Cele 10 sfaturi de la specialişti care îţi vor face fericit animalul de companie. Cum să ai grijă de pisica sau de câinele tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O pisică sau un căţel implică multă responsabilitate şi atenţie FOTO AP
O pisică sau un căţel implică multă responsabilitate şi atenţie FOTO AP

O pisică sau un căţel implică multe responsabilităţi pentru stăpâni, însă bucuriile aduse sunt şi ele pe măsură. Ce trebuie să facem însă pentru a menţine animăluţul de companie fericit şi sănătos? Medicii veterinari ne recomandă să fim atenţi la comportamentul animalului, care de multe ori poate indica unele probleme de sănătate.

1.    Alocă-ţi timp pentru animalul de companie

O pisică sau un căţel implică multă responsabilitate din partea stăpânilor săi, care trebuie să fie conştienţi de faptul că noul membru al familiei le va răpi din timpul liber, mai ales când este vorba despre pui.

2.    Fă-i un program strict animalului de companie

Pisicile şi câinii au nevoie de un program destul de strict pentru a le asigura echilibrul. Rutina în ceea ce priveşte hrana şi plimbările nu fac altceva decât să ofere stabilitate animalului şi să-l ferească de stresul cauzat de un program haotic.

3.    Asigură-i nevoile primare căţelului sau pisicii tale

Primul lucru de care are nevoie animalul tău pentru a fi fericit este asigurarea nevoilor primare: mâncare suficientă şi la ore fixe, precum şi apă curată, schimbată zilnic. Litiera pisicilor trebuie curăţată şi ea foarte des, iar câinii trebuie scoşi şi ei de câteva ori pe zi la plimbare sau să-şi facă nevoile.

4.    Animalele de companie au nevoie de joacă

Animalele de companie au nevoie nu doar de atenţia noastră, ci şi de compania noastră. Jucăriile nu sunt suficiente, alocă-ţi timp şi pentru joacă. Pisica te va răsplăti cu un tors relaxat, iar câinele va da voios din coadă.

5.    Răsplăteşte comportamentul dezirabil

Dacă 90% dintre pisici folosesc litera aproape instinctiv, când vine vorba de a le învăţa să facă sau să nu facă anumite lucruri, treburile se complică puţin. Specialiştii recomandă pedepsirea animalelor când greşesc, dar şi recompensarea lor atunci când fac ceea ce ne dorim.

6.    Veterinarul este cel mai bun prieten al animalelor de companie

Chiar dacă animalul tău nu are nicio problemă medicală, vizita periodică la veterinar este obligatorie. Acesta asigură vaccinările anuale, dar şi deparazitările interne şi externe. Un control de rutină anual nu strică nici el. Vizite mai dese trebuie să facă puii, dar şi animalele care circulă liber pe afară.

„Puii au nevoie de o atenţie mai ridicată decât animalele adulte. Pisicile şi câinii au „boli ale copilăriei”, motiv pentru care trebuie să fim atenţi în primele 3-6 luni de viaţă”, explică medicul veterinar Anton Varga.

7.    Eliminaţi pericolele de accidente

Deşi câinii şi pisicile sunt animale inteligente, dacă acestea sunt ţinute la bloc, în zonele urbane, trebuie să fim atenţi cu eventualele pericole de accidente. Dacă locuiţi la etajul IV, aveţi grijă să nu lăsaţi geamul deschis şi fără protecţie pentru a evita un accident care i-ar putea fi fatal pisicii. De asemenea, aveţi grijă să scoateţi câinele afară doar cu lesă dacă locuinţi în zone aglomerate unde circulă multe maşini.

8.    Toaleta animalului este importantă

Nu doar curăţarea litierei este importantă pentru un posesor de pisică. Dacă aceasta nu este spălată periodic, trebuie măcar periată, în special în perioadele în care îi cade părul. Câinele trebuie şi el spălat periodic, mai ales că este scos şi afară.

9.    Animalele de companie au nevoie de spaţiu

Atât pisicile, cât şi căţeii au nevoie de spaţiu unde să se poată juca sau chiar lenevi. Pătuţurile speciale pentru căţei sau pisici sunt  şi ele o idee bună, lăsându-le animalelor de companie impresia că acel loc le aparţine şi le oferă astfel protecţie.

10.     Atenţie la modificările de comportament sau alimentare!

Cei care au pisici sau câini trebuie să fie foarte atenţi şi la modificările de comportament sau alimentare. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că acestea de multe ori sunt semne de boală.

„Printre semnele care ar trebui să ridice semne de întrebare stăpânilor se numără modificările comportamentale: animalul este mult mai retras, nu mai socializează cu membrii familiei şi caută locuri izolate şi întunecoase. De asemenea, un animal bolnav va refuza hrana şi apa, iar câinele poate chiar să refuze plimbarea zilnică”, spune veterinarul Anton Varga.

O vizită la veterinar nu ar strica dacă observaţi că animalul de companie îşi modifică comportamentul.

Vă mai recomandăm:

Cele mai prietenoase rase de câini: recomandările celebrului dresor Cesar Millan

Boli frecvente la câini: cum recunoaştem suferinţele patrupezilor


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite