ANALIZĂ Relansarea învăţământului românesc (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1. Prefaţa. Învăţământul, educaţia şi formarea profesională, stau la baza unei pieţe a muncii de calitate, iar piaţa muncii de calitate este condiţie esenţială pentru o economie competitivă, atractivă, cu productivitate mare.

Nu întâmplător ţările performante economic, Japonia, Coreea de Sud, Finlanda, au alocat procente mari din PIB învăţământului, iar acum culeg roadele. Într-o societate a cunoaşterii, a ţine în ignoranţă populaţia, doar pentru a fi mai uşor manipulată în procesele electorale, se dovedeşte un act sinucigaş, pe termen mediu şi lung.

Învăţământul nu este bun sau prost în mod absolut, ci raportat la contextul social, economic, politic, cultural, pe care-l serveşte. Învăţământul comunist, caracterizat de „repartiţii în producţie”, discipline marxiste, multe licee industriale, puţini studenţi, un curriculum croit în consonanţă cu preceptele regimului, a fost, probabil, adecvat acelui regim. Dar după schimbarea regimului, nu există nicio scuză să menţinem învăţământul încremenit în tiparele fixate de regimul comunist.

Conducătorii care nu înţeleg sau nu vor să ţină cont de aceste adevăruri esenţiale comit o crimă împotriva propriului popor, pentru care vor da socoteală, mai devreme sau mai târziu. Sunt auzite acuze legate subfinanţarea educaţiei, în parte întemeiate. Dar, fără mecanisme de evaluare şi control a eficienţei cheltuirii fondurilor bugetare, banii dispar ca apa în nisip, fără să producă efecte. Aşadar, mai întâi mecanismele de evaluare şi control şi abia apoi creşterea finanţării. 

2. Scurt istoric 

După 1990 a avut loc o adevărată conspiraţie împotriva educaţiei şi formării profesionale, determinată de interesele fabricilor de diplome universitare. Nu întâmplător, fostul ministru, Mihail Hârdău a declarat public: „€œUniversitatea Spiru Haret şi alte universităţi controlează Ministerul Educaţiei şi Parlamentul Romaniei”.

În 2003, ministrul Andronescu a desfiinţat Şcoală Profesională, şi toţi elevii, aveau sau nu aveau resursele intelectuale necesare, de natură conceptual-teoretică, au fost obligaţi să urmeze liceul, singura rută educaţională existentă, să treacă printr-un bacalaureat fraudat, pentru a „€œcotiza” apoi la fabricile de diplome universitare. 
 

 Consecinţe: 
 

- în 2003 aveam 270.000 de elevi în şcoală profesională, iar în 2014 abia 30.000.

- În ultimii patru ani 350.000 de elevi au parcurs degeaba liceul, fie n-au luat bacalaureatul, fie nici nu s-au prezentat la examen. 

Şcoală de arte şi meserii s-a dovedit o mascaradă, elevii parcurgeau liceul pe ruta „progresivă”, fără să înveţe o meserie şi ajungând tot la bacalaureat, deşi mulţi nu-şi doreau acest lucru. Pentru păstrarea locurilor de muncă şi salariile, profesorii, sfătuiţi de sindicate, au făcut toate compromisurile posibile, trecând din an în an toţi elevii, chiar şi pe cei analfabeţi funcţional.

Abia acum, când piaţă muncii nu mai valorifică diplome neacoperite de competenţe, când se instalează un abandon şcolar masiv, de natură să afecteze posturile şi catedrele profesorilor, se plătesc facturile şi costurile unor politici publice greşite, în totală contradicţie cu interesele societăţii şi membrilor săi.

3. Radiografia momentului 

Toate erorile şi greşelile din politicile educaţionale ultimilor 25 de ani se regăsesc acum în condiţia precară în care se zbate învăţământul românesc. 

Abandonul şcolar. Poate cea mai gravă consecinţă. La trecerea de la clasa a VIII-a la a IX-a, abandonul şcolar a ajuns la 17-20%, fără a mai socoti procentele ce se adaugă în cursul clasei a IX-a şi a X-a,  din lipsa resurselor materiale necesare deplasării din rural la oraş. Proporţiile abandonului şcolar sunt greu de apreciat, pentru că unii directori menţin în cataloage elevi fantomă, care au abandonat de mult şcoală, doar pentru a-şi asigură finanţarea şcolilor. 

Universităţile s-au golit, în anii I, II, III, abia de mai găseşti câteva grupe de studenţi. S-au desfiinţat multe programe de studii, în viitorul apropiat este posibil ca unele universităţi să-şi închidă complet porţile. Şi toate aceste pentru că piaţa muncii a funcţionat ca reglator de ultima instanţă, în locul statului, arătând elevilor, studenţilor, părinţilor, că degeaba cheltuie bani, energie şi timp, diplomele astfel obţinute nu mai sunt valorizate în piaţă muncii.

Prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii. Arhitectura instituţională (absenţa Şcolii Profesionale), utilizarea tiparelor comuniste curriculare au făcut ca şcoala să nu mai răspundă cerinţelor pieţei muncii, învăţământul nu a fost pus în acord cu contextul economic, social, politic, cu provocările (globalizarea, societatea informaţională, schimbările climatice) şi crizele de tot felul care ne încearcă. Cu cât se întârzie mai mult în adecvarea şcolii la contextul în care trăim, cu atât economia nu poate oferi nivelul de trăi la care sperăm, şi pe care l-am văzut în ţările vestice.

Nu există un nou Curriculum Şcolar, adecvat contextului socio-economic în care trăim. Este incalificabil să studiem în şcoală după un Curriculum creat în societatea comunistă.

Şcoala profesională îşi revine greu. Faptul că primeşte şi elevi de 14 ani, prea mici pentru însuşirea unor meserii mai dificile, (aici apare logica trecerii clasei a IX-a la şcoală generală), agenţii economici nu sunt stimulaţi să se înhame la contracte de şcolarizare – au nevoie de câţiva elevi, nu de 28 câţi numără o clasă, a condus ca după 3 ani de la înfiinţare să avem doar 30.000 de elevi înscrişi la şcoală profesională. 

Liceele şi Colegiile tehnice se depopulează. Deşi cifrele de şcolarizare reprezintă un instrument al politicii de stat în domeniul educaţiei, Liceele şi Colegiile tehnice au primit mai puţine locuri, comparativ cu filierele teoretice şi vocaţionale. Chiar şi aşa, nu s-au ocupat nici acestea, pentru că filiera tehnologică a liceelor presupune întreite sarcini de învăţare: curriculă teoretică generală, curriculă teoretică tehnică şi instruirea practică, puse în sarcina elevilor cu mediile cele mai mici de intrare la liceu. În aceste condiţii, ţinerii nu reuşesc să se pregătească pentru absolvirea unui bacalaureat teoretic şi de aici procentele extrem de scăzute de promovare a examenului de bacalaureat în liceele tehnologice.

Cum baza materială de instruire practică şi maiştrii instructori sunt de proastă calitate, tinerii nu reuşesc nici să înveţe o meserie temeinic, astfel încât să facă faţă cerinţelor angajatorilor. În aceste condiţii, tinerii renunţă să urmeze filiera tehnologică a liceelor, lipsind piaţa muncii de muncitorii calificaţi de care are nevoie stringentă.

Fiind deja în al patrulea an în care nu se realizează planul de şcolarizare la clasă a IX-a la liceele tehnologice, având 56 de licee cu procent zero de promovare la bacalaureat, şi alte zeci cu procente de până în 15%, se pune problemă ce facem cu aceste licee? 

Evaluarea nerealistă în şcoală. Nu s-a reuşit instalarea unui sistem standardizat, unitar, informatizat de evaluare a elevilor şi profesorilor, nereuşită cu mare impact negativ. Astfel, ierarhia mediilor de intrare la liceu, rezultată din media artimetică a notelor de la Evaluarea Naţională şi media claselor V-VIII, ne arată procente mirobolante: 38% dintre elevi au medii în plaja 9-10, 61% au medii între 8-10, 77% au medii între 7-10.  Aceste medii au fost afectate negativ de Evaluarea Naţională, mediile claselor V-VIII sunt chiar peste aceste procente, cu 10-15% şi mai mari!  Dacă ar fi reale, nu se poate explica de ce 20% abandonează şcoala după clasă a VIII-a, când au o situaţie şcolară aşa de bună!

În realitate notarea şi evaluarea în şcoală românească este total lipsită de credibilitate, alterează nepermis părerea elevilor şi părinţilor asupra potenţialului tinerilor, trimiţându-i pe trasee educaţionale care nu li se potrivesc. 

Ce se întâmplă pe parcursul liceului, dacă astfel de rezultate excepţionale se transformă la Bacalaureat într-un mediocru procent de promovare, cu zeci de unităţi cu randamant ZERO sau aproape de ZERO? 

Nu există analize şi explicaţii ale acestor diferenţe uriaşe de evaluare. 

Evaluarea şi asigurarea calităţii. ARACIS, atât la nivelul conducerii cât şi al evaluatorilor, este formată din persoane provenite şi salarizate de către universităţi. În consecinţă, sunt într-un perfect conflict de interese, nimeni nu crede că sunt şi obiective. Aşa se şi explică faptul că ¾ din universităţi, de stat sau private, au primit de la ARACIS calificativul „grad ridicat de încredere”, cel mai înalt, deşi sunt departe de calitatea universităţilor din ţări europene. 

Învăţământul rural 


În mediul rural locuieşte 40% din populaţia României, cu o contribuţie la PIB de 10%. Dar din bugetul de stat, ruralul consumă pentru servicii sociale, ajutoare garantate de tot felul, probabil 30-40%. Cum disproporţia este vădită, statul trebuie să găsească şi să aplice politici de schimbare a acestei situaţii.

Cum potenţialul agricol al României este imens, formarea profesională pentru producţia şi prelucrarea materiei prime agro-zootehnice trebuie să se realizeze tot în mediul rural. De aici necesitatea găsirii acelor politici publice care să asigure forţa de muncă mediu şi superior calificată, pentru a asigură dezvoltarea comunelor mari până la stadiul de oraşe, având în vedere şi o posibilă criză alimentară globală.

După unele aprecieri, România are un potenţial uriaş, de a asigura hrana a 80 de milioane de cetăţeni ai UE, oportunitate care trebuie exploatată şi avută în vedere încă de acum. 

Politizarea conducerilor de învăţământ preuniversitar este maximă. Toţi directorii sunt numiţi cu delegaţie, nu mai există directori cu funcţia ocupată prin concurs. Consiliile de administraţie ale şcolilor sunt cenzurate de către Inspectorte şi Primării, altfel decât în prevederile Legii Educaţiei Naţionale şi fac ce decid acestea.

Există zeci de mii de diplome de doctorat şi milioane de diplome universitare despre care nimeni nu ştie dacă sunt sau nu obţinute prin plagiate, situaţie care-i dezavantajează pe cei care chiar au muncit pentru diplomele obţinute.

România se plasează în ierarhii credibile internaţionale, PISA, TIMSS, PIRLS, Shanghai, constant pe ultimele locuri, în ultimii 20 de ani.

Care sunt soluţiile pentru a relansa învăţământul românesc puteţi citi în partea a doua a textului care va fi publicat joi, 12 februarie. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite