Istoriile lui Alex Ştefănescu: De ce n-a dat mâna Ion Caramitru cu Ion Iliescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
desen de linu

Ori de câte ori mă sună Ion Caramitru, mă simt mai emoţionat decât dacă mi-ar da telefon Barack Obama. Şi aceasta deşi am colaborat de multe ori, deşi ne vorbim unul altuia cu „tu”, nu cu „dumneavoastră”. Nu pot să uit nicio clipă că este un mare artist. Trebuie să ai noroc ca să fii contemporan cu un mare artist şi să te mai bucuri şi de privilegiul de a vorbi direct cu el.

Îmi vin în minte şi alte momente în care era prezent şi Ion Caramitru, în afară de cele pe care le-am mai evocat. În subsolul frumos iluminat al Clubului Prometheus, la una din serile României literare, s-a discutat despre promovarea culturii române în străinătate. Erau prezenţi înalţi demnitari, printre care şi Ion Iliescu. Când şi-a făcut apariţia Ion Caramitru, Ion Iliescu, pe atunci preşedinte al României, i-a întins mâna, afişând binecunoscutul său zâmbet de playboy. Ion Caramitru a refuzat să răspundă acestui gest de curtoazie şi i-a spus clar:

− Nu pot să strâng o mână mânjită de sânge.

Profesor la o şcoală de vară

Îmi amintesc şi zilele petrecute vara, în mai mulţi ani succesiv, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Ipoteşti. Ion Caramitru organiza acolo o şcoală de vară pentru tinerii actori, pe care îi învăţa să citească pe scenă poezie (nu agreează verbul „a recita”, care dă o sugestie de teatralitate). Îl invita şi pe Mircea Dinescu, pentru ca actorii să vadă de aproape un poet, mă invita şi pe mine, ca să explic, din punctul de vedere al unui critic literar, poeziile. Spre deosebire de ceea ce şi-ar putea închipui cineva de rea-credinţă, Ion Caramitru îşi făcea cu seriozitate munca de profesor de artă dramatică, neinfluenţat de faptul că, la acea şcoală de vară, erau mai multe actriţe (toate frumoase) decât actori. Lucra cu tinerii ore întregi, neobosit, mi-l închipuiam ca pe un sculptor care săpa cu dalta în talentul lor brut, până când îi dădea o formă armonioasă. 

Duel psihologic

Odată s-a întâmplat şi ceva amuzant. Nemulţumit de comportamentul uneia dintre tinere, la sfârşitul sejurului, Ion Caramitru n-a mai vrut să o ia în maşina lui la întoarcerea spre Bucureşti, deşi îi promisese. Ea, cu lacrimi în ochi, îl ruga s-o ierte, iar el rămânea inflexibil.

Am intervenit în favoarea ei:

− Pino, nu vezi ce frumoasă e? Nu ţi se rupe inima când o vezi plângând?

N-a cedat. Atunci, ca să-i forţez mâna, i-am spus:

− Dacă n-o iei în maşină, o duc eu în braţe până la Bucureşti!

Şi, fără alte cuvinte, am luat-o în braţe şi am început să înaintez, pas cu pas, spre Bucureşti. Imaginea şoselei de asfalt care se întindea până departe, în zare, era dezolantă. Mergeam fără să mă uit înapoi, dar sperând mereu că Ion Caramitru ne va ajunge din urmă şi o va lua pe tânără în maşină. Străbătusem deja patruzeci-cincizeci de metri şi el tot nu-şi făcea apariţia. Respiram greu, dar mergeam mai departe. Exact când am simţit că nu mai am nicio putere şi mă prăbuşesc, l-am auzit venind.

− Gata, i-a spus Ion Caramitru fetei, urcă-te! Să ştii că nu o fac pentru tine, ci pentru Alex, ca să nu păţească ceva la inimă.

Telespectatorii erau prizonierii TVR

Multă vreme Ion Caramitru a fost acuzat de diverşi denigratori că şi-a înscenat apariţia la televizor în ziua de 22 decembrie 1989 alături de Mircea Dinescu şi că i-a spus poetului (fără să ştie că replica sa cu valoare de indicaţie de regie se transmite în direct): „Mircea, fă-te ca lucrezi!”  Ion Caramitru mi-a explicat că spusese cu totul altceva. „Mircea, arată-le că lucrezi!”. L-am crezut, dar tot am rămas cu un spin în suflet.

Televiziunea Română, care ani la rând a făcut jocul lui Ion Iliescu şi al oamenilor lui, amâna sine die să lămurească acest caz. Telespectatorii rămâneau prizonierii unei instituţii care făcea propagandă neocomunistă. A venit însă şi momentul când ceva s-a schimbat în ţară şi TVR a difuzat imagini din propria sa arhivă, referitoare la revoluţie.

Atunci l-am văzut şi auzit şi eu clar pe Ion Caramitru spunând: „Mircea, arată-le că lucrezi!” M-am simţit eliberat şi i-am cerut iertare lui Ion Caramitru în gând pentru că mă îndoisem de el.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite