Cât de repede poate riposta NATO în cazul unui război cu Rusia?

Ideea potrivit căreia Putin va trece de Ucraina şi va confrunta NATO direct rămâne, deocamdată, doar o teorie. Pentru strategi, punctele fierbinţi sunt statele baltice

În timp ce avioanele ruseşti testează răbdarea NATO, intrând în spaţiul aerian al ţărilor membre, alianţa spune că forţele sale sunt gata dacă Putin se hotărăşte să pornească războiul. Însă liderii politici vor avea nevoie de puţin mai mult timp pentru a emite ordinele de atac, notează „Bloomberg“.

Oricare ar fi scenariul viitorului, fie un atac direct al Rusiei asupra Europei, fie un război dus de rebelii pro-ruşi la graniţele NATO, sau o infiltrare în stilul Crimeei, suspiciunea va cădea automat asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, ca fiind cel care a orchestrat conflictul.

Însă, deşi acest lucru este clar, cine va da ordinele pentru atacul NATO este mai puţin clar. Cele 28 de guverne ale alianţei conduse de SUA vor vrea cu toate să aibă un cuvânt de spus, astfel desfăşurarea forţelor rapide fiind întârziată.

Întârzieri în reacţia NATO

Comandamentul NATO „nu are un post operaţional de menţinere a păcii şi ar trebui să aştepte ca guvernele aliate să ia o decizie“, spune John R. Deni, profesor la Institutul de Studii Strategice din Pennsylvania, SUA.

„Îngrijorarea este că ar putea avea loc o acţiune nedefinibilă, nu un atac pe faţă. Acest lucru ar necesita ca alianţa să aibă timp să realizeze ce se petrece. Depinzând de natura crizei, întârzierea de reacţie poate fi foarte mare“, adaugă profesorul.

Intervenţia Rusiei din Ucraina, care nu era membru NATO şi astfel era neprotejată de alianţă, arată cum pot avea loc astfel de scenarii. În timp ce separatiştii din estul Ucrainei, susţinuţi de ruşi, se luptau, în ciuda armistiţiului încheiat, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spunea că „acţiunile agresive“ ale Kremlinului au forţat alianţa să-şi dezvolte „postura defensivă“.

Nesiguranţă privind „războiul hibrid“

Deşi Războiul Rece a avut momentele lui de panică şi teoriile conspiraţiei care au venit la pachet, NATO s-a simţit sigur de două lucruri: orice atac ar fi din partea tancurilor sovietice care ar fi venit prin Germania de Vest. Iar acele convoaie blindate ar da de peste 400.000 de trupe americane staţionate în Europa, declanşând un răspuns imediat al Statelor Unite.

Aceste două lucruri sigure nu mai există. Putin a ocupat Crimeea pe nevăzute, instigând demonstraţii printre etnicii ruşi din peninsulă care reprezintă 59% din populaţie, dar şi trimiţând trupe ruse pentru a termina treaba. În doar câteva zile, Crimeea s-a aflat în mâinile ruşilor, iar fraza „război hibrid“ a devenit noua paradigmă, notează „Bloomberg“.

Mare parte din cei 75.000 de soldaţi americani aflaţi în Europa sunt încă staţionaţi în vest şi în sud, departe de punctele critice ale alianţei în faţa Rusiei.

„O semi-Crimeea sau o variaţie a ei a fost pe masa negocierilor din apărare de ceva vreme. Ce s-a întâmplat în Crimeea nu este neapărat scopul lor, dar pot exista evenimente similare, Rusia preferând insinuarea în locul unui atac militar direct“, spune Jaan Murumets, fost oficial din Apărare estonian, acum aflat la Centrul Internaţional pentru Apărare şi Securitate din Tallinn.

Ideea potrivit căreia Putin va trece de Ucraina şi va confrunta NATO direct rămâne, deocamdată, doar o teorie. Pentru strategi, punctele fierbinţi sunt statele baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – care au făcut parte din Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, apoi s-au eliberat pentru a adera la UE şi la NATO.

Tacticile subtile ale Rusiei vor încerca să mobilizeze minorităţile ruse din Estonia şi Letonia. O campanie de destabilizare ar putea lovi Narva, un oraş din nord-estul Estoniei, aflat la graniţa cu Rusia. Peste 90% din locuitori sunt vorbitori nativi de rusă şi mai puţin de jumătate au paşapoarte estoniene. Astfel, Putin ar putea avea avantajul simpatizanţilor.

Rusia este „un pericol real“

Pe 18 februarie, secretarul britanic al Apărării, Michael Fallon a avertizat despre „un pericol real şi prezent“ privind operaţiunile sub acoperire din statele baltice. Ministrul Apărării din Letonia, Raimonds Vejonis, a spus că deşi probabilitatea „este foarte scăzută“, liderii ruşi sunt „destul de imprevizibili şi ar trebui să fim gata de acţiune în cazul unor scenarii diferite“.

Respectând tratatul din 1949 privind cotracararea unui „atac armat“, NATO nu este foarte bine echipat pentru a respinge o invazie care nu arată ca o invazie. Specialiştii se întreabă deschis dacă liderii politici nu cumva vor fi prinşi pe picior greşit.

Vorbind la Institutul Regal al Serviciilor Unite din Londra, pe 20 februarie, generalul britanic Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului suprem al alianţei, a spus că un atac ambiguu ar face „deciziile colective cu privire la un răspuns să fie foarte dificile“.

Viteza de reacţie este împiedicată de deciziile politice

După ani întregi de presiuni ale americanilor ca Europa să-şi întărească apărarea şi să facă mai multe pentru propria securitate, guvernele europene au fost de acord, la summitul din Ţara Galilor de anul trecut, să dezvolte forţa rapidă de reacţie care ar putea trimite oameni în prima linie în doar 48 de ore, şi să fie detaşaţi complet în doar o săptămână. Mai mult, să crească numărul soldaţilor la 30.000.

Un detaşament provizoriu format din nemţi, olandezi şi norvegieni este în prezent la antrenament.  În ceea ce priveşte anul viitor, trupele de teren vor fi pregătite prin rotaţie în Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania. Susţinute de unităţi militare operative din aer sau de pe mare, capabilităţile acestui detaşament vor fi crescute gradual până când vor atinge maximum, în 2017.

În primele ore ale unui conflict, noţiunea democratică că războiul e prea important să fie lăsat pe mâna generalilor va reprezenta un dezavantaj tactic. 

Ioan Mircea Pascu, fost ministru al Apărării din România, acum aflat în Parlamentul European, spune că „vor trebui luate decizii serioase, la fel cum au fost acelea privind sancţiunile“.

Deliberările Uniunii Europene privind sancţiunile impuse Rusiei au avut loc de-a lungul a luni întregi. Rusia a anexat Crimeea în martie, revolta separatiştilor susţinuţi de ruşi a început în aprilie. Sancţiunile au fost impuse abia în iulie, şi asta după doborârea unui avion de pasageri, în care au murit 298 de persoane, în mare parte cetăţeni europeni, scrie „Bloomberg“.

Deciziile sunt împiedicate şi de liderii europeni prieteni cu Putin

Procesul decizional al NATO, în lumina evenimentelor care ar putea fi create de ruşi, poate fi influenţat şi de câţiva oficiali europeni care în timpul crizei ucrainene i-au acordat lui Putin prezumţia de nevinovăţie. Printre ei sunt premierul Ungariei Viktor Orban, care l-a găzduit pe Putin la Budapesta pe 18 februarie, dar şi noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, care, la intrarea în funcţie, primul contact cu un trimis străin l-a avut cu ambasadorul Rusiei.

Forţele NATO sunt conduse dintr-un sediu aflat în sudul Belgiei şi se află, tradiţional, sub comanda unui ofiţer american, acum fiind vorba de generalul Philip Breedlove. După cum s-a discutat la Bruxelles pe 5 februarie, forţele lui Breedlove se află, „în orice moment“, sub control politic.

Ceea ce înseamnă acest lucru în practică va fi discutat de miniştrii europeni ai apărării abia în iunie. Una dintre opţiuni este să se dea comandantului trupelor de menţinere a păcii dreptul de a lua decizii imediate pentru forţa de intervenţie rapidă. Intervenţiile rapide sunt mai complicate, mai ales în cadrul unei infiltrări hibride.

„Nu are sens să avem o brigadă de intervenţie rapidă dacă nu putem lua decizii politice imediate. Acesta este un element al planului care încă nu a fost discutat“, a declarat ambasadorul SUA la NATO, Douglas Lute.