De ce ar fi interesată Federaţia Rusă de Gurile Dunării?

Răspunsul, cu ale sale argumente istorice şi dezvoltări contemporane, este extrem de complex dar, în acelaşi timp, se centrează pe o evidenţă absolută: Gurile Dunării reprezintă o valoare strategică extrem de importantă, de controlul şi securizarea căreia sunt interesaţi ambii actori majori ai situţiei conflictuale grave din acest moment: NATO şi UE, pe de o parte, Federaţia Rusă, de cealaltă parte.

Cine deţine controlul Gurilor Dunării (fireşte, ne referim acum la un control efectuat în regim de mare putere, singura în stare să folosească pe lungime atuurile excepţionale pentru care de atâtea ori s-au declanşat războaie în zonă) şi care să poată stăpâni simultan şi folosi cel puţin patru deschideri strategice: una pe Marea Neagră, alta, pe drum terestru, final sau început de cale de transport spre nord, prin Ucraina, sau spre est înspre Rusia, alta fluvială spre inima continentului european şi apoi înspre mările reci, în fine apoi, deschidere terestră imediată spre toată zona Balcanilor. Dar, atenţie, acces, în termenii gândirii militare, înseamnă totodată şi posibilitatea interzicerii accesului, redesenând obligatoriu rute, silind adversarul la restricţionări de operaţiuni comerciale şi rute de transport ale bunurilor (civile şi militare). Redefinind zone de influenţă.

Căci Europa de acum, cea a celor două alianţe majore din care facem parte, are toate motivele să considere cu extraordinară atenţie marele proiect al axei strategice vitale care merge de la Marea Nordului până în Marea Negră pe Canalul Rin-Main-Dunăre – cu tot ceea ce îneamnă drumuri pe mai departe înspre fluviile ucrainene, Crimeea, Caucaz, podişul anatolian şi Marea Caspică, fiecare dintre acestea, la rândul lor, mize colosal de importante într-un joc de şah centrat pe asigurarea controlului transportului resurselor şi a securizării rezervelor. Nu e nimic nou în apariţia acestei viziuni asupra unei Europe unificate în jurul unui obiectiv strategic economic cu valenţe la fel de evidente pe plan militar, afirma din 1923 politologul Artur Dix (într-o carte vizionară intitulată Politische Geographie.Weltpolitisches Handbuch) care sublinia că proiectul fusese întrezărit de Charlemagne şi începea de atunci să devină actual, în marasmul politic şi economic de după Primul Război Mondial.

De atunci a început o discuţie pe două paliere concordante: pe de o parte, s-a încercat refirmularea, consolidarea şi apoi, după caderea Cortinei de Fier, extinderea zonei Europei de Mijloc, Mitteleuropa, care să redevină o arie de difuzare strategică de putere, influenţă şi proiecte către estul său proxim sau mai îndepărat cât şi înspre Balcani, mai ales înspre ţările din Balcanii occidentali, în principal foste republici iugoslavie plus Albania.

Al doilea palier al discuţiei, atunci începută, acum pusă în proiect european, este regândirea potenţialului economic şi strategic al Dunării, în sine calea navigabilă cu cea mai mare lungime din Europa, dar şi al valorizării subsecvente al reţelelor de transport secundare ale continentului legate de Dunăre - discuţie care a generat deja una dintre cele mai interesante şcoli strategice specializate a cărei doctrină este că, în momentul când acest potenţial va fi cu adevărat pus în valoare, urmează să scadă în consecinţă importanţa Mediteranei ca zonă de supravieţuire strategică europeană. Legătura Rotterdam-Constanţa devenie astfel coloana vertebrală a unei reţele de transport europene de tip nou, urgentată de suprastaurarea căilor de transport terestre, scumpe şi dificil de întreţinut în condiţii meteo din ce în ce mai adverse şi rapid schimbătoare.

Dar discuţia, ca şi proiectul, posedă un punct nevralgic, anume controlul Gurilor Dunării, în condiţiile în care nave militare inamice pot bloca extrem de uşor ieşirea la mare din Canalul Dunăre-Marea Neagră sau/şi activitatea specifică de încărcare/descărcare din porturi sau să interzică tranzitul mai departe înspre Strâmtori sau spre est....

Din 2011, Uniunea Europeană are o strategie proprie pentru regiunea Dunării, există bani pentru proiecte, s-au organizat nenumărate conferinţe de prezentare de oarece gândiri coerente şi pentru România dar odată va trebui pusă întrebarea, cu seriozitate şi cu responsabilitate, pe ce s-au dus banii din programele europene destinaţi remodelării oraşelor-porturi din partea românească a Dunării, legării lor la sisteme de comunicaţii performante, organizarea de infrastructură specifică de descărcare/încărcare de mărfuri, realizarea de utilităţi portuare moderne, legarea de sistemul naţional de transport (cel care, în continuare, este, şi acum în 2015, la limita decenţei şi, în orice caz, foarte puţin compatibil cu criteriile europene de performanţă).

Sigur, acum nu facem o analiză a ruşinii naţionale pe care o reprezintă absorbţia de fonduri europene - inclusiv în acest domeniu - grav penalizată acum, dar mai ales în viitorul imediat, de penalizările ce se vor impune României noastre, afectate de scandaluri fără precedent ca intensitate şi amploare, tocmai în acest domeniu. Numai că, din punctul de vedere al securităţii naţionale, faptul că porturile dunărene sunt în starea în care se vede uşor cu ochiul liber, pune o problemă de credibilitate în ce priveşte capacitatea noastră de a susţine şi apăra corespunzător zona noastră dunăreană şi, mai ales, de a asigura baze reale de tranzit pentru flote militare fluviale ce ar fi deplasate în caz de conflict. În caz de apariţie a unei probleme în zona maritimă şi a Gurilor Dunării, poate este util să studiem câteva clipe această prezentare a dotărilor Marinei Militare Române (preluată, cu mulţumirile de rigoare, dintr-un articol publicat de ZIUA de Constanţa):

Nave Maritime

Fregata Tip 22 - Deplasament (To): 4900 (încărcare maximă). Dimensiuni (metri: lungime x lăţime x pescaj): 148,2 x 14,75 x 4,6. Propulsie: 4 turbine Rolls-Royce. Viteza (Noduri): 30. Număr punţi: 7. Autonomie: 4500 Mm. Echipaj: 205 (18 ofiţeri). Armament: tun super-rapid 76 mm Oto Melara, instalaţii lansare torpile, sistem de comandă asistat de calculator, instalaţii de bruiaj pasiv TERMA, sisteme de lupta electronică şi nouă sisteme radar.

Fregata Mărăşeşti - Deplasament (To): 5790 (încărcare maximă). Propulsie: 4 motoare. Diesel; 32000 CP. Viteza (Noduri): 27. Echipaj: 270 (25 ofiţeri). Armament: Rachete Nava-Nava - 8 buc. tip SS-N-2C (Styx), tunuri - 2 x AK726 (cal. 76mm), binate; 4x Ak-630M (cal. 30mm), 6 ţevi, torpile - 2 x 3 tuburi lanstorpile (cal. 533mm), grenade reactive - 2 x RBU 6000.

Corvetă - Deplasament (To) - 1500 (încărcare maximă). Propulsie: 4 motoare Diesel; 13000 CP. Viteza (Noduri): 24. Echipaj: 95 (7 ofiţeri). Armament: tunuri - 1 USSR 3 în (76mm/60), torpile - 4-21 în (533mm)(2) tuburi, grenade reactive - 2 x RBU 6000.

Navă purtătoare de rachete - Deplasament (To): 455 (încărcare maximă). Propulsie: COGAG: 2 tipuri DR 77 turbine pe gaz; 16,016 hp (11,77 MW); 2 shaft. Viteza (Noduri): 36. Echipaj: 41 (5 ofiţeri). Armament: Rachete - 4 SS-N-2C Styx.(binate). Tunuri - 1 USSR 3 în (76mm)/60.

Vedetă torpiloare - Deplasament (To): 215 (încărcare maximă). Propulsie: 3 motoare Diesel tip M503 A; 8025 hp. Viteza (Noduri): 36. Echipaj: 22 (4 ofiţeri). Armament: Tunuri - 4 USSR 30mm/65 (binate).

Navă Logistică - Deplasament (To): 3500 (încarcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 6500 hp. Viteza (Noduri): 16 Echipaj: 62. Armament:

Rachete - Nava-aer: 2 bucăţi tip SA-N-5. Tunuri: 2 x 57mm; 2 x AK-230 (cal.30mm), binate.

Dragor Maritim - Deplasament (To):790 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 4800 hp. Viteza (Noduri): 17. Echipaj: 60. Armament: rachete - Nava-aer: 2 bucăţi tip SA-N-5. Tunuri: 2 X 2 AK-230 (cal.30mm), binate.

Puitor de mine - Deplasament (To):1450 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 6400 hp. Viteza (Noduri):19. Echipaj: 75. Armament - tunuri: 1-57 mm 4 USSR 30mm/65, binate. Mine: 200.

Grigore Antipa - Navă pentru cercetări maritime - Deplasament (To): 1450 (încărcare maximă). Echipaj: 75. Propulsie: două motoare diesel - 6400 hp. Viteză - 19 noduri.

Venus - navă rapidă de scafandri - Deplasament (To): 128,5. Viteza (Noduri): 18. Autonomie, mile marine: 500.

Jupiter - navă rapidă de scafandri - Deplasament (To): 41,8 (încărcare maximă). Propulsie: 3 motoare Diesel tip M400; 3300 hp. Viteza (Noduri): 40. Echipaj: 8. Tunuri:1 x 2 x 14,5mm.

Nava hidrografică maritimă Cpt. Cdor Alexandru Cătuneanu - Deplasament maxim: 2665 tone. Propulsie: 2 motoare principale. Viteză maximă: 11 noduri. Echipajul: 3 ofiţeri; 8 maiştri militari; 1 subofiţer; 17 marinari.

Grozavul - remorcher maritim de salvare - Deplasament (To): 3600 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare Diesel; 5000 hp. Viteza (Noduri): 12. Tunuri: 2-30 mm (binate); 8-14,5 mm. Mine: 200

Nave fluviale

Monitor Fluvial - Propulsie: 2 motoare diesel; 4900hp (m). Viteza: 30 km/h. Tunuri: 2 x 100mm, 4 x 14.5mm, 2 x 30mm. Rachete: STRELA 2M, 2 x 40 x 122 mm APRN.

Vedetă de patrulare fluvială - Deplasament (To): 320 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare diesel; 2700hp (2MW). Viteza (noduri): 16. Tunuri: 1 x 100 mm (tank turret), 2 x 30mm (binate), 10 x 14.5mm (2 quad, 2 single).

Lansatoare de rachete: 2 x 122mm (cu câte 40 de tuburi).

Vedetă Fluvială - Deplasament (To): 97 (încărcare maximă). Propulsie: 2 motoare diesel; 870 hp (670 KW). Viteza (noduri): 13 km/h. Tunuri: 4 x 14.5 mm (binate). Mine: 6.

Nave logistice

Remorcher maritim de salvare 101 Viteazul - Intrarea în serviciu: 1954. Echipaj: 21. Puterea motorului principal: 1200 CP.

Tanc maritim de motorină 532 - Intrarea în serviciu: 1992. Echipaj: 18 membri. Puterea motorului principal: 1645 CP.

Tanc maritim de motorină 531 - intrarea în serviciu: 1971. Echipaj: 14 membri. Puterea motorului principal: 750 CP.

Nave de protocol

Nava Egreta - are ca destinaţie: activităţi de comandament şi protocol. Dispune de 2 apartamente cu pat dublu, două saloane, unul la puntea principală şi unul la puntea superioară. Poate naviga pe Dunărea Maritimă, canalul Sulina şi canalul Sfântu Gheorghe până la un pescaj de minim 3m.

Nava Fortuna - destinaţie: activităţi de protocol. Posibilităţi de cazare la bord:

2 cabine cu pat dublu şi baie, 3 cabine a 2 locuri (cuşete suprapuse) şi baie comună pe hol, o cabină a 3 locuri (cuşete suprapuse) şi baie comună pe hol, o cabină a 4 locuri (cuşete suprapuse) şi baie comună pe hol.

Nava Luceafărul - destinaţie: activităţi de comandament şi protocol. Posibilităţi de cazare la bord: dispune de o cabină pentru pasageri cu 2 cuşete. Poate naviga pe Dunăre şi canale până la un pescaj de minim 2 m.

Nava Siret - destinaţie: activităţi de protocol. Posibilităţi de ambarcare 30 de pasageri. Poate naviga pe Dunăre şi canale până la un pescaj de minim 2 m.

Remorcaj pe fluviu: Remorcher fluvial RF328 - poate remorca şi executa, la Dunăre, manevre cu nave având deplasamentul maxim 300 tone.

Transport pe fluviu: Ceam fluvial C417 - are posibilităţi de transport autovehicule (4 camioane nearticulate), materiale şi persoane, având o capacitate de transport de 200 tone.

Mult, puţin, asta avem, cu asta (mai ales!) defilăm la ocazii solemne unde se reunesc politicienii pentru fotografii şi vine Zeul Neptun cu fecioarele din dotare pentru poze cu turişti entuziaşti. În consecinţă, e firesc ca speranţa să ni se îndrepte, în totalitate, spre ce pot să facă navele străine venite pentru exerciţiile NATO de 21 de zile, atât cât le este permis să stea în Marea Neagră. De partea cealaltă având flota rusă a Mării Negre cu dotări absolut spectaculoase de care vom vorbi pe larg într-un material ulterior şi care sunt susţinute de un sprijin aerian masiv, inclusiv la nivel de război electronic.

Experţii presupun că posibile acţiuni ostile în zona Gurilor Dunării şi ariei maritime proxime pot fi unele de interzicere a circulaţiei maritime şi pe canale în condiţiile lansării unei operaţiuni de desant pe două sau trei aliniamente. Aceasta în paralel cu încercarea de a scoate din funcţiune radarul militar de la Ovidiu, în apropiere de Constanţa, cel care supraveghează punctul strategic care marchează exit-ul maritim al Canalului (radar militar construit de americani, dotat cu radar performant tip FPS-117, produs de firma Lockheed-Martin, unităţi similare existând la Muntele Mare, Craiova şi Giarmata).  

Gurile Dunării, aşa cum spuneam, sunt locaţia strategică ce poate permite (sau interzice) controlul circulaţiei înspre sud, înspre Strâmtori, deci, în viziunea rusă, ar putea constiui o prelungire cel puţin interesantă strategic pentru mişcarea începută prin anexarea Crimeii, acum cu o posibilă şansă de a asigura un coridor maritim şi terestru în proximitatea imediată a zonei de apărare NATO. Pentru Alianţa Atlanticului de Nord, importanţa este egal de mare, căci este vorba despre menţinerea unei superiorităţi operative în Marea Neagră dar şi conservarea porturilor Constanţa şi Mangalia, cu capacităţile lor specifice, vitale pentru menţinerea unui flux constant de aprovizionare şi constituind o bază de reparaţii în regim de urgenţă.

Acestea fiind zise, bine că suntem în NATO, bine că suntem în UE căci altfel, Doamne fereşte şi apără, tot la Remorcherul de salvare VITEAZUL ne e nădeajdea cea adevărată căci, uite, intrat în funcţiune în 1954, merge şi acum şi apără patria....oare când ne vom face bine şi vom avea politicieni care să ia în serios lumea în care trăim?