Istoriile lui Alex Ştefănescu: O oră în plus cu Monica Lovinescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autobuzul, vechi şi inconfortabil, zdrăngănind din toate încheieturile, transporta elevi români înscrişi la un concurs de ortografie franceză organizat de Primăria din Paris. Pe autostrada Strasbourg–Paris i-a sărit o roată din spate şi, ca să nu plătească remorcarea lui până la un service,  şoferul a recurs la o metodă arhaică (folosită de ţăranii noştri când li se desprinde o roată de la căruţă):

a tăiat creanga unui copac de pe marginea drumului şi a fixat-o sub osie, ca să se târască în timpul mersului şi să ţină loc de roată. Ceilalţi şoferi de pe stradă rămâneau uimiţi  văzând frunzişul bogat care mătura asfaltul. Nu mult a lipsit ca unii dintre ei, tot întorcând capul după noi, să facă un accident.

Am călătorit în total trei zile şi două nopţi şi am fost găzduit de un român relativ bogat din Paris, L.M. Arcade, în subsolul unui bloc (al său)  în care organizase  ani la rând întruniri literare cu participarea unor personalităţi ca Emil Cioran, Horia Stamatu sau Monica Lovinescu.

Învoit până la 10 seara

L.M. Arcade, un om generos şi bine intenţionat, avea din nefericire mania de a le citi cu glas tare musafirilor, ore întregi, fragmente din cărţile lui plictisitoare. M-a instalat şi pe mine într-un fotoliu, pentru a mă supune acestui supliciu. După un timp, exasperat, am trecut peste politeţe şi am insistat să mă lase să plec să văd în sfârşit Parisul, oraş pe care nu-l cunoşteam decât din cărţi şi din filme. Mi-a dat drumul cu greu, dar numai după ce mi-a smuls promisiunea că am să mă întorc la ora 10 seara, ca să continuăm lectura.

Primul drum pe care l-am făcut a fost la Monica Lovinescu, care locuia împreună cu soţul ei, Virgil Ierunca, pe strada François Pinton nr. 8 din arondismentul 19. Pentru mulţi români, ascultători ai postului de Radio „Europa Liberă“, acea adresă devenise legendară, în mod special după ce exact acolo, la intrarea în casă, avusese loc o tentativă de asasinat a Monicăi Lovinescu, pusă la cale de Securitatea din România.

Doamna de fier a literaturii române

Mă gândeam, emoţionat, în timp ce călătoream cu metroul, că urma să o văd pe doamna de fier a literaturii române, care folosindu-se exclusiv de cuvinte reuşise să inspire teamă autorităţilor comuniste de la Bucureşti. 

Doamna de fier era în realitate tandră şi copilăroasă. Ea şi Virgil Ierunca se jucau de-a căsnicia, într-un mod fermecător. M-au primit întrecându-se între ei în îndeplinirea oficiilor de gazdă. M-au ajutat să mă dezbrac de canadiană, m-au aşezat în fotoliul cel mai bun, m-au tratat cu cafea şi pişcoturi, m-au ascultat cu atenţie, punându-mi întrebări din care reieşea că-i interesează sincer viaţa mea. Despre ei, care erau cu adevărat oameni importanţi, nu mi-au vorbit aproape deloc. 

Erau mândri că îşi instalaseră de curând répondeur şi mi-au făcut câteva demonstraţii, sadic-încântaţi de faptul că nu mai trebuie să răspundă ei înşişi unor persoane antipatice. Monica Lovinescu mi-a propus să-mi ia a doua zi un interviu pentru emisiunea „Teze şi antiteze la Paris“. Virgil Ierunca mi-a arătat cu mândrie colecţia lui de discuri cu muzică bună.

o comedie a negocierii

Pe neobservate s-a făcut ora 9 şi m-am ridicat să plec, explicând ce legământ am cu L.M. Arcade. M. Lovinescu, amuzată, s-a oferit imediat să-l convingă pe binefăcătorul şi asupritorul meu să-mi prelungească învoirea până la miezul nopţii.

I-a dat telefon pe loc. Şi de aici a început o întreagă comedie a negocierii. Cu mare greutate, Monica Lovinescu a obţinut o completare a şederii mele la ei cu numai o oră. Femeia care îl intimidase pe Nicolae Ceauşescu n-a reuşit să-l înduplece pe L.M. Arcade.

La ora 11 eram la L.M. Arcade şi îl ascultam citindu-mi, împotriva voinţei mele, texte anoste. Mă simţeam ca un copil căruia mama lui îi bagă pe gât, cu forţa, untură de peşte.

alex stefanescu desen de linu
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite