Femeile care le-au sucit minţile marilor domnitori români. Iubăreţul Al.I. Cuza - în pat cu amanta în noaptea detronării, Mihai Viteazul înşela, dar iubea
0
Domnitorii români au fost mari iubitori de ţară, dar şi de femei. Unii au avut mai multe amante, alţii mai multe soţii. Certitudinea este că unii au fost aventurieri, atât în ceea ce priveşte deciziile luate în calitate de şefi ai statului, dar şi în viaţa privată. De departe cel mai ”iubăreţ” domnitor a fost Alexandru Ioan Cuza.
Domnul Unirii Moldovei cu Ţara Românească din 1859, Alexandru Ioan Cuza, era cunoscut în cercurile apropiaţilor ca fiind mereu dornic de noi aventuri. Nu ezita să plece noaptea prin Bucureşti travestit, singur sau însoţit de „locotenentul“ Mihail Kogălniceanu, la diverse adrese confidenţiale, cu ibovnice de lux. Prefera, se spune, tinerele oacheşe si focoase.
Cocuţa Vogoride pare să fi fost prima mare dragoste extraconjugală a lui A.I. Cuza. Soţie a caimacanului Nicolae Vogoride, este femeia căreia viitorul domnitor îi datorează o ascesiune rapidă în ierarhia militară. Ajuns domnitor al Principatelor Române, în 1859, era căsătorit cu Elena Rosetti şi avea o amantă oficială, pe Maria Obrenovici, în apartamentele căreia îşi petrecea nopţile. Era una dintre cele mai frumoase şi controversate femei ale Iaşului acelor vremuri şi avea în „palmares“ două căsătorii eşuate. Frumoasa prinţesă a rămas în istorie nu atât prin faptul că a fost mama Regelui Milan al Serbiei, ci mai ales datorită relaţiei sale amoroase cu domnitorul român.
Dar tabloul nu e încă unul complet. Din articolul „Amintiri de la detronarea lui Cuza”, scris de profesor dr. C. Severeanu, publicat în „Revista generală ilustrată“, din martie 1929, aflăm că unul din confidenţii lui Cuza, Liebrecht, avea ca „misiune“ găsirea femeilor potrivite pentru distracţiile lui Cuza:
„Era un timp când le cam isprăvise, dar un dibaci agent de poliţie i-a spus că a mai descoperit una. Liebrecht s'a dus la Cuza şi i-a spus : «Am mai găsit una, Măria Ta». - „S'o aduci măi parşivule... tu-te în mamă". Seara a şi fost adusă la palat la Cotroceni“.
Destrăbălarea de la Palatul domnesc a ajuns şi la urechile Mitropolitului Nifon. Din articolul citat aflăm că, la toate câte i-a spus Mitropolitul, domnitorul i-a răspuns: «Ascultă părinte, toate sunt bune, dar mai bine ar fi să faci ceva rugăciuni, căci m-au lăsat puterile». De obicei Cuza se servea de expresiuni cu totul altele, care se pot spune dar nu se pot scrie“.
Tot profesorul C. Severeanu scria în articolul „Îndoita alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, publicat în
„Revista generală ilustrată“ din martie 1929, că: „de la început s’a arătat un mare berbant. Venise’n lagăr (n.r. tabăra armatei române) doamna Creţulescu, căreia i se mai zicea şi Madame Chipiu, pentru că purta chipiu de colonel. Se mai spunea că generalul Florescu, care era şi ministru de război, i-a trimes vorbă să nu mai poarte chipiu, că face ruşine armatei şi ea i-a răspuns «că e altul mai mare ca el, căruia îi face plăcere să o vadă cu chipiu de colonel». Se mai vorbea printre noi de o femeie frumoasă, care se furlandisea pe acolo şi despre care se zicea că a trimis-o guvernul austriac ca spioană pe lângă Cuza, ca să afle secretele armatei, fiind informat că Cuza era un mare amator de a «cunoaşte» femei nostime. Nu ştiu dacă nemţoaica a putut afla ceva; destul este că peste puţine zile s’a făcut nevăzută. Se zicea prin lagăr că Florescu i-a făcut vânt. Cu Creţuleasca nu se jena Cuza şi făcea calvacade pe camp“.
În pat cu amanta, în noaptea detronării
Din povestea renunţării lui Cuza la tronul Principatelor Unite, aflăm că, în noaptea detronării, acesta era în pat nu cu soţia lui, Elena Cuza, ci cu Maria Obrenovici. Alexandru Ioan şi Dimitrie, copiii pe care Cuza i-a avut cu amanta lui „oficială”, au fost crescuţi de femeia cu care domnitorul a fost căsătorit peste 20 de ani, dar pe care abia o vizita. Elena Doamna nuanţează slăbiciunile de caracter ale acestuia: „Cuceritor când voia, prietenos cu cei de aproape, lua parte la mai toate petrecerile, unele din ele destul de scandaloase pentru cei care ţineau la buna lor faimă. După obiceiul deprins de la Paris, unde fusese lăsat fara nici un control în timpul vârstei critice, Alexandru Cuza îsi petrecea multe nopţi cu prieteni uşuratici, care-i speculau firea nepăsătoare, gata să le împartă tot ce avea şi să le mai rămână şi dator. Pătimaş la jocuri de cărţi, îsi pierdu mai târziu multe proprietăţi moştenite de la părinţi“, se spune în lucrarea „Doamna Elena Cuza“, publicată în 1940.
Cuza a rămas în istorie ca un domnitor iubit de popor, în jurul căruia s-au ţesut numeroare legende, un domnitor care a rămas în memoria colectivă ca fiind o personalitate cu o domnie exemplară. A secularizat averile mănăstirilor, a reformat justiţia şi învăţământul, În timpul domniei lui au fost înfiinţate primele universităţi româneşti (în Iaşi la 1860 şi la Bucureşti în 1864), iar învăţământul primar a devenit obligatoriu.
Povestea de iubire pe care a trăit-o Mihai Viteazul la Alba Iulia
Mihai Viteazul, voievodul care a reuşit prima unire a Ţărilor Române în anul 1599 a trăit o intensă poveste de dragoste în perioada cât a stat la Alba Iulia. Deşi era căsătorit, Mihai Viteazul s-a îndrăgostit de Velica, una din fiicele logofătului Ioan Norocea. Ioan Norocea era la vremea respectivă un oştean de încredere din oastea lui Mihai Viteazul. Domnitorul a cunoscut-o pe Velica Norocea înainte de intrarea sa triumfală în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599. Velica şi sora sa, Zamfira, erau de multă vreme la curtea principilor maghiari ai Transilvaniei. Unii istorici acreditează ideea că Mihai Viteazul s-ar fi iubit şi cu Zamfira, însă nu există dovezi clare în acest sens. În schimb, relaţia cu Velica Norocea apare relatată în cărţile mai multor cronicari ai vremii Velica avea multă influenţă la curtea principelui Sigismund Báthory.
Cunoscând mai multe limbi, aceasta i-a fost, iniţial, interpret lui Mihai Viteazul după victoria de la Călugăreni, din august 1595, când acesta a fost primit de către principele maghiar. Ulterior a intrat în “anturajul” domnitorului român, devenind ulterior amanta acestuia. Mihai Viteazul era căsătorit de la 27 de ani cu Stanca. Voievodul a cunoscut-o pe Velica când avea 37 de ani. Povestea de dragoste s-a derulat chiar dacă Velica era căstorită cu aventurierul italian Fabio Genga, confidentul principelui Sigismund.
„Ostenit de atâtea campanii militare, înşelat şi tracasat de atâtea ori de falşi prieteni şi de duşmani de moarte, neînţeles de Doamna Stanca, în sfarşit, principe peste toate cele trei ţări romane, Mihai îşi găsise acum, cand trecuse de 40 de ani, marea dragoste. În decorul frust şi rece al curtii de la Alba Iulia, Mihai era nedezlipit de Velica, iar cand pleca la Targovişte o lua şi pe ea cu el. Fiind acum singur în Alba Iulia, singur, cuceritor, glorios, atotputernic, nu se mai sfii a-şi ascunde dragostea; dimpotriva, voi ca toata lumea să ştie că Velica era a lui - un omagiu adus frumuseţei ei. O afişa, o impunea, cerea să i se închine lumea ca unei feţe de domniţă ce era şi ca unei Doamne ce ar fi putut fi”, afirmă istoricul Constantin Gane într-una din cărţile sale.
Vlad Ţepeş s-a iubit 20 de ani cu o săsoaică
Domnitorul s-a îndrăgostit de o tânără de doar 17 ani, care i-a fost amantă două decenii. Femeia s-a retras la mănăstire după moartea lui Vlad Ţepeş (1431 - 1476). Domnitorul a ajuns pentru prima dată la Braşov în 1438, cînd a participat la o invazie a turcilor. În 1442, a fost ajutat de Ioan Corvin să evadeze şi să se stabilească în
acest oraş. În acel an, Vlad Ţepeş s-a căsătorit cu Anastasia-Maria, nepoata reginei Poloniei. După ce a fost izgonit de pe tron, după o domnie de doar câteva luni, Vlad Ţepeş s-a stabilit la Braşov, într-o casă fortificată, aflată pe actuala Stradă Constantin Lacea. Aici, a întâlnit-o pe Katharina Siegel, o tânără de 17 ani, deosebit de frumoasă, crescută la mănăstire.
Reuşeşte să o cucerească, iar Katarina îi devine amantă şi îi stă alături 20 de ani. Legenda spună că Vlad Ţepes voia să se căsătorească cu Katharina, dar rigorile religiei nu îi permiteau, deşi avea 5 copii cu amanta din Braşov. I-a scris chiar de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându-i o scrisoare de indulgenţă pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei. Soţia sa a murit, însă, în 1462 cînd s-a sinucis pentru a nu ajunge pe mâna turcilor.
Alexandru cel Bun a fost însurat de patru ori
Alexandru cel Bun, una din cele mai deosebite figuri ale istoriei noastre, a fost însurat de patru ori. Cea dintâi soţie, pe care o avea încă înainte de a urca pe tron, se numea Margareta şi era catolică, fiica palatinului Ştefan
din Losontz, Transilvania. După moartea ei, Alexandru Vodă s-a însurat din nou, cu o româncă de data aceasta, pe nume Neacşa. Nicolae Iorga spunea că aceasta pare a fi fost fata lui Mircea cel Bătrân. Ceea ce este sigur, e că ea a murit la scurtă vreme după cununie şi că Alexandru cel Bun, căruia nu-i plăcea văduvia, s-a căsătorit a treia oară.
De această data a luat de soţie o catolică. Se numea Ringala şi era verişoara regelui Vladislav al Poloniei. Nici această căsătorie nu a rezistat mult, Ringala fiind trimisă acasă de către domnitor din motive pe care istoricii nu le-au elucidate încă. După despărţirea de Ringala, Alexandru cel Bun s-a însurat a patra oară cu Marina, despre care se ştie numai că era fata lui Marin şi că se intitula, după pilda soţului ei,”Doamnă de sine stătătoare a toată Moldova şi a malului mării”. (A contribuit NICU NEAG)
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
