încap mai mult de 5% din numărul de credincioşi pentru a participa, în acelaşi timp, la o slujbă", susţine preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Populaţia şcolară a scăzut cu 35.000 de persoane în Iaşi în ultimii 25 de ani

Acesta mai arată că "sursa de finanţare principală a acestor lucrări o constituite contribuţia benevolă a credincioşilor. În conformitate cu legislaţia în vigoare, la aceste donaţii s-au mai adăugat sponsorizări, respectiv susţineri de la bugetele unor instituţii publice, precum primăriile, consiliile judeţene, instituţii guvernamentale".

Pe de altă parte, statistica mai arată că, în anul cel mai prolific pentru inaugurarea de noi biserici la Iaşi, 2013 - 30 de unităţi, populaţia şcolară la nivelul judeţului Iaşi a scăzut într-un singur an de la 190.412 la 185.788. Cauzele sunt multiple spun specialiştii, principala fiind emigrarea în masă a populaţiei în ţări din Europa de Vest. Aceeaşi statistică arată că numărul şcolilor cu personalitate juridică din judeţul Iaşi a rămas sensibil acelaşi după 1990, fiind de 227 - în momentul de faţă. Cu tot cu unităţile din subordine ar există în jur de 600 de unităţi şcolare în judeţul Iaşi.

În 1990 populaţia şcolară din judeţul Iaşi, din învăţământul de toate gradele, era de 220.329 de persoane. Astăzi a scăzut cu 35.000 de persoane, iar statistica include şi unităţile şcolare din învăţământul privat.

La fel, numărul spitalelor de stat a rămas constant după 1990 în judeţul Iaşi. Sunt 20 de unităţi medicale. Salvarea a venit din mediul privat, unde s-au deschis în ultimii ani 17 unităţi medicale private. Numărul total de paturi raportat la Bucureşti (privat+stat) este de 7.036, adică un pat la 122 de persoane.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite